Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Inflația a scăzut în ultimul timp în Franța și se estimează că va ajunge la 1,2% la sfârșitul trimestrului al treilea din 2024, față de 1,8% în august, dar actorii economici din țară încă au o atitudine de așteptare, investițiile scad (cu 1,7% față de 2023, așa cum anticipează institutul de statistică din Franța, INSEE), iar gospodăriile continuă să prefere să facă economii.Sunt concluziile celui mai recent raport CNR (Comitetul Național Rutier din Franța) despre conjunctura economică și evoluția costurilor de transport din această țară.

După anunțarea unui deficit public record de 6% din PIB pentru 2024, incertitudinea politică și bugetară a continuat, iar firmele și populația așteaptă reduceri bugetare semnificative, taxe noi și creșteri de taxe și o ușoară creștere a ratei șomajului în 2025.

În această conjunctură, costurile de transport rutier de marfă (altele decât combustibilul, care a scăzut în ultimele 12 luni, dar rămâne peste nivelul de dinainte de 2022) au continuat să crească în septembrie 2024 cu 5,5% față de septembrie 2023, deci mai mult decât inflația. Iar dacă includem carburantul, pentru ansamblurile care fac transport pe distanțe lungi a fost o scădere de 3,0% față de septembrie 2023 în cazul celor pe motorină și o creștere de 9,1% pentru cele pe LNG, iar pentru ansamblurile care fac transport regional a fost o scădere de 2,5% în cazul celor pe motorină, o creștere de 8,9% în cazul celor pe CNG și o scădere de 0,8% pentru șasiuri.

Costurile de întreținere a vehiculelor (în care CNR include întreținerea și reparațiile, anvelopele și AdBlue) au crescut în medie cu 4,1% față de septembrie 2023. Sau cu 5,4% dacă nu este inclus AdBlue, Taxele de drum au crescut în medie cu 3,5% față de septembrie 2023, costurile cu șoferii (salarii + taxe) cu peste 7%, indemnizațiile de deplasare au fost mărite în decembrie 2023 cu 5% conform unui acord social, costurile de deținere a vehiculelor sunt cu circa 3,4% mai mari (prețul de achiziție este cu aproximativ 9% mai mare decât în 2023, dar se diluează în condițiile unei rate de 16% a înnoirii flotei, iar asigurările cu 3,2%), și costurile administrative cu 5,3%, deoarece salariile personalului din birouri sunt cu 6,2% mai mari, spațiile costă cu 5,8% mai mult, iar serviciile, cu 3,1%.

Comitetul Național Rutier din Franța (CNR) arată, în tradiționalul său studiu referitor la conjunctura economică și costurile de transport rutier, de data aceasta din septembrie 2024, că în Franța a încetinit puțin creșterea costurilor, deși unele componente încă sunt supuse unor creșteri semnificative. Concret, suma tuturor costurilor, cu excepția combustibilului, a crescut în august 2024 față de august 2023 cu 5-6% pentru transportul rutier de marfă și cu 4,4% pentru cel de persoane, dublu față de inflația de 1,9% din august. Motorina s-a ieftinit cu 12,4% în același interval, dar gazul (și LNG și CNG) s-a scumpit cu 10%.

Economia franceză stagnează, având o creștere a PIB de +1% estimată pentru 2024, iar inflația, încă mare la începutul anului, a cunoscut o stabilizare și se așteaptă să scadă la o medie de +2,1% pe parcursul lui 2024.

Asta în timp ce la nivel global a început sfârșitul ciclului inflaționist, riscurile de recesiune au fost neutralizate și pentru 2024 se așteaptă o creștere de 3% – totuși, redresarea este lentă și fragilă.

Activitatea firmelor franceze de transport rutier intern de marfă a ajuns la 144,8 miliarde de tone-kilometri în 2023, fiind în creștere în trimestrele al treilea și al patrulea din 2023 și tot în creștere, de 2,8%, în primul trimestru din 2024, ceea ce însă nu anulează declinul semnificativ înregistrat în prima jumătate a lui 2023. Iar pentru al doilea semestru din 2024 incertitudinea încă este mare, și la fel și nivelul îngrijorării antreprenorilor din domeniu.

Înmatriculările de camioane noi în Franța în 2023 s-au ridicat la 52.000 de vehicule, dintre care 29.800 de autotractoare, cu 15,5% mai multe decât în 2022, și 22.200 de șasiuri, cu 12,2% mai multe decât în 2023. Iar în primul trimestru din 2024 înmatriculările de camioane noi au crescut cu 17%, creștere care însă, în opinia CNR, nu se datorează dinamismului investițiilor firmelor de transport, ci dificultăților încă prezente în rândul producătorilor în a livra echipamentele comandate. Iar Observatorul Vehiculelor Industriale din Franța (OVI) estimează că cererea are o tendință descendentă, de -8%, în 2024.