Colegiul Ichthus din Kampen (ICK) și producătorul de trailere Broshuis vor căuta să atragă studenți spre o meserie în tehnologie, unde este o nevoie disperată de noi profesioniști. Ideea de la care se pornește este aceea că, dacă le poți stârni interesul pentru tehnologie unor studenți din al doilea ciclu de educație și le poți arăta ce viitor ar avea în față dacă îmbrățișează o astfel de meserie faci un progres uriaș spre rezolvarea crizei de personal.

Începutul acestei colaborări a fost pe 29 octombrie 2021, când o semiremorcă Broshuis a fost predată ICK pentru cursuri practice. Studenții vor putea să o asambleze ei înșiși, ca și cum ar lucra în fabrica Broshuis, astfel că practica devine cu adevărat realitate și elevii pot experimenta cum este să fii un profesionist.

Broshuis, în calitate de companie de frunte în producerea de trailere agabaritice, consideră că este responsabilitatea sa socială să-i atragă pe studenți spre această meserie, aspect care se traduce adesea prin recrutarea de noi angajați din rândurile lor. Conducerea companiei speră că alte firme îi vor urma exemplul, astfel încât studenții să le poată vizita și să vadă cum se desfășoară în realitate munca în domeniu, să pună cunoștințele în practică la ICK și să se gândească atent la o viitoare carieră în domeniul tehnologiei.

Klomp este o companie care se ocupă de transport de cabane și case mobile și care de curând și-a adăugat în flotă alte două  trailere joase cu două axe pendulare de la Broshuis, ajungând la patru astfel de modele.

Trailerele sunt concepute special pentru acest tip de transport și au bară centrală foarte joasă și podea joasă de încărcare de mari dimensiuni la stânga și la dreapta ei și se extind în partea din spate astfel încât să poată fi încărcare și descărcate ușor prin față, având roțile sub casa mobilă. Podeaua joasă este echipată cu rampe fixe în față și cu gât detașabil.

La conceperea acestui model s-a ținut cont de cele mai mici detalii, astfel încât încărcarea, descărcarea și transportul să fie cât mai rapide și sigure posibil, iar trailerul poate fi operat și din telecomandă, ceea ce este și mai sigur pentru șofer.

Pe punte este loc pentru un tractor care să fie folosit în locațiile de descărcare și un troliu este atașat în partea din față a axelor pentru a face posibilă tragerea caselor mobile pe platformă. Iar plăcuțele care marchează lățimea pot fi extinse în funcție de dimensiunea caselor transportate.

Acest trailer este rezultatul colaborării îndelungate dintre Klomp și Broshuis, experienței pe care ambele companii o au în domeniul lor de activitate și posibilităților tehnice de care dispune producătorul de semiremorci.