Sameday, prima companie de curierat din România care s-a extins în afara granițelor, a încheiat 2023 cu o creștere a veniturilor la nivel de grup de peste 25%, depășind 1 miliard de lei, ca urmare a strategiei de investiții și a extinderii cotei de piață. Compania încheie astfel un nou an cu creștere de două cifre a rezultatelor financiare, păstrând direcția pozitivă a ultimilor ani.
În 2023, numărul de magazine online care au ales să lucreze cu Sameday a crescut cu 43% comparativ cu anul precedent, ajungând la peste 24.000. Această evoluție demonstrează încrederea companiilor, în special a magazinelor online, în serviciile oferite de curierul care a introdus easybox în piața din România. Totodată, este un rezultat direct al consolidării relațiilor din piața locală, dar și al extinderii pe piața internațională.
„Anul 2023 a fost pentru Sameday un capitol important din evoluția companiei, pentru că am cules roadele investițiilor pe care le-am făcut în ultima perioadă. Cu mândrie remarcăm o creștere semnificativă în toate sectoarele de activitate, confirmând angajamentul nostru constant față de inovație, calitate și îmbunătățirea experienței clienților. Retrospectiva acestui an abundent în realizări ne motivează să continuăm să definim standardele în industria de curierat și să oferim soluții logistice care să sprijine dezvoltarea ecosistemului eCommerce – curierat la nivel de regiune”, a declarat Lucian Baltaru, CEO Sameday Group.
Sameday a investit în 2023 peste 100 de milioane de lei în experiența clienților
La nivel de grup, Sameday a investit anul precedent peste 100 de milioane de lei, cele mai mari sume fiind direcționate către implementarea de soluții tehnologice menite să îmbunătățească experiența clienților, capacitatea de procesare și rețeaua easybox. Aceste investiții au dus la transparență sporită și un control mai mare asupra proceselor logistice, consolidând încrederea clienților în serviciile companiei.
Începând cu 2023, Sameday oferă servicii de livrare și clienților persoane fizice, extinzând astfel gama de produse de livrare oferite consumatorilor. În luna noiembrie, compania a lansat serviciul SAMEDAY easyway, cu ajutorul căruia oricine poate trimite colete de la un easybox la altul.
easybox continuă creșterea în preferințele cumpărătorilor
Prin intermediul rețelei easybox, Sameday a livrat în 2023 peste 41 de milioane de colete, înregistrând astfel o creștere de 47% față de anul anterior.
Popularitatea easybox se datorează faptului că oferă flexibilitate, lockerele sunt simplu de utilizat, iar clienții le preferă și datorită proximității față de zonele de reședință. La finalul anului 2023, rețeaua transfrontalieră easybox număra 5.009 unități. În România, rețeaua de lockere include 3.903 de unități, disponibile în 464 de localități, în timp ce în Ungaria sunt 700 de lockere în 281 de localități, iar Bulgaria acoperă 61 de localități cu 406 lockere.
Sameday continuă și extindere pe piața internațională
Sameday a livrat, în 2023, peste 80 de milioane de colete în România, Ungaria și Bulgaria. În ciuda contextului economic imprevizibil, Sameday Group și-a consolidat poziția în piața est-europeană, extinzându-și prezența în Ungaria și Bulgaria, țări care au înregistrat creșteri impresionante pe diferite paliere la finalul anului 2023.
Astfel, Sameday a devenit un liant important pentru extinderea magazinelor online din România dincolo de granițele țării prin livrări transfrontaliere rapide și fiabile. Comparativ cu anul 2022, în 2023 numărul magazinelor online care au optat pentru serviciul de trimiteri crossborder s-a dublat, înregistrând o creștere de 106%.
Evoluția Sameday din ultimul an reflectă eforturile constante de a oferi servicii complete de livrare și soluții logistice inovatoare clienților săi. Serviciile de livrare în afara țării și rezultatele obținute de subsidiarele companiei din Ungaria și Bulgaria au avut un rol important în acest rezultat. În 2023, Sameday a încheiat al treilea an de activitate în Ungaria și primul an complet în Bulgaria, piață unde a intrat în 2022.
Sameday Group estimează investiții de peste 300 de milioane de lei în 2024
Sameday Group își propune să mențină această traiectorie de succes și în 2024, astfel se va concentra pe îmbunătățirea experienței clienților și adoptarea de tehnologii inovatoare. În acest an, compania are în plan să investească peste 300 de milioane de lei, iar cei mai mulți bani vor fi direcționați către extinderea rețelei easybox, tehnologie și optimizarea capacității și vitezei de procesare și livrare.
