Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Municipiul Ploiești va beneficia de consultanță din partea Băncii Europene de Investiții (BEI) pentru dezvoltarea proiectelor de transport ecologic. Inițiativa face parte dintr-un efort mai amplu la nivel european de a transforma orașele în spații mai sănătoase, atât pentru locuitori, cât și pentru mediu. În acest sens, vicepreședintele BEI, Ioannis Tsakiris și primarul municipiului Ploiești, Mihai Polițeanu, au semnat un acord privind sprijinul consultativ pentru oraș, un important centru industrial situat la 56 de kilometri de București.

Orașul Ploiești, care deservește o populație metropolitană de peste 266.000 de locuitori, dorește să-și modernizeze infrastructura de transport local pentru a ține pasul cu creșterea economică a zonei și reducerea emisiilor care duc la încălzirea globală.

În conformitate cu acordul semnat cu municipiul Ploiești, echipa de consultanță a BEI își va trimite experții proprii și consultanți externi pentru a oferi îndrumări privind managementul financiar pentru proiectele de transport. De asemenea, este disponibilă asistență și pentru pregătirea cererii de grant în cadrul Pilonului 3 al Programului Uniunii Europene „Tranziție justă” – facilitatea de împrumut pentru sectorul public. Sprijinul este oferit prin intermediul platformei de consiliere InvestEU. În plus, asistența ar putea continua și într-o etapă ulterioară.

„Suntem deosebit de încântați să sprijinim municipiul Ploiești în aceastră trecere către neutralitatea climatică”, a precizat vicepreședintele BEI Ioannis Tsakiris. „Acest parteneriat reflectă angajamentul nostru față de acțiunile climatice și dezvoltare urbană durabilă.”

De-a lungul istoriei, reședința județului Prahova, Ploiești a fost o bază a industriei petroliere și servește drept centru pentru rafinarea țițeiului și petrochimie. Este al nouălea cel mai mare municipiu din România, iar proximitatea sa față de alte centre industriale și de destinații turistice îi sporesc potențialul de a deveni parte a unui important coridor economic și de transport major.

„Parteneriatul nostru cu BEI este important și promovează dezvoltarea orașului nostru.”, a completat Mihai Polițeanu, primarul Ploieștiului. „Avem în vedere investiții care se aliniază îndeaproape cu obiectivele sociale și de mediu ale UE, contribuie la reducerea emisiilor de carbon și la consolidarea angajamentelor României față de dezvoltarea urbană durabilă.”

BEI oferă know-how tehnic și financiar pentru a sprijini dezvoltarea de proiecte durabile și rentabile în diverse sectoare. În România, echipa de consultanță a BEI asistă autoritățile și companiile în pregătirea investițiilor de infrastructură, îmbunătățirea planificării proiectelor și creșterea accesului la finanțarea UE prin servicii personalizate și consolidarea capacităților.

Comisia a alocat peste 380 de milioane de euro pentru 133 de noi proiecte din toată Europa în cadrul programului LIFE pentru mediu și acțiuni climatice. Suma atribuită va acoperi mai mult de jumătate din necesarul total de investiții de 574 de milioane de euro pentru aceste proiecte, restul fondurilor provenind de la guvernele naționale, regionale și locale, parteneriate public-privat, întreprinderi și organizații ale societății civile.

Proiectele LIFE contribuie la realizarea multiplelor obiective climatice, energetice și de mediu ale agendei verzi europene, inclusiv a obiectivelor UE de a deveni neutră din punct de vedere climatic până în 2050, de a stopa și inversa pierderea biodiversității până în 2030, asigurând în același timp prosperitatea pe termen lung a Europei. Aceste investiții vor avea un impact durabil asupra mediului nostru, economiei și bunăstării tuturor europenilor. Proiectele vor acoperi toate domeniile programului LIFE și vor mobiliza următoarele fonduri:

