După ce lunile de vară au fost stabile din perspectiva ofertei de transport, începând cu septembrie s-a văzut o creștere importantă a cererii de capacitate de transport, se arată în ultimul barometru european de transport al Timocom. Astfel, spre deosebire de situația economică recesivă generală, bursa germană de transport remarcă o creștere cu 90% a ofertelor de marfă în ultimul trimestru (Q4) al anului comparativ cu trimestrul al treilea (Q3).
În Europa, fluctuația între Q2 și Q3 a fost minimă în acest an (-0,1%), deși, de regulă, vara era în declin. Numărul ofertelor de marfă de pe piața spot a fost semnificativ mai mare decât în 2023, vârful fiind atins în septembrie, cu o cotă medie de marfă de 81%. Pe piața internă germană de transport, numărul ofertelor de marfă în Q3 a fost cu 11% mai mic decât în Q2 și cu 66% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut. Evoluția este remarcabilă, având în vedere stocul de comenzi și previziunile de business. Atenție, însă! În industria de prelucrare, indicele a coborât până la cel mai scăzut nivel, din iunie 2020, lipsa comenzilor s-a agravat, iar acest lucru afectează în special sectoarele de bază ale industriei germane, dar și pe cele de servicii și comerț.
Economia poloneză, pe de altă parte, a avut o evoluție pozitivă. Conform prognozei de primăvară a Comisiei Europene, produsul intern brut al Poloniei urma să crească în 2024 cu 2,8%, de aproape trei ori mai rapid decât media UE. Economia poloneză a înregistrat deja o creștere semnificativă atât a importurilor, cât și a exporturilor în al doilea trimestru, iar pe numeroase rute către și dinspre Polonia, numărul ofertelor de marfă s-a înmulțit și în Q3 față de anul precedent. Aceasta include rute către Ungaria, Republica Cehă, Franța și Germania. De asemenea, pe aceste rute s-a înregistrat o creștere față de trimestrul precedent.
Lipsa resurselor – din cauza închiderii multor companii și a insolvenței, a perioadelor de vacanță, dar și a faptului că transportatorii și-au redus flotele din motive de cost – se traduce într-o creștere a cererii de capacități de transport pe bursele de marfă pentru piața spot. „În ciuda scăderii comenzilor în Germania, nevoia de transport rămâne. Capacitatea pierdută în sectorul transporturilor este mai mare decât declinul economic, ceea ce înseamnă că cererea pentru bursele de marfă a rămas ridicată în Q3”, a explicat Gunnar Gburek, Head of Business Affairs la Timocom. „Totuși, în unele sectoare, cererea de transport poate fi satisfăcută cu capacitățile încă disponibile, în special în cazul în care nu sunt necesare certificări, licențe sau echipamente speciale.”
Pe Bursa Timocom, clienții pot stabili un preț pentru ofertă (prețul ofertei), iar potențialii contractori își pot prezenta propunerile de tarif. În Germania, în Q3, prețurile de ofertă săptămânale medii pentru piața internă au fost între 1,48 și 1,83 euro/km. Prețul mediu în Q3 a fost astfel cu 14,9% mai mare decât în aceeași perioadă a anului precedent. Propunerile de preț au crescut și în Q3, transportatorii solicitând tarife medii de până la 1,91 euro/km în săptămâna cu cea mai mare cerere.
Luând în considerare toate rutele europene, cel mai mare tarif mediu săptămânal a fost de 1,70 euro/km, ceea ce reprezintă o creștere semnificativă față de anul precedent. În medie, propunerile de preț pentru transportul internațional au fost cu mult peste cifra anului precedent.
Deși se așteaptă o ușoară scădere a ofertelor de transport de marfă în Q4 din 2024, cererea de transport se va menține peste nivelurile din 2023; din cauza lipsei de capacitate, raportul dintre marfă și capacitatea de transport este de așteptat să nu scadă sub 70:30 până în decembrie inclusiv. „Surse din industria bunurilor de larg consum raportează că, având în vedere capacitatea limitată de transport, este de așteptat o aglomerare înainte de Crăciun”, a mai precizat Gunnar Gburek.
Actualul barometru de transport TimoCom confirmă faptul că traficul rutier european de mărfuri este în continuă creștere după criză. În consecință, intrările de marfă pe platformă s-au triplat comparativ cu al doilea trimestru din 2020 și chiar depășesc valorile din aceeași perioadă a lui 2019. Potrivit TimoCom, 2021 a început bine, cu o creștere de 58% a ofertelor de marfă în primul trimestru, comparativ cu același trimestru din 2020. Cu o creștere suplimentară a intrărilor de marfă de 51% față de primul trimestru din 2021, al doilea trimestru va crea noi valori record, conform bursei germane de marfă.
Evoluția detaliată din ultimul trimestru este următoarea: aprilie 2021 a crescut moderat, cu două procente comparativ cu martie. În mai, intrările de marfă la TimoCom au crescut din nou semnificativ, cu 18%. „Pe lângă relaxarea măsurilor luate în contextul crizei coronavirusului, efectele secundare ale blocadei Canalului Suez joacă un rol important. În următoarele săptămâni, multe mărfuri au trebuit să fie transportate pe uscat din porturi”, spune purtătorul de cuvânt al TimoCom, Gunnar Gburek, comentând cifrele. În plus, activitatea de comerț electronic continuă să crească. „Declinul sezonier în iunie de cinci procente comparativ cu luna precedentă nu afectează tendința”, a spus Gburek.
În Germania, TimoCom a înregistrat cu 69% mai multe mărfuri în trafic intern în al doilea trimestru din 2021 comparativ cu primul. Scăderea ușoară de 4% în primul trimestru comparativ cu boom-ul de marfă de la sfârșitul lui 2020 a fost mai mult decât compensată. Bursa de marfă arată evoluția lunară a traficului intern în Germania în al doilea trimestru al anului 2021: +2% în aprilie, +17% în mai și -5% în iunie. În plus față de tendința economică generală, această evoluție se datorează și supraîncărcărilor de marfă cauzate de navele portcontainere întârziate.
Scăderea accentuată a intrărilor în spațiul de încărcare este încă vizibilă. În unele cazuri, TimoCom a înregistrat scăderi de până la 25% comparativ cu anul precedent. Această tendință negativă este o consecință a ofertei ridicate de marfă – de aceea necesitatea de a oferi în mod activ spațiu de marfă stagnează, potrivit TimoCom.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit