Conducătorii auto ai vehiculelor care efectuează deplasări pentru transport de mărfuri între, prin și pe teritoriile părților (UE și Marea Britanie) trebuie să dețină un certificat de competență profesională (CPC). Autoritățile competente fie aplică direct pe permisul de conducere, pe lângă categoriile corespunzătoare, un semn distinctiv care atestă deținerea unui CPC și indică data expirării, fie introduc un card special de calificare a șoferului care ar trebui întocmit în conformitate cu modelul reprodus în anexa de mai jos. Orice alt model poate fi acceptabil, cu condiția să fie recunoscut ca echivalent de către Comitetul specializat pentru transportul rutier. Cardul de calificare a conducătorului auto sau orice document echivalent emis de autoritățile competente dintr-o parte trebuie să fie recunoscut și de cealaltă parte.
Există însă și excepții. Nu necesită certificat CPC șoferii care conduc vehicule cu o viteză maximă autorizată care nu depășește 45 km/h, vehicule utilizate de sau sub controlul forțelor armate, apărării civile, serviciului de pompieri, forțelor responsabile de menținerea ordinii publice și serviciilor de ambulanță de urgență, vehicule supuse testelor rutiere în scopul dezvoltării tehnice, reparării sau întreținerii, vehicule pentru transportul de materiale, echipamente sau utilaje pentru a fi utilizate de șoferi în timpul activității lor, cu condiția ca șoferia să nu fie activitatea principală a conducătorilor auto sau vehicule utilizate sau angajate fără șofer de către întreprinderi agricole, horticole, forestiere sau de pescuit pentru transportul de bunuri proprii, cu excepția cazului în care condusul este activitatea principală a șoferului sau se face pe o distanță mai mare decât cea stabilită în legislația națională (de la baza care deține, angajează sau închiriază vehiculul).
În 12 octombrie, în Monitorul Oficial din Italia a fost publicat Decretul privind fluxurile de lucrători străini din afara UE care pot obține un permis de muncă în Italia. În ansamblu, Decretul stabilește un prag maxim de 12.850 de lucrători, din care șase mii în transportul de mărfuri, construcții și turism.

S-a stabilit că se pot duce în Italia să lucreze ca șoferi de camioane cetățenii din Albania, Algeria, Bangladesh, Bosnia-Herțegovina, Coreea, Coasta de Fildeș, Egipt, El Salvador, Etiopia, Filipine, Gambia, Ghana, Japonia, India , Kosovo, Mali, Maroc, Mauritius, Moldova, Muntenegru, Niger, Nigeria, Pakistan, Macedonia de Nord, Senegal, Serbia, Sri Lanka, Sudan, Tunisia și Ucraina.
Imigranții trebuie să aibă deja permise de conducere echivalente CE, convertibile în Italia pe baza acordurilor de reciprocitate existente, arată TrasportoEuropa.
Includerea șoferilor profesioniști în cotele de imigrație este o măsură în premieră, însă asociația Anita o solicită de ceva timp. „Este o veste bună pentru membrii noștri și pentru toate afacerile din industrie”, a declarat președintele Anita, Thomas Baumgartner. „Lucram de ceva timp pentru acest rezultat. Nu a fost posibil să rezervăm o cotă complet dedicată, așa cum am fi dorit, dar este un prim pas foarte important. Credem că este un răspuns valid la lipsa de lungă durată a șoferilor profesioniști pe care ne străduim din ce în ce mai mult să o acoperim pe piața muncii din Italia și UE.”
Anita estimează că în Italia se va adânci în timp lipsa șoferilor profesioniști, deoarece 45,8% dintre deținătorii de CPC au peste 50 de ani și doar 18,1% au sub 40 de ani. Este o problemă europeană pe care și alte țări au încercat să o rezolve prin imigrația cetățenilor non-UE. Așa au procedat Germania și unele țări din Europa de Est, care până nu demult furnizau șoferi întregului continent, dar care suferă, acum, de lipsa lor.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit