… este de părere Philippe Degraef, directorul federației transportatorilor belgieni FEBETRA. Deci refacerea competitivității firmelor trebuie să fie una dintre provocările majore pentru viitoarele guverne federale și regionale, astfel încât să fie depășită spirala negativă în care s-au aflat transportatorii din această țară după extinderea Uniunii Europene în 2004, și mai ales în ultimii ani, când guvernul Vivaldi a făcut tot posibilul pentru a crește puterea de cumpărare, pe socoteala agenților economici, ceea ce a dus la dezavantaje pentru aceștia comparativ cu competitorii străini.
Și pentru deficitul de personal este nevoie de o soluție urgentă, amintește directorul FEBETRA, care consideră că executivul belgian ar trebui să apeleze la forță de muncă din afara UE, deși aceasta este o problemă sensibilă din punct de vedere politic. Altfel, pentru anumite meserii, ca aceea de șofer de camion, se va ajunge la un blocaj și transportatorii belgieni nu vor supraviețui fără migranți din țări cu excedent de forță de muncă.
În ceea ce privește ecologizarea întregii economii, este important ca politicienii să traseze un calendar fezabil din punct de vedere practic și mai ales accesibil.
În concluzie, având în vedere gravitatea acestor probleme, cei care vin la putere în Belgia după alegerile din iunie ar trebui să ia imediat măsuri pentru a readuce economia, finanțele, piața forței de muncă ș.a. pe drumul cel bun.
În calitate de emițător major de CO2, transportul maritim de mărfuri a înțeles că trebuie să se implice în tranziția energetică, ceea ce a început deja să facă. Dar obiectivele sale sunt dificil de atins în absența unei abordări sistemice, se arată într-o analiză recentă a Upply (Container shipping in 2023 (upply.com)). Companiile de transport maritim au profitat de profiturile pe care le-au obținut în 2021 și 2022 pentru a investi în ecologizarea flotelor, dar încă există multe incertitudini cu privire la sistemele alternative de propulsie. Amoniacul pare să se fi impus ca un combustibil alternativ, atâta timp cât industria rămâne dependentă de motoarele cu combustie.
De la 1 ianuarie 2024 va fi pus în funcțiune în industria navală sistemul Uniuni Europene de comercializare a certificatelor de emisii.
Iar pe 16 noiembrie Comisia Pentru Transport și Turism a Parlamentului European a votat în favoarea actualizării normelor UE privind prevenirea poluării de către nave în apele europene și impunerea de amenzi proprietarilor navelor contraveniente, ceea ce ar da asigurări că toate standardele internaționale privind prevenirea deversărilor ilegale de petrol, substanțe lichide nocive, ape uzate sau gunoi de pe nave, elaborate de Organizația Maritimă Internațională, devin parte a legislației UE și sunt mai ușor de aplicat.
Revizuirea Directivei privind poluarea de către nave face parte dintr-un pachet de măsuri de siguranță maritimă prezentat de Comisia Europeană în iunie 2023 cu scopul de a moderniza și consolida normele UE privind siguranța maritimă și prevenirea poluării.
02.10.2020
Ultimul număr: Aprilie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit