Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Documentul portabil A1 este necesar atunci cand un salariat lucreaza la o companie dintr-un stat membru al UE si este detasat in alt stat membru pentru mai mult de sapte zile consecutive. Certificatul este o declaratie privind sistemul de securitate sociala aplicabil angajatului atunci cand lucreaza in mai multe state membre UE si confirma regimul de securitate sociala aplicabil pentru perioada indicata in declaratie, precizand in ce tara trebuie sa plateasca angajatul contributiile sociale. A1 este obligatoriu pentru autoritatile altui stat membru, atat timp cat nu a fost retras sau declarat nevalabil de catre statul membru emitent. Un aspect sensibil al validitatii A1 apare in momentul in care un angajat detasat la nivel international este inlocuit de un alt angajat detasat la nivel international cu un angajator dintr-un alt stat membru.
 

La nivelul UE au existat mai multe cazuri de neintelegeri intre institutiile care emit asigurarile sociale si care au mers in instanta pentru clarificare, pentru a stabili care dintre sistemele de securitate sociala este aplicabil in anumite situatii. O declaratie A1 furnizata de un stat membru UE are o forta obligatorie, cu exceptia cazurilor de frauda sau abatere. Este obligatoriu pentru institutiile de securitate sociala si juridica ale statului membru UE in care angajatul va exercita activitatile, atat timp cat declaratia A1 este valabila si nu este retrasa.

Declaratia A1 poate avea efect retroactiv
In al doilea rand, declaratia A1 intra sub incidenta retroactivitatii. Atunci cand un lucrator care este angajat sa lucreze intr-un alt stat membru al UE de catre angajatorul sau este inlocuit cu un angajat detasat de un alt angajator, acest nou angajat nu va fi supus legislatiei statului membru in care angajatorul isi desfasoara de obicei activitatile.
Regula generala este ca un angajat este acoperit de sistemul de securitate sociala din statul membru in care opereaza. Aceasta regula garanteaza ca toti angajatii din aceeaoi tara sunt tratati in mod egal.
Un astfel de caz a fost cel al societatii austriece Alpenrind, care isi desfasoara activitatea intr-un abator, in Salzburg. In perioada 2012-2014, Alpenrind a efectuat tranoarea si ambalarea carnii prin lucratori detasati in Austria de societatea maghiara Martimpex. Inainte si dupa aceasta perioada, lucrarile au fost efectuate de lucratorii unei alte societati maghiare, Martin-Meat.
Pentru cei aproximativ 250 de lucratori detasati de Martimpex de la 1 februarie 2012 pana la 31 ianuarie 2014, institutia maghiara de securitate sociala competenta a eliberat – in parte retroactiv si, in plus, pentru unii dintre lucratori institutia austriaca de securitate sociala stabilise deja supunerea lucratorilor in cauza asigurarii obligatorii in Austria – certificate A1 care atestau aplicarea sistemului maghiar de securitate sociala.
Institutia austriaca de securitate sociala (GKK) a dispus ordonante conform carora lucratorii detasati erau dependenti din punct de vedere economic si personal si platiti pentru munca efectuata in Austria, fiind acoperiti de asigurarea obligatorie austriaca in temeiul articolului 4 din legea generala a asigurarilor sociale din Austria. La solicitarea angajatorului maghiar, institutia de securitate sociala din Ungaria a eliberat certificate A1 pentru toti cei 250 de angajati (unele cu efect retroactiv), care atesta faptul ca li s-a aplicat sistemul maghiar de asigurari sociale. Curtea Administrativa Federala Austriaca a abrogat documentele de asigurare obligatorie emise de GKK, declarand ca nu pot lega un angajat cu un certificat A1 din alt stat membru in propriul sistem de securitate sociala. Articolul 5 al Regulamentului European 987/2009 prevede ca documentele si notele justificative eliberate intr-un stat membru sunt acceptate de institutiile celorlalte state membre, atat timp cat nu au fost declarate nule de catre statul membru in care au fost eliberate.
Cu toate acestea, potrivit hotararii Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) in cazul Alpenrind, cand un lucrator detasat de angajatorul sau pentru a desfasura o activitate intr-un alt stat membru este inlocuit cu un alt lucrator detasat de un alt angajator, acesta din urma nu poate ramane supus regimului de securitate sociala al statului membru in care angajatorul isi desfasoara in mod obionuit activitatile, dar va fi subordonat celui al statului membru in care se desfasoara activitatea. Faptul ca angajatorii lucratorilor in cauza isi au sediul social in acelasi stat membru sau ca pot avea legaturi personale sau organizationale este irelevant in aceasta speta.
CJUE a acceptat ca angajatii sa fie asigurati intr-un stat si sa fie plasati intr-un al stat, atat timp cat angajatorul nu este o companie „fantoma“. Prin aceasta decizie, CJUE acorda incredere in colaborarea intre societatile emitente de asigurari sociale.
Prin decizia in cazul Alpenrind, CJUE a confirmat efectul obligatoriu si retroactiv al documentului portabil A1, precum si reguli pentru o interpretare restrictiva a „conditiei de inlocuire“. In cazul Alpenrind, motivul dezacordului dintre cele doua parti a fost constituit de aceasta conditie. In caz de frauda sau abuz, curtea de justitie a statului gazda ar putea declara documentul portabil A1 invalid.
Supunerea asigurarii sociale legislatiei statului membru ar putea fi stabilita retroactiv, iar lucratorul in cauza este supus legislatiei celor doua state cel putin pentru o perioada.
Conform prevederilor art. 12 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004, modificate prin Regulamentul UE. 465/2012 al PE, persoana care desfasoara o activitate salariata intr-un stat membru, pentru un angajator care isi desfasoara in mod obisnuit activitatile in acest stat membru, si care este detasata de angajatorul respectiv in alt stat membru pentru a lucra pentru angajator, continua sa fie supusa legislatiei primului stat membru, cu conditia ca durata previzibila a activitatii sa nu depaseasca 24 de luni si ca persoana sa nu fi fost trimisa pentru a inlocui o alta persoana detasata. Un lucrator detasat caruia i s-a finalizat perioada maxima de detasare (de 24 de luni) nu poate fi inlocuit in statul membru de ocupare temporara de catre un lucrator detasat de acelasi angajator sau de alt angajator din acelasi stat membru sau dintr-un stat membru diferit.

