Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți?
Abonează-te la newsletter.

Vara a trecut si parca nici nu a fost, la cata treaba au toti cei din industria transporturilor. Comenzi de transport sunt, nimeni nu se poate plange, problema e ca tarifele sunt prea mici comparativ cu cheltuielile, situatie care se mentine de cativa ani, ceea ce are ca efect decapitalizarea multora dintre companii.
Daca pe la inceputul anului semnalam ca sunt multi cei care prefera achizitiile de vehicule rulate cu o varsta mai mica, deci bune inca de lucru, din cauza lipsei ofertelor de finantare pentru piata de transport, acum vedem ca preferinta pentru second-hand-uri este tot mai extinsa, pentru ca firmele nu-si mai permit sa-si cumpere camioane noi.

Nu au trecut decat patru ani de la declansarea crizei si multe firme de transport au inceput sa plateasca politele scumpe ale creditelor numeroase contractate, multe doar ca sa acopere alte credite. Cash-flow-ul e tot mai subtire, astfel ca nu mai exista rezerve pentru achizitii serioase. Astfel, firmele de transport isi reduc tot mai mult parcurile auto, ale caror varste sunt deja trecute de 6-7 ani. Iar daca pana acum ceva vreme camioanele rulate erau considerate mai costisitoare din punct de vedere al costurilor de mentenanta, in prezent sunt singura sansa pentru a tine roata in miscare.
Asa cum am spus in nenumarate randuri, afacerea de transport nu se mai poate tine doar prin luarea de comenzi si trimiterea unui camion la incarcare. Controlul perfect al costurilor fiecarei curse, nu doar al cheltuielilor directe, ci si al costurilor ocazionate de timpii de asteptare la incarcare/descarcare sau acceptarea de dislocari de sute de kilometri, este absolut necesar pentru a-si asigura profitabilitatea. Altfel, obtinerea marjei de profit doar din cererea unor tarife mai ridicate este greu de realizat.
Iar decapitalizarea afecteaza nu numai transportatorii, ci si dealerii de autovehicule, victime ale aceleiasi "boli" care i-a lovit si pe transportatori, aceea de a reduce tarifele aproape de limita de profitabilitate.
Tocmai de aceea, aceasta vara a adus decizii neasteptate ale unora dintre companiile din aceste domenii: unele au ales restructurarea prin cererea insolventei, altele au inceput reorganizarea "pe picioare". Si unele, si celelalte au de invins teama de schimbare a angajatilor, multi dintre ei parasind companiile aflate in reorganizare, unii de teama ca-si vor pierde slujbele, altii ca vor fi platiti mai putin, iar altii pentru ca sunt obligati dintr-odata sa devina mai eficienti. Deoarece sunt si firme care nu au probleme financiare majore, dar doresc aducerea companiei la un nivel ridicat de profitabilitate. Si asta se poate face numai printr-o organizare excelenta, cu o structura in care fiecare are rolul sau, responsabilitatile sale si satisfactiile sale, iar munca se desfasoara dupa procedee clar stabilite.
Din pacate, multi dintre oamenii care s-au remarcat in aceasta industrie a transporturilor nu au o scoala de management si au lucrat intotdeauna intens pentru a acoperi ce era de lucru. Iar cand nu a mai fost de lucru, nu au fost capabili sa caute ei insisi noi cai de a-si face treaba mai bine sau de a genera mai multa profitabilitate pentru companie, ci au fost obisnuiti sa lucreze relaxat, fara sa-i intrebe nimeni de rezultate si fara sa le ceara nimeni socoteala pentru greselile facute. Si, mai ales, fara sa-si incheie ziua de lucru cu un raport catre superior.
Este clar ca fiecare zi de dupa criza din 2008-2009 a adus noi provocari pentru companiile din domeniu, pentru proprietarii, managerii si angajatii care au adus profitabilitate firmelor cat a fost de lucru si au adus pierdere in lunile de confuzie si chiar si dupa aceea, pentru ca nu au avut calitatile de a genera profitabilitate atunci cand conditiile de piata nu mai lasa afacerea sa mearga de la sine.
Multi vor trece prin procese dureroase de maturizare, dar este singura sansa pentru a ramane pe piata pe termen lung. E-adevarat, insa, ca lucrurile nu pot sa aiba loc peste noapte, ci e nevoie de rabdare si mult efort.

Sunt multe meserii in care femeile nu sunt prea bine primite, deoarece se considera ca sunt „meserii de barbat“. Un exemplu este soferia, mai ales pe camion. Si la noi in tara sunt cateva femei curajoase, pasionate de camioane, care au ignorat orice obstacol sau prejudecata si care bat acum lumea in lung si in lat la volanul unui camion. Cu una dintre ele am vorbit si noi si am aflat astfel cat de dificil e pentru o femeie sa intre in aceasta lume, care sunt avantajele, dezavantajele, dar si provocarile unei astfel de meserii.

 
Ramona Popp, in varsta de 32 de ani, lucreaza pe camion de un an si jumatate, dupa cinci ani in care a condus o duba de distributie in Oradea. Meseria de sofer i-a intrat in sange inca din copilarie.

