De cand a relaxat normele privind cabotajul, Ministerul Federal al Transporturilor din Germania este asaltat de plangeri impotriva transportatorilor est-europeni. Acum, Oficiul Federal pentru Transportul de Marfuri a efectuat controale in trei locatii cu un volum mare de camioane.
Portul din Duisburg este acum unul dintre „punctele fierbinti pentru dumping social”, dupa cum a descris recent Andreas Marquardt, presedintele Oficiului Federal pentru Transportul de Marfuri (BAG). Oficiul sustine ca este bine informat despre conditiile, „uneori scandaloase” de acolo, despre care locuitorii si sindicatul Verdi, in special, se plang din nou. Inspectorul principal al BAG din Münster, care este responsabil pentru Renania de Nord-Westfalia, Klaus Pöpping, a inspectat in repetate randuri portul si alte terminale de transport combinat si astfel a stiut exact unde trebuie sa efectueze controale. Micile companii din Est, care de cele mai multe ori lucreaza cu marile companii de logistica din Vest, inclusiv cele cu nume nemtesti, alaturi de marile flote estice, au fost acuzate de nenumarate ori de dumping social si cabotaj. Iar acum, odata cu declansarea pandemiei de COVID-19, BAG a subliniat faptul ca asociatiile logistice se confrunta cu o scadere a comenzilor si se tem dezavantajele pe care le au din cauza incalcarilor anumitor prevederi din partea concurentilor, cum ar fi nerespectarea perioadelor de odihna sau incalcarea legii MiLoG, privind salariul minim. Oficialii BAG fac referire la cazuri cunoscute, „de pana la 100 de camioane parcate la final de saptamana in portul Duisburg (Logport), in special in terminalul 3, iar soferii acestora, cu atat mai mult acum pe criza coronavirusului, nevoiti sa stea in conditii igienice discutabile”. Acum, cu o zi inainte de controlul initiat de BAG, camioanele, mai putine decat inainte, data fiind criza, au fost parcate din nou, potrivit unui martor ocular. Acesta a facut si fotografii.
Inspectia BAG a avut loc luni dimineata, 20 aprilie, pe cele doua drumuri de iesire din Logport, insa majoritatea soferilor parasise deja portul, iar autoritatile trebuie sa prinda in flagrant soferii care isi fac pauza saptamanala in cabina. Desi de inteles, acuzatiile lansate de multe dintre companiile germane asupra transportatorilor din est sunt si adevarate?, se intreaba presa de specialitate din Germania. Spre exemplu un blog numit „Cote de piata semnificative” a mentionat deja practica flotelor lituaniene si letoniene, care au o filiala sau un sediu social in Germania si care astfel isi inchiriaza camioanele si pot face cabotaj timp de 1 an de zile fara restrictii. Este citat Acordul privind Spatiul Economic European, sectiunea 20 din ordonanta privind aprobarea vehiculelor pentru trafic rutier (Ordonanta de inregistrare a vehiculelor – FZV), prin intermediul caruia aceste vehicule pot participa temporar (pana la un an) la traficul intern.
La controlul efectuat la Logport Duisburg au luat parte in total sapte inspectori BAG aflati in doua locatii, sase oficiali vamali din Duisburg si trei politisti. Camioanele au fost scoase special din trafic. Nici unul dintre controlorii implicati in campanie nu a avut permis sa vorbeasca cu putinii jurnalisti prezenti. Un sofer ucrainean controlat, angajat al companiei poloneze Hegelmann, aflat pe Comunitate timp de patru saptamani la momentul controlului, le-a aratat jurnalistilor informatii pe telefonul sau potrivit carora este platit net pe luna cu 1.300 de euro. Fara alti bani de cheltuieli suplimentare. In Ucraina, el ar primi doar 400 de euro pe luna ca sofer. Compania poloneza este controlata acum si trebuie sa ateste cu documentele oficiale situatia soferului. De vreme ce camionul era gol, soferul a putut pleca la volanul vehiculului.
Datele finale date publicitatii de BAG arata ca in cadrul celor trei controale – care au avut loc in porturile Duisburg si Mannheim, dar si in Munchen – au participat 47 de agenti vamali, ai politiei si ai BAG, care au verificat 104 vehicule. Rezultatul controalelor poate fi vazut
AICI.
Nu este nicio surpriza ca asociatia germana BGL promoveaza tot felul de actiuni si militeaza impotriva cabotajului, in incercarea de a stopa dumpingul social. Acum, BGL incearca sa coopeteze si alte asociatii, expeditori, dar si bursele de marfa sau Deutsche Bahn, cea mai mare societate feroviara de transport si logistica din Germania.
„Incercam sa purtam un dialog cu toti participantii la piata si sa ii convingem ca solidaritatea, care a fost citata foarte mult in aceste zile, trebuie, de asemenea, traita”, a explicat pentru eurotransport.de, purtatorul de cuvant al BGL, prof. dr. Dirk Engelhardt. Oficialul a mai spus ca BGL doreste o echitate la nivelul industriei, in acest sens exemplificand cu pactul de transport incheiat recent de mai multe asociatii germane de profil si Ministerul Federal al Transporturilor. BGL este preocupata de acest nivel echitabil, avand in vedere scaderea tarifelor de transport din Germania in contextul supracapacitatii flotelor pe piata la momentul actual. Oficialii BGL, BAG si Deutsche Bahn, alaturi de reprezentanti ai burselor de marfuri s-au intalnit recent pentru a putea „ce am putea face cu privire la scaderea pretului”. Engelhardt a spus ca exista foarte multe companii de transport care iau curse prin intermediul burselor de marfuri si ofera un pret sub cel al pietei. Potrivit BGL, corectitudinea nu trebuie sa fie data numai in ceea ce priveste preturile, ci si atunci cand vine vorba de transport. Daca se suspecteaza operatiuni de cabotaj ilegal sau alte practici interzise, purtatorul de cuvant al BGL face apel la antreprenori sa raporteze aceste incidente. Pe de o parte, aceasta ar putea lua forma unei capturi de ecran a unei licitatii dintr-o bursa de marfuri. Acesta a mai spus ca exista cazuri concrete de transportatori cu ansambluri cu numere de Bulgaria care opereaza permanent la un centru logistic, iar aceste informatii vor fi transmise mai departe catre organele de control.