Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Conferința Tranzit de pe 6 iunie de la Iași va prilejui o discuție despre recentele controale din Belgia focusate pe îndeplinirea modificărilor aduse de Pachetul Mobilitate: întoarcerea camionului în țara de origine la maximum 8 săptămâni, întoarcerea șoferului la 3-4 săptămâni, precum și luarea pauzei de odihnă săptămânale de 45 de ore în cabina camioanelor.

Florin Gagea, fostul președinte al Euro Route Control, reprezentând ISCTR, va prezenta filmul evenimentului de control, relatat atât de colegi din ISCTR care au participat la controale, cât și de reprezentanți ai autorităților belgiene, care au precizat că descinderea polițiștilor belgieni a fost urmarea unei supravegheri cu drone a parcării pentru a vedea în care camioane sunt șoferi în perioada de repaus săptămânală, folosindu-se chiar senzori termici care să semnaleze prezența umană în cabinele camioanelor.

Reprezentantul ISCTR va lămuri informația legată de amenzi și dacă acestea au vizat cele 70 de cazuri de camioane care nu se întorseseră în țara de origine de mai bine de 8 săptămâni.

Iar Avocat Alina Meșinschi va explica cum pot evita transportatorii români acuzațiile de dumping social în Belgia, cu atât mai mult cu cât neîntoarcerea camionului în țara de origine la 8 săptămâni și schimbul șoferilor pe teritoriul Belgiei pot fi folosite ca pretexte pentru coordonarea activității de transport de pe teritoriul Belgiei, ceea ce este echivalent cu o acuzație de dumping social, soldată cu amenzi de sute de mii de euro și plata taxelor și impozitelor pe salarii și indemnizațiile de detașare și în România, și în Belgia.

Alte situații care produc tot mai multe probleme pentru transportatori români sunt controalele pe imigranți în Marea Britanie sau cazurile de găsire de substanțe interzise în camioane,  tot mai numeroase, din Franța, fie cu complicitatea șoferilor, fie plantate de angajații expeditorilor de unde se încarcă marfa pentru Franța. Mai multe detalii pe www.traficmedia.ro – pagina de eveniment.

Cheltuielile cu asigurările reprezintă unul dintre elementele de cost la care românii sunt mai puţini competitivi cu transportatorii din alte ţări est-europene, dar chiar şi în raport cu cei din unele ţări vest-europene. Consultanţi cu experienţă în asigurări pun pe masa dezbaterilor Tranzit de la Iaşi reţete care aduc economii pentru transportatori prin asigurarea cu prime mai mici, prin gestionarea corectă a dosarelor de daună, prin instruirea mai bună a şoferilor şi dispecerilor pentru a evita la maximum accidentele rutiere şi deteriorarea mărfii.

Cătălin Chiriac, Safety Broker, va prezenta schimbările aduse de noua lege a asigurărilor RCA şi va explica în ce condiţii se pot încheia poliţe RCA la asigurători din afara pieţei româneşti, unde lipsa concurenţei ţine preţurile la un nivel foarte ridicat, în ciuda ratei destul de mici de daunalitate. Şi asta nu neapărat din cauză că nu există incidente rutiere, ci pentru că mulţi asiguraţi au ajuns să nu deschidă dosare de daună şi să repare mai degrabă pe cont propriu micile stricăciuni. Şi chiar cu dosare de daună deschise, transportatorii au ajuns să îşi repare în regie proprie multe dintre daune, inclusiv daunele totale. Şi pentru că deschiderea pieţei către asigurători externi ar mai anima concurenţa pe piaţa RCA, încercăm să explorăm posibilitatea RCA la asigurători din afara ţării, precum şi ideea fondului mutual de asigurări.

Asko Assekuranz şi Wiass sunt brokerii de asigurări cu o acoperire foarte mare a pieţei de asigurări CMR din România. I-am invitat astfel pe Alin Dicu şi Remus Nistor să explice modul profesionist de abordare a poliţei CMR, în funcţie de tipului transportului efectuat şi al clienţilor pentru care lucrează. Instituirea unui mod de lucru bazat pe respectarea unor proceduri clare la încărcare/descărcare scuteşte firma de transport de multe neplăceri ulterioare şi de pretenţii exagerate de despăgubire din partea clienţilor în cazul unei daune.

Iar Ionuţ Sandu – Fortify Claims, vine cu propunerea de a înlocui cu experţii proprii personalul firmelor de la transport care se ocupă cu gestionarea daunelor: printr-un call center disponibil 24/24, Fortify Claims consiliază şoferul pas cu pas imediat ce incidental s-a produs şi preia dialogul cu autorităţile şi celelalte părţi implicate, reprezentând profesionist şoferul şi compania de transport în raport cu asigurătorul, service-ul, Poliţia şi cealaltă parte implicată, indiferent că vorbim despre un alt participant la trafic sau un client.

Ce înseamnă o reprezentare profesionistă a daunelor? Economii de câteva mii până la zeci de mii de euro în funcţie de gravitatea accidentului şi seriozitatea asigurătorului. Cazurile reprezentate déjà de Fortify Claims include despăgubiri importante pentru zilele de imobilizare a autocamionului şi de neutilizare timp de 1-2 luni până când asigurătorul a catadicsit să dea un răspuns solicitării de despăgubire a transportatorului.

Vorbim de sume importante economisite de transportatori din gestionarea corectă a daunelor şi atenţia la încheierea tuturor poliţelor de asigurare. Cu atât mai importante cu cât tarifele de transport rămân pe loc de ani de zile, în timp ce toate costurile cresc alarmant.

Dacă vreţi să aflaţi cum fac alţi colegi de breaslă să aibă costuri de exploatare mai mici şi să facă profit altfel decât obţinând bani din alte activităţi decât cea de transport, vă aşteptăm la Iaşi, pe 6 iunie la o discuţie cu cei mai buni consultanţi, provocaţi cu întrebările relevante pentru industrie la acest moment. Pentru înscrieri, folosiți tel. 0732 131 353  sau email: andreea.matei@traficmedia.ro