„Tatal meu a fost sofer pe camion. Pe vremea aceea nu erau atat de multe camioane, sau atat de frumoase, dar, oricum, imi placeau enorm. Cand mergeam cu el nu ma uitam pe geam, la peisaje, ci imi placea mai mult sa il urmaresc cum conduce, cand schimba viteza, cum pune frana, cum apasa si da drumul ambreiajului. Cred ca asa am invatat sa conduc, mai mult am furat meserie.“
Primul pas spre aceasta profesie a fost facut cand a venit vremea inscrierii la liceu, prima optiune fiind specializarea „mecanica auto“, decizie pe care familia a refuzat-o categoric.
Urmatoarea tentativa de a lucra ca sofer a avut loc dupa mai multi ani, dar de data aceasta sotul nu era de acord ca ea sa conduca un camion. Insa, dupa divort, Ramona a considerat ca este momentul sa isi urmeze visul si s-a inscris la scoala de soferi pentru categoria C si C+E. „Am apelat la acelasi instructor cu care facusem cursurile de conducere pentru categoria B. Il anuntasem de pe atunci ca voi reveni si pentru C+E. Singurul conflict pe care l-am avut pentru ca sunt femeie la volan a fost la examen, cand examinatorul a fost ironic cu privire la faptul ca imi doresc sa lucrez pe camion.“
Chiar daca se mandreste cu faptul ca este sofer de camion, Ramona Popp recunoaste ca, pentru a intra in aceasta lume a barbatilor, o femeie trebuie sa semene cu ei. „Trebuie sa ai trasaturi de barbat. Sa ai putina nebunie, sa iti placa adrenalina, sa iti placa sa sofezi. Daca nu iti place ceea ce faci nu te poti rezuma niciodata la cei cativa metri patrati disponibili in cabina. In aceasta meserie nu e loc de tabieturi si sensibilitati, trebuie sa te multumesti cu putin. E-adevarat ca in strainatate sunt locuri special amenajate foarte curate unde o femeie se poate ingriji fara probleme, dar tot trebuie sa te multumesti cu putin.“

Colegii nu au privit-o cu reticenta
Dupa ce s-a angajat, Ramona Popp nu s-a confruntat cu probleme cauzate de colegi care ar dezaproba faptul ca vor lucra cu o femeie. „Chiar le place. Bineinteles ca sunt unii care nu ma cred ca am permis si chiar lucrez. Avantajul meu este ca ma integrez foarte repede, incerc sa vorbesc si sa glumesc cu ei. Sunt soferi de camion care imi spun prin statie ca locul femeilor este la bucatarie, nu in cabina, dar nu ii iau in serios si, glumind cu ei, reusesc sa sparg gheata. Cand sunt intre soferi ma simt ca fiind de-a lor, fac ceva deosebit, ce nu face orice femeie. Si colegii mei se mandresc cu faptul ca au o colega. Acolo e viata mea, cand ma urc la volan uit de toate, trec patru ore si jumatate fara sa-mi dau seama. Cand trebuie sa iau pauza ma gandesc ce fac eu in timpul acela, abia astept sa treaca si sa conduc din nou. Ascult muzica preferata si nu simt cand trece timpul.“
In strainatate, mai mult ca la noi, femeile care lucreaza pe TIR nu sunt discriminate, acolo fiind mult mai multe curajoase care conduc camioane de 40 t. „In afara, la livrare sau la incarcare, sunt avantajata de faptul ca sunt femeie si de multe ori cei de acolo ma ajuta, ma scutesc de multe lucruri, ca de exemplu sa decopertez semiremorca.“
Chiar daca in cadrul companiei la care lucreaza nu se simte discriminata, nu asa au stat lucrurile dintotdeauna pentru Ramona: „multi barbati cred ca in acest domeniu femeile nu au ce cauta. Cand am hotarat sa ma angajez ca sofer pe TIR am apelat la un patron pe care il cunosteam, am avut noroc din punctul asta de vedere, cand a auzit ca mi-am luat permisul m-a chemat sa lucrez. Dar inainte am incercat sa vad cam care era piata la acel moment. Intr-adevar, cei cu care am vorbit aveau retineri in a angaja o femeie, spuneau ca e o meserie grea chiar daca ai experienta, ca angajeaza barbati, pentru ca ei se descurca altfel.“

Dorul de familie, cea mai mare problema
Ramona Popp pleaca in general in curse internationale, mai ales in Italia. „Lucrez pe international, fie singura, fie cu un al doilea sofer, varianta pe care o prefer chiar datorita scurtarii cursei. Incerc sa ajung cat mai repede acasa. Sunt mama si mi-e foarte greu sa plec, dorul de casa si de copii este ingrozitor, dar trec si peste asta pentru ca este pasiunea mea. Pentru barbati este usor, ei stiu ca sotia e acasa cu copiii. Din experienta proprie pot spune ca o femeie casatorita nu ar avea sanse sa faca asta, daca sotul ei nu este si el sofer de camion, daca nu stie ce presupune meseria. Norocul meu este ca familia se ocupa de copii, iar ei sunt destul de mari sa inteleaga. S-au obisnuit, a fost ceva mai greu la inceput. Si inainte lucram tot ca sofer, dar macar eram seara acasa. Copiii mei sunt foarte mandri ca mama lor conduce TIR-ul, i-am luat cu mine in cursa in vara, la Venetia, au fost foarte incantati. Daca vreunul din ei va vrea sa lucreze pe camion o sa fiu de acord. Fiul meu, dupa ce a mers in curse cu mine, s-a hotarat sa se faca si el sofer. Chiar daca e greu, simti ca esti deasupra lumii“, considera Ramona.
Cea mai lunga cursa a durat 10-11 zile, dar in mod normal nu sunt necesare mai mult de 5-6. Depinde insa de numarul de descarcari, de cat de repede primeste comanda pentru incarcare etc.
Unul dintre avantajele acestei meserii este faptul ca soferii au posibilitatea de a vedea locuri pe care altfel nu le-ar putea vizita, poate doar in concediu. Asa, ei vad lumea in timpul serviciului si in intervalul cuprins intre descarcare si incarcare chiar pot sa viziteze orasele in apropierea carora se afla.