La conferința Eurocities 2024 desfășurată la Cluj-Napoca, sub sloganul „Green. Innovative. Resilient.”, SAMEDAY și-a prezentat tehnologia easybox, evidențiind cum această soluție inovatoare de livrare conectează oameni și comunități din România, Bulgaria și Ungaria.
„Orașele europene vor să devină din ce mai inovative și mai conectate, dar și responsabile față de mediul înconjurător. Easybox-ul este un instrument de tip IoT (internet-of-things), iar infrastructura software și logistică dezvoltată în jurul lockerelor ne permit să contribuim la consolidarea ideii de smart city și smart village, să venim constant cu produse și servicii inovative în toate comunitățile locale pe care le acoperim. Prin infrastructura logistică de livrare colete reprezentată de rețeaua SAMEDAY easybox răspundem nevoilor consumatorilor, disipând granițele rural-urban sau național-regional. Oriunde s-ar afla în România, Ungaria sau Bulgaria, consumatorii online pot alege easybox pentru livrarea produselor comandate online. Când oamenii decid să trimită sau să primească un colet la easybox, aleg de fapt să fie decidenți asupra momentului ridicării sau predării coletului, optând în același timp pentru o metodă de livrare prietenoasă cu mediul.”,
a explicat Mihai Trăistaru, Vice-President of Products, SAMEDAY Group.
De la introducerea livrării la easybox în România, în urmă cu șase ani, SAMEDAY gestionează acum o rețea de peste 5.000 de automate de livrare colete în România, Ungaria și Bulgaria. Prin acestea, SAMEDAY facilitează accesul la produsele a peste 30.000 de magazine online pentru comunitățile locale din țară și din regiune, stimulând e-commerce-ul și schimburile între mediul rural și urban.
„Ne bucură să vedem că teme precum transformarea digitală și nevoia unor strategii locale pentru reducerea noxelor și a amprentei de carbon sunt prioritare pe agenda Eurocities. Am avut ocazia de a discuta direct cu reprezentanții locali despre beneficiile extinderii rețelei de lockere în comunitățile lor. Easybox contribuie astăzi la reducerea consumului de carburant, la eficientizarea operațiunilor de curierat și la decongestionarea și fluidizarea traficului. În plus, avem active deja easybox-uri independente energetic, dotate cu panouri solare și explorăm în continuare soluții pentru reducerea consumului de energie și a emisiilor de CO2.”,
a adăugat Mihaela Bădescu, Chief Legal Officer, SAMEDAY Group.

DPD România, membră a grupului internațional Geopost, cel mai important curier rutier din Europa, a inaugurat un nou hub regional la Brașov, cu o suprafață de peste 4.000 de metri pătrați. Această inițiativă va contribui la reducerea semnificativă a timpului de tranzit al coletelor din regiunea de Nord-Est a țării. Investiția pentru acest proiect depășește jumătate de milion de euro și face parte din planurile de dezvoltare continuă a companiei DPD România.
Investiția în noul hub-ul din Brașov include echiparea depozitului cu sisteme moderne de sortare, cum ar fi conveyoarele, furnizate de producători locali. Hub-ul va dispune de 3.800 de metri pătrați utili pentru depozitare și 200 de metri pătrați pentru birouri. Va fi dotat cu 10 docuri pentru tiruri și 30 de porți de încărcare a coletelor de către curieri. Capacitatea de procesare a hub-ului din Brașov va crește, de la 15.000 la peste 40.000 de colete pe zi.
De asemenea, hub-ul din Brașov va fi operat de peste 100 de angajați care vor gestiona procesele logistice, împreună cu aproximativ 50 de curieri și subcontractori locali. Datorită poziției geografice strategice, acesta va deveni o locație importantă pentru rutele de tranzit ale companiei.
Noul hub nu doar facilitează tranzitul coletelor în regiunea Nord-Est a României, ci și servește drept punct de tranzit către Vestul Europei. Extinderea rețelei este esențială pentru trimiterea coletelor provenite de la companiile românești către diverse țări din Europa, precum Ungaria, Polonia, Cehia, Italia, Germania și altele.
„HUB Brașov va fi conectat cu depozitele din Bacău, Buzău, Arad, Oradea și Cluj-Napoca, iar prin preluarea volumelor tranzitate prin Sibiu, vor crește volumele procesabile pentru coletele venite din Europa. Aceste colete erau procesate doar în huburile de la Oradea și Arad. Practic, datorită hubului de la Brașov, vom micșora substanțial timpul de tranzit al coletelor pentru 25% din volumele rețelei.”,
a precizat Radu Sticea, COO DPD România.

02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit