Dan Popoi și-a deschis firma de transport din Belgia în 2004 deoarece locuia deja acolo cu soția și, studiind piața, a ajuns la concluzia că această activitate este mai profitabilă decât altele. Școala de șoferi și cursurile de manager le-a făcut însă în România, unde costau doar câteva sute de euro, față de câteva mii în Belgia.
Pe de altă parte, în Belgia merg mai ușor decât la noi partea legată de credite și birocrația, care e redusă total și digitalizată până acolo încât nu este nevoie să mergi la instituțiile financiare, iar controalele au loc o dată la câțiva ani și sunt sumare. În plus, recuperarea TVA se face lunar, automat, fără să depui cerere.
Problema cea mai mare în Belgia este costul cu forța de muncă. „Dacă lucrezi singur e bine, dar dacă ai angajați e greu“, subliniază administratorul P.Trans. De exemplu, costul cu un șofer este de circa 7.000 de euro/lună în Belgia, cu tot cu taxe, față de 4.000 de euro în România.
Din acest interviu mai puteți afla dacă există și diferențe între tarifele obținute de transportatorii belgieni, pe de o parte, și cei români, pe de alta, despre cum a fost 2025 pentru P.Trans comparativ cu 2024 ca volume de muncă și indicatori financiari, despre amenzile „tradiționale“ din diverse țări, despre criza de șoferi din Belgia și despre principalele probleme pe care le văd firmele de acolo pe piața de transport.
Conferința Tranzit de pe 6 iunie de la Iași va prilejui o discuție despre recentele controale din Belgia focusate pe îndeplinirea modificărilor aduse de Pachetul Mobilitate: întoarcerea camionului în țara de origine la maximum 8 săptămâni, întoarcerea șoferului la 3-4 săptămâni, precum și luarea pauzei de odihnă săptămânale de 45 de ore în cabina camioanelor.
Florin Gagea, fostul președinte al Euro Route Control, reprezentând ISCTR, va prezenta filmul evenimentului de control, relatat atât de colegi din ISCTR care au participat la controale, cât și de reprezentanți ai autorităților belgiene, care au precizat că descinderea polițiștilor belgieni a fost urmarea unei supravegheri cu drone a parcării pentru a vedea în care camioane sunt șoferi în perioada de repaus săptămânală, folosindu-se chiar senzori termici care să semnaleze prezența umană în cabinele camioanelor.
Reprezentantul ISCTR va lămuri informația legată de amenzi și dacă acestea au vizat cele 70 de cazuri de camioane care nu se întorseseră în țara de origine de mai bine de 8 săptămâni.
Iar Avocat Alina Meșinschi va explica cum pot evita transportatorii români acuzațiile de dumping social în Belgia, cu atât mai mult cu cât neîntoarcerea camionului în țara de origine la 8 săptămâni și schimbul șoferilor pe teritoriul Belgiei pot fi folosite ca pretexte pentru coordonarea activității de transport de pe teritoriul Belgiei, ceea ce este echivalent cu o acuzație de dumping social, soldată cu amenzi de sute de mii de euro și plata taxelor și impozitelor pe salarii și indemnizațiile de detașare și în România, și în Belgia.
Alte situații care produc tot mai multe probleme pentru transportatori români sunt controalele pe imigranți în Marea Britanie sau cazurile de găsire de substanțe interzise în camioane, tot mai numeroase, din Franța, fie cu complicitatea șoferilor, fie plantate de angajații expeditorilor de unde se încarcă marfa pentru Franța. Mai multe detalii pe www.traficmedia.ro – pagina de eveniment.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit