Dacă o companie nu respectă prevederile referitoare la întoarcerea camioanelor şi a şoferilor, atunci acest lucru poate constitui un argument pentru demararea controalelor pentru dumping social, a declarat avocatul belgian Frederik vanden Bogaerde într-un interviu acordat revistei Tranzit. „Chiar dacă şoferul va semna o declaraţie potrivit căreia nu doreşte să se întoarcă acasă la fiecare 3 săptămâni, aceasta nu are nicio valoare, ci, dimpotrivă, este o idee proastă. Neîntoarcerea camionului şi a şoferului constituie o dovadă a faptului că, de fapt, compania îşi desfăşoară activitatea în Occident şi ar trebui să se înregistreze în ţara unde se lucrează cu precădere şi să achite contribuţii sociale în consecinţă. Pe de altă parte, chiar dacă se respectă prevederile PM, tot mai trebuie respectată plata salariului minim. Iar aceasta este principala provocare.”

Avocatul belgian nu este de acord cu încadrarea indemnizaţiei de detașare ca parte a salariului minim şi deja în Belgia au fost mai multe cazuri pe această speţă. „Am dosare din România cu includerea diurnei în calculul salariului minim, iar cele mai multe tribunale din Belgia opinează că această practică nu este corectă. Pentru a avea o interpretare cinstită, trebuie comparat nivelul salarial din Belgia cu cel din România şi separat celelalte costuri şi indemnizaţii.”

Şoferul belgian are dreptul la plata salariului minim pe oră, care este de 12,5 euro, la care se poate adăuga o diurnă orară (tot pe oră, nu pe zi) de 1,5 euro şi o diurnă de noapte de circa 35 de euro. Diferenţa faţă de salariul unui şofer român este mare. Polonia a dat un răspuns foarte bun, este de părere Vanden Bogaerde, în sensul în care diurna a fost „abolită” complet. Totuşi, chiar dacă firmele de transport nu mai pot plăti diurna scutită de taxe şi impozite, ele beneficiază acum de deduceri din plata dărilor către stat în acelaşi cuantum cu diurna.

Este adevărat că legislaţia românească a adoptat o definiţie nouă pentru remuneraţie, care include salariul minim şi indemnizaţia zilnică de detaşare. „Mi-e teamă însă că şi indemnizaţia va ajunge la CJUE cu aceeaşi argumentaţie ca diurna. Şi am mai văzut anterior speţe din Ungaria şi Polonia pe acest subiect. Mai devreme sau mai târziu, CJUE va fi solicitată să răspundă clar dacă diurna/indemnizaţia poate fi considerată parte a salariului minim sau nu. Am mulţi clienţi din România şi, pentru moment, poziţia oficială este aceea că indemnizaţia – aşa cum este definită acum, fără să includă cheltuielile de cazare, transport şi masă – este parte a salariului minim. Totuşi, nu trebuie omis faptul că, pe lângă respectarea plăţii salariului minim, şoferul care lucrează detaşat în Belgia trebuie să primească şi banii aferenţi diurnei, conform legislaţiei din această ţară. Altfel, discrepanţa rămâne. Site-urile oficiale care ar trebui să ofere informaţii despre beneficiile şoferilor detaşaţi nu sunt funcţionale, din păcate, astfel că este greu de calculat respectarea salariului minim. Sunt două abordări: se poate lua în considerare suma totală încasată lunar de şofer, din salariu, diurnă şi alte bonusuri, care trebuie să se situeze peste nivelul din cea mai scumpă ţară unde acestea activează (aşa cum fac majoritatea transportatorilor) sau se poate face un calcul mai detaliat, pe oră, care însă este dificil de făcut din punct de vedere administrativ, însă poate fi mai rentabil în final.”

Interviul integral cu avocatul Frederik vanden Bogaerde poate fi urmărit la linkul de mai jos, abordând subiecte precum nerespectarea Pachetului Mobilitate, sancțiunile care se aplică în prezent în Belgia, Franța și Germania, cazurile de dumping social din Belgia și altele.

CCOO insistă să se organizeze un dialog social unde să fie abordate cele mai grave probleme ale transportatorilor, printre care și dumping-ul social și creșterea numărului de persoane care desfășoară activități independente false.

Sindicatul consideră că prăbușirea prețurilor de transport rutier de mărfuri nu este cauzată de scumpirea carburanților, ci tocmai de concurența neloială practicată de companiile mici sau persoanele care desfășoară activități independente de transport și de toleranța Administrației, care nu solicită respectarea legii și nu dă dovadă de voință politică pentru a rezolva problemele din domeniu.

În opinia CCOO, există falși lucrători independenți protejați de Statutul Lucrătorilor și este necesar să se reformeze legea privitoare la acest aspect, deoarece în niciun alt sector de activitate în afară de transport nu se mai întâmplă ca o persoană care depinde organizatoric de o companie să nu fie considerată personal salariat. Iar promovarea lucrătorilor independenți în acest domeniu răspunde voinței politice de a face ca piața forței de muncă să fie mai flexibilă prin externalizarea riscurilor și scăderea costurilor companiilor angajatoare. Deoarece toate firmele pot avea în serviciul lor astfel de lucrători organizați și plătiți, pe care îi consideră independenți, în timp ce pentru propriii angajați trebuie să existe un salariu minim garantat, contribuții sociale fixe și drepturi garantate, de care lucrătorii independenți nu beneficiază.

În plus, sindicatul denunță faptul că în transportul rutier de mărfuri nu se aplică nici convențiile colective, nici legislația fiscală, nici securitatea socială, nici timpul european de condus și de odihnă, ceea ce duce la practici neregulamentare continue și la deteriorarea industriei și a concurenței. De exemplu, companiile care îi angajează pe lucrătorii independenți, cu mici excepții, nu plătesc timpii de așteptare, ci doar timpii petrecuți în camionul aflat în mișcare, maschează prețul/km care depășește salariul de bază și nu declară orele suplimentare, evitând să achite contribuții sociale pentru aceste sume.

O altă practică neregulamentară depistată de sindicat este aceea de a le impune conducătorilor auto ca timpii de așteptare la încărcare/descărcare să fie înregistrați în tahograf ca timpi de odihnă, încălcând astfel timpii maximi de conducere și transformând acele ore în timp de odihnă care nu este plătit.