Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Creșterea eCommerce în Europa a forțat investițiile logistice din partea jucătorilor din domeniu, care au investit nici mai mult, nici mai puțin decât 38,64 de miliarde de euro. Totul s-a întâmplat anul trecut, pe fondul pandemiei COVID-19. 2020 a marcat și un record în acest sens, ceea ce nu se mai întâmplase din 2013.

Restricțiile impuse de răspândirea coronavirusului în întreaga Europă au dus la o creștere a cumpărăturilor online, ceea ce a generat nevoia de spații logistice. Astfel, anul trecut s-au cheltuit 38,64 miliarde de euro pentru investiții în logistică dedicată eCommerce, potrivit cercetării de piață realizate de Comprar Acciones, companie specializată în investiții. Rata de închiriere crescut cu 69% anul trecut, acoperind acorduri ce însumează suprafețe de peste 1 milion de metri pătrați. Printre cei care au semnat contracte de leasing în 2020 s-au numărat Amazon, DHL, SF Express și XPO Logistics.

Totodată, rata de neocupare pentru depozite și spații logistice la nivel european a scăzut anul trecut la 5%, ceea ce reprezintă un record pentru piață. Jucători mari, precum Alibaba sau Amazon, dar și furnizori importanți 3PL s-au numărat printre companiile care au închiriat astfel de spații și au crescut cererea de centre de fulfillment și depozite dedicate.

ID Logistics, companie franceză specializată în logistica contractuală, continuă să crească, așa cum arată ultimul raport dat publicității la începutul acestei săptămâni, care arată un plus de 12% pe trimestrul patru din 2020 (9,1% pe o bază comparabilă), comparativ cu perioada similară din 2019, pentru un total de 454,1 milioane de euro.

În Franța, pe ultimele trei luni ale anului trecut, ID Logistics a înregistrat o creștere a vânzărilor de 4% până la 193,1 milioane de euro, rata de creștere fiind mai mare decât în primul trimestru al anului, înainte ca pandemia să izbucnească. Totodată, vânzările internaționale au crescut cu 18,7% și au ajuns la 261 milioane de euro. Performanța sa a fost atinsă în ciuda unui efect nefavorabil continuu al cursului de schimb, subliniază compania, în special în America Latină, dar și a închiderii operațiunilor în China, în iunie 2020, sau a consolidării activităților Jagged Peak în SUA, începând cu decembrie 2019. Exceptând aceste situații, vânzările au crescut cu 13,7% în ultimul trimestru.

Anul trecut, grupul a deschis 18 locații noi, 6 în Franța și 12 în alte țări – mai mult decât a planificat inițial. Compania are un portofoliu de clienți diversificat (40% în producția și distribuția de alimente și 25% în comerțul electronic), ceea ce i-a permis o creștere a veniturilor pe parcursul întregului an, limitând declinul activității din al doilea trimestru la doar -0,6%. Numai în trimestrul patru business-ul de ecommerce a crescut cu peste 30%, ajungând acum să reprezinte un sfert din totalul afacerilor. În total, grupul francez a obținut venituri mai mari cu 7,1% în 2020, atingând un total de 1.64 miliarde de euro.