directiva 413/2015 Archives

Directiva (UE) 2015/413 facilitează schimbul transfrontalier de informații cu privire la infracțiunile rutiere legate de siguranța rutieră. O investigație transfrontalieră eficientă și aplicarea legii privind infracțiunile rutiere îmbunătățește siguranța, deoarece încurajează șoferii nerezidenți să comită mai puține infracțiuni și să conducă mai sigur, apreciază membrii Comisiei TRAN din Parlamentul European.

Înțelegerea probabilității ridicate de aplicare de sancțiuni este necesară pentru reducerea pericolelor de trafic rutier, iar cunoașterea normelor în vigoare în diferitele state membre contribuie la promovarea siguranța rutieră și reducerea infracțiunilor rutiere.

Directiva urmărește să asigure protecție pentru toți utilizatorii drumurilor din Uniune, prin facilitarea schimbului transfrontalier de informații privind infracțiunile rutiere legate de siguranța rutieră și infracțiunile legate de reglementările privind accesul vehiculelor și, prin urmare, să faciliteze aplicarea sancțiunilor în cazul în care aceste infracțiuni sunt comise cu un vehicul înmatriculat într-un alt stat membru decât cel în care a avut loc infracțiunea.

Domeniul de aplicare al directivei ar trebui extins, opinează membrii TRAN, pentru a acoperi și infracțiuni rutiere conexe, inclusiv nepăstrarea unei distanțe suficiente față de vehiculul din față, depășiri periculoase, parcări periculoase și ilegale, traversarea uneia sau mai multor linii continue, folosirea unui vehicul defecte, conducerea fără documentația necesară și nerespectarea regulilor privind reglementările privind accesul vehiculelor.

Reglementările privind accesul vehiculelor au fost puse în aplicare în întreaga Uniune Europeană și includ zone cu emisii reduse, zone cu trafic limitat, zone pietonale și „străzi școlare”, printre altele. Astfel de reglementări au fost introduse din motive de siguranță rutieră, management de trafic ori reducere a poluării. Încălcarea acestor reguli de către șoferii nerezidenți este o problemă cu care se confruntă adesea zonele de frontieră, iar tratamentul inegal al șoferilor rezidenți și nerezidenți poate crea, de asemenea, resentimente în rândul primilor.

Absența unui cadru juridic adecvat atunci când este vorba de schimbul transfrontalier de informații pentru aceste reglementări generează, de asemenea, sarcini administrative și costuri suplimentare pentru autorități, inclusiv dependența de serviciile de colectare a amenzilor.

Punctele naționale de contact ar trebui să fie întotdeauna disponibile și să răspundă solicitărilor într-un timp rezonabil. Acesta ar trebui să fie cazul indiferent de natura infracțiunii sau de statutul juridic al autorității solicitante, indiferent dacă autoritatea are competență națională, subnațională sau locală. O problemă tot mai mare este sesizată în cazul vehiculelor închiriate, șoferii acestora scăpând de cele mai multe ori nepedepsiți.

Statul membru unde se produce infracțiunea ar trebui, de asemenea, să aibă posibilitatea de a efectua căutări automate în registrele vehiculelor, pentru a prelua date despre utilizatorii finali ai acestora în cazul în care astfel de informații sunt deja disponibile. Acest lucru se aplică în special vehiculelor de transport rutier de mărfuri, inclusiv utilitarelor ușoare, care nu fac obiectul legislației privind vehiculele grele. În majoritatea cazurilor, acestea sunt operate de mai mulți terți (sunt deținute de firme de leasing, operatorii angajează șoferi de naționalități diferite etc.). În plus, ar trebui stabilită o perioadă de păstrare a datelor cu privire la identitatea proprietarilor anteriori, a deținătorilor și a utilizatorilor finali ai vehiculelor, pentru a furniza autorităților informațiile adecvate de care au nevoie pentru investigație. Pe mai departe, Comisia trebuie să actualizeze Recomandarea 2004/345/CE privind aplicarea legislației în domeniul siguranței rutiere până la 1 iunie 2025 și să prezinte Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea prezentei directive de către statele membre în termen de cel mult 18 luni de la primirea raportărilor din partea tuturor statelor membre.

Comisia TRAN a propus amendarea directivei 413/2015 a Comisiei referitoare la facilitarea schimbului cross-border de informații cu privirile la infracțiunile le care pun în pericol siguranța traficului rutier. Rapotorul în acest caz este Kosma Złotowski.

Poziția TRAN este aceea că o investigație transfrontalieră eficientă în ceea ce privește infracțiunile rutiere strict legate de siguranță este de dorit, întrucât va determina șoferii nerezidenți să comită mai puține infracțiuni și să conducă mai sigur. De asemenea, domeniul de aplicare al directivei ar trebui extins și la alte infracțiuni rutiere care sunt corelate cu siguranța rutieră, pentru a asigura un tratament egal al șoferilor. Având în vedere temeiul juridic pe care a fost adoptată Directiva 413/2015, și anume articolul 91 alineatul (1), litera (c), din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, infracțiunile suplimentare ar trebui să demonstreze o legătură puternică și directă cu siguranța rutieră, prin abordarea comportamentelor periculoase și ilegale, care prezintă un risc grav pentru utilizatorii drumurilor.

Extinderea domeniului de aplicare ar trebui să reflecte, de asemenea, progresul tehnic în detectarea automată a infracțiunilor rutiere legate de siguranța rutieră.

TRAN mai opinează că atunci când persoanele nerezidente sunt controlate în trafic, iar o astfel de acțiune duce la declanșarea unor proceduri ulterioare în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni rutiere legate de siguranța rutieră, procesul verbal de constatare ar trebui să conțină doar anumite elemente esențiale, inclusiv, în special, o descriere a procedurii de recurs și să fie transmise persoanei în cauză direct, ca parte a procedurilor de control rutier.

În cazul în care nu este posibilă livrarea documentelor prin poștă recomandată sau mijloace electronice de valoare egală, statul membru al infracțiunii ar trebui să aibă dreptul să se bazeze pe statul membru de înregistrare sau de reședință pentru a comunica documentele și comunicările persoanei în cauză, în temeiul propriei legislații naționale care reglementează comunicarea documentelor.

În scopul schimbului de informații și al acordării de asistență reciprocă în temeiul directivei, fiecare stat membru trebuie să desemneze un punct național de contact, reglementate de legislația aplicabilă a statului membru în cauză, care să informeze asupra infracțiunile comise. Statele membre vor trebui să decidă cât mai curând posibil, dar cel târziu în termen de 15 zile de la primirea unei cereri, dacă invocă un motiv de refuz.