Exemple de proiecte care sprijină durabilitatea, inovarea și calitatea vieții

Printre cele 26 de proiecte selectate pentru finanțare în cadrul subprogramului “Economia circulară și calitatea vieții”, proiectul LIFE GRAPhiREC în valoare de 7,5 milioane de euro este dedicat reciclării grafitului din deșeurile de baterii în Italia. Se așteaptă ca acest proiect să genereze venituri de 23,4 milioane de euro și să economisească 25 de milioane de euro din costurile de producție. Ca parte a proiectului spaniol LIFE Politex, 5 milioane de euro vor fi investite în reducerea amprentei de mediu a industriei modei prin transformarea deșeurilor textile în textile noi. Proiectul DESALIFE din Insulele Canare, în valoare de 9,8 milioane de euro, vizează consolidarea rezilienței la apă prin recoltarea de apă dulce din Oceanul Atlantic. Cu ajutorul unor geamanduri offshore acționate de valuri, amplasate în largul Insulelor Canare, 1,7 miliarde de litri de apă dulce desalinizată vor fi pompați pe uscat.

25 de proiecte servesc la promovarea “naturii și biodiversității” într-o serie de domenii. Două proiecte cu un buget total de aproape 24 de milioane de euro, LIFE4AquaticWarbler și LIFE AWOM, implică Belgia, Germania, Spania, Franța, Lituania, Ungaria, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, Ucraina și Senegal, cu scopul de a salva de la dispariție o specie extrem de rară de curcubeu acvatic, în conformitate cu Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030. Un alt exemplu este Biodiverse City, un proiect în valoare de 3,6 milioane de euro desfășurat în Budapesta pentru a promova “coexistența pașnică a naturii și a stilurilor de viață urbane”.

IMAGE LIFE și LIFE VINOSHIELD se numără printre cele 23 de proiecte de reziliență climatică și de atenuare a schimbărilor climatice anunțate. Cu un buget total de 6,8 milioane de euro, proiectele din Spania, Franța și Italia vor contribui la creșterea rezistenței viilor de renume mondial și a producției de brânzeturi celebre, precum Parmigiano Reggiano, Camembert de Normandie și Roquefort, la efectele fenomenelor meteorologice extreme. Proiectele vor prezenta propuneri privind modul în care agricultura europeană în sens larg se poate adapta cel mai bine la schimbările climatice și la deficitul de apă. La fel de important este și proiectul LIFE BLUE 420 kV GIS, în valoare de 6,9 milioane de euro, derulat în Belgia de Siemens pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră provenite de la întrerupătoare.

Pentru a asigura succesul tranziției energetice, LIFE DiVirtue, un program de formare digitală pe trei ani, în valoare de 1,25 milioane de euro, va consolida capacitățile pentru un sector al construcțiilor mai eficient și mai inovator, ca parte a celor 59 de noi proiecte anunțate. În special, proiectul utilizează realitatea virtuală (VR) și realitatea augmentată (AR) pentru a sprijini studenții și profesioniștii din domeniul construcțiilor în realizarea de clădiri și renovări cu emisii zero în Bulgaria, Republica Cehă, Grecia, Croația și România. Între timp, proiectul Enercom FACILITY, cu un buget de aproape 10 milioane de euro, va oferi subvenții directe pentru 140 de comunități energetice emergente din toată Europa, pentru a stimula investițiile în energia durabilă. Proiectul va sprijini în continuare comunitățile energetice în dezvoltarea modelelor lor de afaceri prin formare și materiale de consolidare a capacităților, deschizând calea pentru modele de afaceri replicabile cu durabilitate pe termen lung.

În cei 32 de ani de existență, programul LIFE a cofinanțat deja peste 6.000 de proiecte de mediu și de acțiune pentru climă în UE și în țările asociate. Cele 133 de proiecte prezentate au fost selectate din peste 653 de cereri depuse în cadrul cererii de propuneri pentru LIFE 2023. Comisia și-a majorat finanțarea pentru programele LIFE cu aproape 60%, ajungând la 5,43 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027. Subvențiile acordate în cadrul programului LIFE sunt gestionate de Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu, CINEA.