Daca exista suspiciune de frauda A1 „poate sa nu fie luat in seama“
In cursul unei anchete de personal in cadrul companiei belgiene de constructii Altun, Inspectoratul Belgian de Securitate Sociala a constatat ca aceasta nu avea practic niciun angajat, lucrarile fiind subcontractate, in toate punctele de lucru, unor intreprinderi bulgare care detaoeaza lucratori in Belgia. Utilizarea lucratorilor nu a fost declarata institutiei responsabile cu colectarea contributiilor asigurarilor sociale in Belgia, documentele portabile A1 fiind emise de institutia bulgara competenta, confirmand ca acestea au fost inregistrate in sistemul bulgar de asigurari sociale. In cazul Altun (C-359/16), CJUE a afirmat ca „in contextul procedurilor initiate impotriva persoanelor suspectate ca au detasat lucratori acoperiti de certificate obtinute fraudulos“, instanta nationala poate „sa nu le ia in considerare“. Dubla supunere a certificatului A1 reprezinta invalidarea acestuia si duce la anulare si retragere.

Belgia merge prea departe
In cazul Comisia Europeana versus Belgia, care a avut ca speta tot nerecunorea A1 de catre statul belgian (C-356/15), CJUE a reamintit ca, in conformitate cu hotararea in cazul Altun, o curte nationala poate sa nu tina cont de documentul A1 si ca acesta trebuie sa determine daca o companie suspectata ca a detasat lucratori acoperiti de A1 obtinute fraudulos poate fi considerata raspunzatoare in temeiul legislatiei nationale aplicabile.
La prima vedere, o astfel de determinare nu poate conduce la o supunere dubla in materie de securitate sociala, ci numai intr-o eventuala condamnare a persoanelor suspectate de a fi angajat lucratori detasati prin certificate obtinute in mod fraudulos.
In orice caz, CJUE a respins argumentul invocat de Belgia, justificand o supunere temporara la legislatia statului membru gazda, in temeiul art.6 alin. (1) lit. (a) din Regulamentul 987/2009. Un alt aspect important este trimiterea la deciziile prin care institutia competenta a statului membru in care se desfasoara activitatea decide sa supuna lucratorii in cauza asigurarii obligatorii in temeiul legislatiei sale.
Trebuie inteles faptul ca sub nicio forma institutia competenta din statul membru in care se desfasoara activitatea nu poate face obiectul unei supuneri automate la propria legislatie.
CJUE a hotarat ca, in cazul in care un certificat de detasare A1 este obtinut in mod fraudulos, autoritatea emitenta trebuie sa reexamineze procesul de aprobare si informatiile transmise si, daca este cazul, sa-l retraga.

Egalitate pentru angajatii detasati
Pentru a acorda egalitate de tratament tuturor persoanelor angajate pe teritoriul unui stat membru, legislatia aplicabila, ca regula generala, este cea a statului membru in care persoana in cauza isi desfasoara activitatea. Exceptarea prevazuta la articolul 12 alineatul (1) al Regulamentului 883/2004 nu poate fi justificata in cazul utilizarii recurente a angajatilor detasati pentru a ocupa acelasi post, chiar daca angajatorii sunt diferiti.
Referitor la cazul Alpenrind, indiferent daca angajatorii isi au sediul social in acelasi stat membru, impiedicarea unui angajator de a detasa lucratorii in cazul in care un alt angajator a efectuat anterior o astfel de detasare sa desfasoare aceeasi activitate ar submina libertatea de a presta servicii si libera circulatie a angajatilor. In consecinta, beneficiarul serviciului, in statul membru gazda, nu este impiedicat sa utilizeze contracte succesive si separate cu diferite intreprinderi pentru acelasi tip de serviciu de catre angajati detasati care nu sunt supusi sistemului de securitate sociala al statului membru gazda.
„Conditia de neinlocuire“ are ca scop prevenirea situatiilor de eludare a duratei detasarii prin rotatii ale personalului detasat pentru a putea continua sa faca obiectul legislatiei Statului membru de origine, in cazul in care contributiile la asigurarile sociale sunt mai mici decat in statul membru gazda.