Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Revista Tranzit organizează vineri, 26 mai, la hotelul Mandachi din Suceava, conferința „Cum ne pregătim pentru controalele pe detașare transnațională”, unde și-au anunțat deja prezența circa 300 de invitați.

Florin Gagea (Euro Route Control/ISCTR) va explica în ce condiții riscă o firmă să dispară de pe piață în funcție de gravitatea sau numărul abaterilor înregistrate în Noul Registru de Control al Operatorilor de transport europeni și va vorbi și despre ce se li reproşează firmelor de transport din România atunci când sunt supuse la controale.

Marius Alban (Ministerul Transporturilor) va veni cu noutăți legate de statusul discuțiilor despre Pachetul Mobilitate de la Curtea Europeană de Justiție și cu clarificări din partea DG Move, iar Daniel Jinga (KPMG) va explica modul în care au transpus autorităţile statelor membre Regulamentul 1057 și cum tratează fiecare ţară aspectele legate de detaşare.

Avocații Smaranda Rugină (cu drept de practică în Franţa) și Frederik van den Bogaerde (acesta din urmă prin Zoom) vor vorbi despre controalele din diverse țări vestice, mai ales Franța și Belgia, pe marginea Regulamentului 561, și mai ales despre importanța de a contesta fiecare amendă, chiar dacă valorile sunt mici, deoarece altfel ele rămân în Registrul Unic de Control al Operatorilor de Transport.

Reprezențanți ai ITM, ANAF și ai asociațiilor profesionale ale transportatorilor vor clarifica aspecte legate de indemnizaţia de detaşare și de cuantumul în care este ea neimpozabilă, precum şi de regimul fiscal al alocaţiei de hrană și de cum se face corect înregistrarea în Revisal a detaşării transnaţionale.

Nu vor lipsi exemple de calcul al indemnizației de detașare și al alocație de hrană în funcție de salariul de bază, probleme ce apar la cântărire și unde îşi pot cere transportatorii dreptatea când ştiu că nu au supraîncărcat şi totuşi cântarul CNAIR arată altfel, sfaturi pentru buna gestionare a întoarcerii șloferilor acasă după 3-4 săptămâni sau detalii despre viitoare reglementări din transporturi (aplicarea taxării pe tkm, posibilitatea obţinerii permisului de conducere categoria C de la 18 ani sau recunoaşterea permiselor de conducere ale cetăţenilor ucraineni). Sponsorii evenimentului își vor prezenta nu doar oferta de produse și servicii, ci și modul cum pot contribui acestea la eficientizarea transporturilor, iar la cina festivă vom avea alături trupa The Hugs.

Legislația națională solicită înregistrarea detașării transnaționale în registrul general de evidență a salariaților în cazul operatorilor de transport internațional de mărfuri. HG 905/2017 stabilește metodologia de completare și transmitere în registru a elementelor raportului de muncă.

Versiunea actuală a programului informatic care reglementează registrul general de evidență a salariaților nu prevede, însă, funcționalități de transmitere în cazul “țara angajator destinație” pentru angajatori multipli de tipul operatorilor de transport rutier care efectuează pluriactivitate, astfel cum se menționează pe documentul portabil A1 pentru certificarea în materie de securitate socială emis pentru lucrătorul detașat transnațional.

Ca urmare, unii inspectori de muncă solicită și chiar sancționează lipsa înregistrării detașării transnaționale a șoferilor, alții doar avertizează că aceste operațiuni vor fi posibile odată cu lansarea noii versiuni a programului Revisal.

Larisa Otilia Papp, director în cadrul Inspecției Muncii, va vorbi în cadrul conferinței Tranzit de la Suceava de vineri, 26 mai, despre cum sau când se poate îndeplini această obligație legală, aspect foarte important cu atât mai mult cu cât mulți transportatori nu știu cum să coreleze declarația Revisal cu Declarația 112, în care, de la 01.01.2023, în urma modificării art 76 din Codul Fiscal, trebuie identificate indemnizatiile de detasare transnationale atat impozabile, cât si neimpozabile.

De asemenea, reprezentanta Inspecției Muncii va oferi informații despre controalele pe detașare transnațională derulate prin IMI. Pentru a avea o privire de ansamblu asupra practicii inspectorilor de control din toată țara, îi rugăm pe toți cei care au fost controlați pe detașare de Inspecția Muncii de la noi din țară sau din alte țări să ne trimită informații despre derularea acestor controale pe email-ul redacției: office@traficmedia.ro.