Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Acţiunea României la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), deschisă în 23 octombrie 2020, vizează anularea parţială a regulamentelor 1054 şi 1055, precum şi a directivei 1057. Dispoziţiile „atacate” de România sunt reclamate şi de alte state membre şi se referă la interdicţia efectuării repausului săptămânal normal în cabina camionului, la obligaţia întoarcerii şoferilor la fiecare 3-4 săptămâni la locul de reşedinţă sau la sediul operaţional al angajatorului, obligaţia întoarcerii vehiculului la 8 săptămâni în statul de înmatriculare, restricţiile suplimentare privind cabotajul, dar şi ipotezele speciale în care se aplică directiva detaşării în cazul conducătorilor auto.

Acţiunea României se bazează pe încălcarea principiului proporţionalităţii. „Din punctul nostru de vedere, toate cele 5 măsuri pe care le reclamăm încalcă principiul proporţionalităţii, aşa cum este el definit la articolul 5, alineatul 4 din Tratatul Uniunii Europene (TUE). De asemenea, două dintre măsuri – întoarcerea vehiculului şi întoarcerea conducătorului auto – constituie restricţii la libertatea de stabilire, aşa cum este stabilit  prin articolul 49 din acelaşi tratat, şi, per total, toate sunt discriminatorii pe criteriul naţionalităţii, fiind încălcat articolul 18 din TUE”, a declarat Emilia Gane, Agentul Guvernamental al României la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cadrul Galei Tranzit din 12 noiembrie 2020.

Rezultatul studiului derulat de CE cu privire la impactul întoarcerii camionului la 8 săptămâni în statul de înmatriculare ar trebui să confirme sau să infirme acuza de disproporţionalitate a măsurilor adoptate prin Pachet. Dar acţiunea în anulare – aşa cum este ea depusă – este construită de la început invocând toate motivele. „Practic, nu se mai pot aduce ulterior motive noi. În ceea ce priveşte argumentele, aici există o oarecare flexibilitate, însă, chiar şi aşa, trebuie avut grijă”, a explicat Agentul Guvernamental.

Guvernul României a depus vineri, 22 octombrie, 3 acţiuni în anularea unor prevederi din Pachetul Mobilitate la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), prevederi considerate ca fiind restrictive şi disproporţionate şi care afectează operatorii români de transport.

Mai exact, instanţa europeană a fost sesizată cu privire la interdicţia efectuării perioadei normale de repaus săptămânal la bordul vehiculului şi obligaţia întoarcerii periodice a şoferului la centrul operaţional al angajatorului sau la locul său de reşedinţă, la obligaţia întoarcerii vehiculului la fiecare 8 săptămâni în ţara de înmatriculare, precum şi în ceea ce priveşte instituirea unor obligaţii suplimentare la efectuarea operaţiunilor de cabotaj, coroborat cu normele specifice referitoare la detaşarea şoferilor.

Ministerul Afacerilor Externe, prin Agentul Guvernamental, va mai formula şi alte cereri de intervenţie în acţiuni în anulare depuse la CJUE de către alte state membre şi care au interese similare cu ale României, fiind afectate de aceleaşi prevederi ale Pachetului Mobilitate.