Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transportul rutier intern din Franța

În 2023, vehiculele comerciale de peste 3,5 t înmatriculate în Franța și-au scăzut volumele de activitate cu 2,5% față de 2022, adică de la 168,4 la 164,2 miliarde de tone-kilometru, potrivit Raportului anual privind transporturile pe 2023 publicat de Ministerul Transporturilor și citat de Upply (French road transport: erosion of margins in 2023). Transportul intern reprezintă aproape 96% din transportul realizat de flota franceză și este în scădere cu 2,3% față de 2022, de la 161,0 la 157,3 miliarde de tone-kilometru, cel mai mare declin fiind pentru transportul intern operat pe cont propriu (-7,2%).

Sondajul anual pe 2023 publicat de Comitetul Național Rutier din Franța (CNR) susține și el că este vorba de o deteriorare a pieței de transport rutier din această țară, indicatorul de producție fiind cu 2% mai mic față de 2022 și cu 6,7% mai mic decât în 2019, ultimul an întreg înainte de pandemia de Covid-19. Indicatorul de activitate pentru flota de ansambluri articulate care fac transport pe distanțe lungi a fost de 94,4 în 2023 – numai în 2010 găsim o valoare mai mică de atât, de 94. Kilometrajul mediu a scăzut cu 0,8% în 2023, după ce scăzuse și în 2022 cu 3,4%, iar gradul de încărcare a fost cu 0,9% mai mic, după -0,6% în 2022.

În ceea ce privește datele disponibile până în prezent pentru 2024, se remarcă o evoluție nefavorabilă, cu volume în scădere și costuri operaționale (în afară de motorină) în creștere, scumpire care nu poate fi transferată în tarife, ceea ce face ca profitabilitatea și chiar funcționarea firmelor franceze de transport să fie amenințate.

Condiții de operare a vehiculelor în 2023

… constată publicația Les Routiers, citând un studiu recent al Comitetului Național Rutier din Franța (CNR) despre transportul rutier de marfă cu flotă poloneză și costurile acestuia din 2022. Tot aici se vede că parcul auto național din Polonia, lider pe piața europeană, are în ultimul timp probleme structurale, începând cu faptul că războiul din Ucraina a înrăutățit deficitul de conducători auto care oricum era mare de câțiva ani. În plus, costul cu șoferii a crescut cu aproape 24% între 2019 și 2022, ceea ce pune sub semnul întrebării competitivitatea firmelor poloneze de transport, și încă sunt solicitări salariale, de revizuire a sistemului indemnizațiilor de călătorie sau legate de bonusuri și zile libere suplimentare plătite pentru a păstra șoferii.

Astfel, creșterile succesive ale salariului minim acordate în 2023 și 2024 și prevăzute pentru 2025 ar trebui să aducă nivelul salariilor poloneze aproape de standardele sud-europene.

Studiul CNR mai arată că în Polonia costul/km a crescut cu 29% în trei ani, depășind 1 euro/km, iar potrivit previziunilor federației poloneze ZMPD este de așteptat să ajungă la 1,20 de euro/km până la sfârșitul lui 2024.

Astfel că transportatorii polonezi, slăbiți din cauza acestor probleme, caută să economisească bani investind în echipamente second-hand și exploatând noi surse de forță de muncă din Asia, care sunt departe, dar mai numeroase.