Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Asa cum relateaza un comunicat al asociatiei olandeze de transport si logistica TLN, pe 8 iulie comisarul regelui, Arthur van Dijk, a vizitat compania De Waard Transport and Logistics B.V. – specialista in transport spre/dinspre Italia, unde trimite saptamanal 50 de camioane, deci a fost printre primele afectate de pandemie – si a discutat cu reprezentatii acesteia despre situatia economica determinata de criza Covid-19, cu accent pe dificultatile din transport in general si din transportul international in special si mai ales despre ce ar trebui sa faca firmele de profil pentru a iesi intarite din aceasta. Primele semnale din Italia ca situatia iese de sub control au aparut pe 17 februarie, si atunci operatorul olandez a introdus un protocol si le-a oferit angajatilor dezinfectanti si masti. Nimeni din companie nu s-a imbolnavit pana acum, ceea ce arata ca au fost luate toate masurile de precautie si ca protocolul a functionat. Pana la final de martie, volumele au fost stabile, dar atunci Italia a intrat in izolare si totul s-a prabusit, iar pana acum nu s-a revenit la nivelul din aceeasi perioada a anului trecut. In aceste conditii, directorul De Waard Transport and Logistics, Cees de Waard, explica faptul ca daca ai 1,5 m liberi in semiremorca nu poti face profit din transport chiar daca vehiculele circula.
Compania continua sa fie dedicata ideii de sustenabilitate pe toate planurile: in relatia cu clientii, in folosirea angajatilor, in achizitia de echipamente curate si sigure, dar reprezentatii sai asteapta ca si guvernul sa sprijine demersurile firmelor din domeniu – de exemplu, prin a face ca banii sa fie mai accesibili si prin promovarea digitalizarii, a sigurantei si a sustenabilitatii – si considera ca numai daca toata lumea are de castigat se poate vorbi despre sustenabilitate.