Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Asociația Germană a Expeditorilor și Operatorilor Logistici DSLV și Agenția Germană pentru Energie (dena) au realizat un studiu de piață din care reiese că 54% dintre companiile chestionate intenționează să investească în vehicule cu emisii zero – în principal în camioane electrice cu baterie – în următorii șapte ani. Același sondaj mai pune în evidență faptul că accentul în luarea deciziei de investiții se pune acum pe eficiența costurilor vehiculelor nepoluante, în timp ce în 2024 același studiu menționa ca prioritare considerentele strategice privind poziționarea pe piață și responsabilitatea corporativă. 

Pe termen mediu, companiile din industria logisticii planifică achiziții de flote de camioane fără emisii, dar deocamdată nu fac investiții concrete, ci așteaptă. 

Scutirea de la plata taxei de drum pentru camioane în cazul vehiculelor comerciale fără emisii este menționată de cei mai mulți respondenți drept principalul factor de stimulare a investițiilor (2,3 din 3 puncte), mult înaintea așteptărilor clienților (1,74 puncte), imaginii propriei companii (1,6 puncte) și strategiei CSR (1,5 puncte). Pe de altă parte, costurile de achiziție excesiv de mari pentru vehicule (2,61 puncte), infrastructura de alimentare insuficientă (2,52 puncte) și lipsa oportunităților de finanțare (2,38 puncte) rămân cele mai mari obstacole în calea investițiilor. 
38% dintre companiile chestionate au deja o infrastructură proprie de încărcare. În medie, respondenții intenționează să acopere 70% din necesarul de încărcare al flotelor prin stațiile proprii. În ceea ce privește construirea acestei infrastructuri interne, cele mai mari provocări sunt costurile ridicate de investiții, lipsa capacităților rețelei și timpii excesiv de mari pentru planificarea și aprobarea conexiunilor la rețea. Potrivit sondajului, companiile vor să plătească 28 de eurocenți/kWh pentru încărcarea la depozit, în timp ce la stațiile publice prețul mediu este de 35 de eurocenți/kWh. 

Proporția companiilor participante la sondaj care au solicitat deja subvenții guvernamentale pentru achiziția de vehicule comerciale grele fără emisii este relativ scăzută, o treime din total, dar rata lor de succes este mare: aproximativ 85%. 32% nu au depus cerere deoarece au considerat că finanțarea este insuficientă și o altă treime nu are încă suficiente informații despre asta. 
În paralel cu creșterea investițiilor viitoare în vehicule electrice cu baterii, companiile se concentrează asupra decarbonizării rapide a flotelor existente folosind combustibili alternativi: 56% vor să alimenteze tot mai frecvent cu HVO100. Dar de la eliminarea scutirii de la taxa de drum din Germania în 2024 doar 6% dintre respondenți mai vor să investească în vehicule cu bio-CNG sau bio-LNG.

Comentând rezultatele sondajului din 2025, reprezentanții DSLV explică faptul că expeditorii și operatorii logistici iau deciziile de investiții pe baza unor parametri clari de profitabilitate, a unor date economice clare. 

Deci investițiile în soluții care să dovedească grijă pentru mediu și climă trebuie să fie rentabile, altfel nu se vor face. Iar guvernul german, amintește DSLV, a făcut primii pași în această direcție prin extinderea până la mijlocul lui 2031 a scutirii de la plata taxei de drum pentru vehiculele fără emisii, oferind astfel stabilitate mai mare în planificare. Planul Master pentru Infrastructura de Încărcare 2030 indică, de asemenea, direcția corectă pentru promovarea încărcării la depozit. Iar acum este important ca programele de finanțare să fie elaborate astfel încât să fie eficiente și să corespundă cerințelor operaționale ale industriei de transport de marfă. Costurile și disponibilitatea energiei electrice sunt, de asemenea, cruciale pentru trecerea rapidă la această soluție, dar aici sunt chemați să intervină în special operatorii de rețea.

Asociația olandeză de transport și logistică TLN se declară de acord cu standardele ambițioase de emisii de CO2 ale camioanelor decise recent de Parlamentul European, dar este de părere că mai sunt multe de făcut pentru ca aceste obiective să fie realizabile. Deoarece condiția prealabilă legată de disponibilitate nu se referă doar la vehiculele cu emisii zero, ci și la infrastructura de încărcare și realimentare, care trebuie să fie pusă la punct în statele membre UE în timp util.

Reamintim că recent Parlamentul European (PE) a votat în favoarea solicitării Comisiei Europene de a prezenta o propunere legislativă privind standardele de achiziții pentru proprietarii de flote mari. Prin aceasta, Parlamentul dorește să ia presiunea de pe producătorii de vehicule și să creeze o piață mai mare pentru camioanele fără emisii. Variata finală a acestei propuneri legislative este așteptată în iulie 2024.

Următorul pas este trilogul. În această etapă, negociatorii Comisiei Europene, Parlamentului European și Consiliului European vor dezbate textul juridic final. Poziția PE este, în multe privințe, foarte apropiată de cea adoptată de Consiliul European în octombrie, deci probabil nu se vor schimba prea multe în textul final și se va putea ajunge rapid la un acord, la începutul lui 2025. Textul adoptat de Parlament prevede o reducere a emisiilor de CO2 cu 45% până în 2030, 65% până în 2035 și 90% până în 2040, comparativ cu 2019, anul în care a fost introdusă metoda de măsurare a emisiilor de CO2 VECTO pentru camioane. Acest lucru lasă deschisă o mică poartă pentru aplicațiile de nișă ale motoarelor cu combustie, dar ambițiile sunt în mod clar mari. Pentru a menține motoarele cu combustie pe bază de hidrogen disponibile ca opțiune, definiția camionului cu emisii zero a fost extinsă la maximum 3 gr de emisii de CO2 pe tonă de încărcare pe kilometru. Textul nu include factor de corecție pentru emisiile de carbon (CCF), prin urmare, utilizarea combustibililor regenerabili – ca HVO – nu este prevăzută în calculul emisiilor (noile standarde nu pot fi îndeplinite cu astfel de combustibili).