După rezultatele din România, compania își dorește să exporte și la nivel regional produsele digitale care îmbunătățesc experiența consumatorilor și a partenerilor. Printre acestea se numără SAMEDAY App (aplicația mobilă creată pentru a aduce clienților finali transparență și opțiuni diverse pentru controlul procesului de livrarea al coletelor), UNNO (aplicația de ticketing dedicată partenerilor prin care se poate urmări în timp real statusul solicitărilor), IDM (Interactive Delivery Management – soluție care oferă predictibilitate asupra intervalului de livrare) și SAMY (asistentul virtual care oferă clienților asistență non-stop).
FAN Courier a încheiat anul 2024 cu o cifră de afaceri de 1.385 miliarde lei (aproximativ 280 milioane euro), în creștere cu 12,5% față de anul anterior și o creștere a numărului de expediții cu 17% față de 2023.
Diferența dintre creșterea volumelor operate și creșterea cifrei de afaceri este cauzată de creșterea excepțională a expedițiilor ieftine, din China, care au explodat în 2024. Practic, greutatea și valoarea fiecărei expediții au scăzut, lucru care este transpus și în rezultatele financiare ale liderului pieței de curierat din România.
Potrivit lui Adrian Mihai, unul dintre cei trei acționari ai FAN Courier, valoarea medie a încasărilor ramburs a fost de 331 lei în 20024 față de 358,83 lei în 2023. În 2024 încasările ramburs au scăzut de la 39% (în 2023) la 37%.
2024 a fost anul în care FAN Courier a făcut cele mai mari investiții din istoria sa: 55 de milioane de euro au fost investiți în depozite (cca 32 de milioane de euro), rețeaua de lockere FAN box (care va ajunge la 2.100 de lockere până în februarie 2025), automatizare (în centrele de logistică din Arad și Iași au fost montate noi linii automatizate de sortare), flota de autovehicule (care cuprinde în prezent nu mai puțin de 150 de mașini electrice, majoritatea folosite în București), trainingul angajaților și digitalizare.
Investițiile companiei de curierat au urmărit extinderea internațională și conectarea pieței din România la cele din vestul Europei, precum și dezvoltarea și optimizarea infrastructurii de depozitare și de sortare, pentru a accelera operațiunile și a facilita dezvoltarea de soluții de livrare alternativă.
Pentru 2025, compania se va concentra pe continuarea investițiilor pentru dezvoltarea și tehnologizarea HUB-urilor regionale, dotarea HUB-ului de la Ștefănești cu o nouă bandă de sortare, extinderea rețelei de lockere FANbox, precum și continuarea dezvoltării internaționale. Valoarea propusă a investițiilor în 2025 se ridică la 40 milioane euro.

Într-o piață de curierat estimată lapeste 1 miliard de euro anul trecut, FAN Courier a livrat 95 de milioane de colete – național, internațional și în Republica Moldova.
”Anul 2024 a fost, în linii mari, unul mai așezat față de ultimii ani, un an în care am reușit să ne îndeplinim obiectivele de business. Principalele provocări ale anului au fost în continuare creșterea costurilor operaționale, ca efect al inflației galopante din perioada imediat următoare pandemiei, dar și lipsa tot mai acută a forței de muncă, fapt care ne obligă să creștem periodic bugetele de recrutare și de formare profesională și să aducem lucrători din afara granițelor.
Anul trecut am continuat mai multe proiecte începute în anii anteriori, cum ar fi dezvoltarea internațională, extinderea rețelei de lockere sau dezvoltarea și tehnologizarea HUB-urilor din țară. În privința extinderii internaționale, anul trecut am deschis noi sedii în țările din regiune și, pe lângă Republica Moldova, suntem prezenți deja cu operațiuni în țări precum Grecia, Bulgaria, Slovenia și Ungaria. De asemenea, am dotat HUB-ul din Arad, destinat exclusiv livrărilor internaționale, cu o bandă de sortare cu o capacitate de operare de 80.000 de colete pe zi. Cea mai importantă investiție pe care am realizat-o anul trecut – și una dintre cele mai mari investiții ale companiei din ultimii ani – a fost extinderea și modernizarea depozitului de la Ștefănești”, a declarat Adrian Mihai, CEO și cofondator al FAN Courier.
Buget de investiții de 40 de milioane de euro în 2025
FAN Courier a bugetat investiții de 40 milioane de euro în 2025, un an care se anunță mai puțin previzibil, ca urmare a instabilității politice și a incertitudinii economice. ”Situația neclară din zona politică și, mai ales, menținerea acestei incertitudini, ar putea avea un impact și asupra mediului de afaceri, în contextul în care România înregistrează deficite foarte mari. Încă nu avem semnale foarte clare în legătură cu eventualele modificări fiscale pentru anul în curs, de aceea, strategia noastră este una rezervată. Lipsa predicitibilității fiscale, incertitudinile economice, posibila scădere a consumului ca urmare a măsurilor de austeritate impuse de Guvern, toate acestea duc la un climat general tensionat, atât în rândul populației, cât și la nivelul mediului de afaceri”, a declarat Neculai Mihai, cofondator FAN Courier.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit