Comitetul Național Rutier (CNR) din Franța a publicat recent un studiu referitor la perspective economice și costuri de transport, din care reiese că situația economică generală rămâne incertă. Inflația, amplificată pe parcursul acestui an de crizele de pe piețele energiei și produselor agricole din toate țările, afectează mult puterea de cumpărare a gospodăriilor. Iar creșterea economică globală încetinește la sfârșitul anului, cu posibilitate de a vedea recesiune în multe țări în 2023.
Cu toate acestea, efectul redresării post-Covid-19 continuă în 2022 creșterea economică și datorită lui am putea vedea o creștere economică de peste 3% față de 2021 la nivel mondial și de 2,7% în Franța Începutul lui 2022 a adus mai multe perturbări economice, dar, după criza din primul trimestru, revenirea a fost mai rapidă decât se anticipase, iar dinamismul care a continuat și în trimestrul al treilea va duce la o creștere a economiei mondiale de 3% în întregul 2022, deși încetinirea economică se accentuează.
În 2023 incertitudinea continuă să crească, iar previziunile privind creșterea economică sunt revizuite descendent. Potrivit OECD, dacă creșterea economiei globale poate ajunge la +3% în 2022, în 2023 ar scădea la +2,2% în 2023. Iar inflația se va menține ridicată și se preconizează că va atinge un nivel maxim în primul semestru al anului viitor.
Pe termen scurt, punctul critic rămâne echilibrul de pe piețele europene ale energiei. Dar criza de energie nu se limitează la economiile europene.
În ceea ce privește estimările pentru principalele țări UE, prognoza de creștere economică a Germaniei pentru 2023 este deja descendentă, de -0,7%. Tot în scenariul OECD, creșterea SUA va trece de la +5,7% în 2021 la +1,5% în 2022 și +0,5% în 2023, iar creșterea Chinei încetinește puternic, până la +3,2% în 2022. Situația va fi diferită de la o țară la alta, în funcție de dificultățile de aprovizionare sau de expunerea la fenomene inflaționiste, care sunt diferite. În ceea ce privește inflația, care continuă să se răspândească și să afecteze veniturile gospodăriilor, se așteaptă ca ea să creeze contextul propice pentru tulburări politice și sociale. În zona euro se preconizează că inflația va depăși +8% la sfârșitul lui 2022, iar după un vârf la începutul lui 2023 ar putea scădea treptat.
Comitetul Național Rutier din Franța (CNR) a publicat recent un studiu referitor la perspectivele economice și costurile de transport rutier. Aici se arată că, în ciuda numărului mare de factori care afectează negativ economia – războiul din Ucraina, evenimentele climatice, inflația ridicată, strategia zero covid în China etc. – FMI prevede pentru 2022 o creștere a economiei mondiale de 3,2%, cu 0,5% mai mare decât cea din 2019, de dinainte de criza sanitară.
În prezent situația economică se deteriorează, dar treptat, iar punctul de plecare al acestei deteriorări se află în punctul cel mai de sus al redresării de după criza Covid: în 2021 creșterea a ajuns la +6,1%, apoi a decelerat, tendință care va continua în 2023, când va fi mai mică decât în 2022 (+2,9%), constrânsă de inflația ridicată. Încetinirea provine mai ales din dificultățile de aprovizionare și de cererea de produse, care începe să scadă, deoarece creșterea inflației reduce veniturile reale ale gospodăriilor și afectează perspectivele pentru 2023, menținând riscul de recesiune în multe țări.
Potrivit FMI, creșterea prețurilor bunurilor de consum la nivel mondial, care a fost de 4,7% la sfârșitul lui 2021, va fi de 8,3% la sfârșitul lui 2022, iar OECD crede că 60% din această creștere este cauzate de creșterea costurilor din lanțurile de producție: creșterea salariilor nu trebuie neglijată, dar prețurile produselor energetice, ale materiilor prime sau ale anumitor produse intermediare sunt mult mai ridicate decât în 2021. În siajul prețului petrolului și întreținute de mecanisme de compensare între piețele de energie, alte produse energetice – electricitatea sau gazele – se confruntă și ele cu creșteri spectaculoase.
Petrolul se află la sfârșitul ciclului de creștere: de la 139,10 dolari/barilul de țiței Brent în martie s-a ajuns la 123,96 de dolari în iunie, iar în trimestrul al treilea tendința descendentă a continuat, până la mai puțin de 95 de dolari, cât este în prezent. Analiștii din domeniu se așteaptă la o stabilizare la sfârșitul anului. Și prețul oțelului s-a stabilizat și are o tendință descendentă, în timp ce prețurile produselor agricole rămân supuse tensiunilor.
Așteptările OCDE, FMI și ale altor instituții sunt similare în ceea ce privește efectul general al inflației și nivelul preconizat pentru 2022, unde există variații semnificative de la o țară la alta: +25% pentru Turcia, +17% pentru Rusia, +9,0% pentru Regatul Unit, +8,3% pentru Statele Unite și Germania, între +6,0% și +6,6% pentru Franța sau +2,4% pentru China și +2,1% pentru Australia, una dintre țările cel mai puțin afectate.
Deocamdată, aceste instituții anticipează posibile corecții ascendente, deoarece riscurile rămân la un nivel foarte ridicat și, chiar dacă cele mai multe s-au materializat deja, încă sunt posibile noi evoluții.
Pe termen mediu provocările legate de tranziția energetică vor menține ridicate costurile energiei, iar comerțul mondial ar putea avea de suferit din cauza unor strategii geopolitice mai puțin globale: diferite state promovează acum apariția unor blocuri de afinitate, antagonice unul față de celălalt, ceea ce poate duce la politici protecționiste. Transportul rutier de mărfuri și cel de persoane sunt afectate cel mai mult de scumpirea combustibililor – de exemplu, motorina costă în Franța cu 52% mai mult decât la început de an. Dar și celelalte costuri ale firmelor din domeniu au crescut față de 2021, cu o medie de 6%. Despre transportul rutier însă vă vom prezenta în curând noi informați din studiul CNR.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit