Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Dacia transmite deschiderea comenzilor exclusiv online în România a modelului Duster pentru prima ediție de colecție cu denumirea de „Mat Edition”, prezentată în premieră mondială în luna octombrie la Salonul Auto de la Paris.

Modelul Duster Mat Edition cu un aspect elegant distinctiv se remarcă prin culoarea mată Comet Gray. De asemenea, personalitatea acestei versiuni este subliniată de contrastul jantelor din aliaj de 17″, antena și carcasele oglinzilor retrovizoare ce sunt finisate în negru lucios.

Duster Mat Edition este complet echipat și dispune, printre altele, de climatizare automată, Media Nav cu ecran tactil de 8″ compatibil cu Apple CarPlay si Android Auto, cameră multi-view și card „mâini libere”. Seria limitată este echipată cu propulsorul TCe de 150 CP, cuplat la o transmisie automată cu dublu ambreiaj, EDC.

70 de unități Duster Mat Edition sunt disponibile în România și se pot regăsi pentru comandă pe platforma de e-commerce Dacia România (https://vanzari.dacia.ro).

Oficialii Dacia au anunțat fabricația de serie a modelului Jogger HYBRID 140 la uzina de la Mioveni. Primul vehicul cu tehnologie hibridă, sub sigla Dacia de culoare Gri Schiste, disponibil cu 7 locuri ce aparține nivelului de echipare Extreme +, va fi destinat unui client din România.

Jogger HYDRID 140 ilustrează perfect poziționarea mărcii, în același timp fiind unul dintre cele mai accesibile vehicule de familie cu propulsie hibridă de pe piață. Modelul dispune de un spațiu interior generos și de echipamente esențiale. De asemenea, beneficiază de expertiza Renault Group și oferă o tehnologie modernă cu un demaraj sistematic 100% electric, precum și un cuplu motor disponibil imediat ce permite accelerări energice.

Versiunea Jogger HYBRID 140 are o autonomie de peste 900 km (în ciclu mixt omologat WLTP), iar bateria de tracțiune vine cu o garanție de 8 ani sau la 160.000 de kilometri.

Modelul Jogger a fost deja fabricat la Uzina de la Mioveni în aproape 80.000 de exemplare, din care peste 90% au fost exportate în principal pe piețele Europei Occidentale. În 2022, Dacia Jogger, lider al segmentului C-Break din România, s-a situat pe poziția a doua în clasamentul celor mai vândute vehicule de segment C (exceptând clasa SUV) către clienții persoane fizice din Europa.