
Unul dintre panelurile din cadrul Galei Tranzit de transport de marfă a vizat certificările pe care le pot obține operatorii de transport și logistică, investițiile de timp și bani necesare pentru a respecta condițiile impuse pentru obținerea lor și măsura în care acest efort este răsplătit printr-o mai mare eficiență și o intrare mai ușoară la clienții cu standarde înalte de calitate.
Cu această ocazie, Claudia Țântoacă, director comercial Laguna Technology, a explicat că firma piteșteană a început cu ISO 22000 și ISO 9001, care au pus bazele pentru standardele ulterioare, și a continuat cu GDP, deoarece principala sa activitate a fost întotdeauna transportul de produse farmaceutice, cu ADR, disponibilă acum pe întreaga flotă, și cu TAPA TSR 2, urmată de TSR1 și chiar TSR 1 Plus, care include o opțiune suplimentară pentru sistemul de închidere a semiremorcii. La acestea se adaugă SQAS. Și, pentru că sustenabilitatea este și ea o cerință importantă, Laguna mai este certificată ISO 14001 și de curând a aplicat pentru EcoVadis.
Cea mai costisitoare dintre ele ca timp și bani este TAPA, care a presupus investiții semnificative în tehnologie, întreținere, abonamente lunare, consultanță și control operațional continuu prin integrarea cu parteneri externi care să facă monitorizare 24/24. „Pentru noi certificările nu reprezintă costuri, ci investiții. Și, deși recuperarea lor durează mult, ele aduc beneficii și pe termen scurt și mediu: profesionalizarea echipei și un flux intern și un cadru procedural bine structurate, care cresc eficiența. Iar pentru a rămâne competitivă Laguna caută să abordeze nișe, în funcție de certificările pe care le are, deci este pro-activă în relația cu clienții și deschisă spre domenii noi. Oricum prea multe certificări pot deveni o povară dacă nu sunt folosite efectiv, deci firma vrea să certifice doar ce este relevant pentru ea și pentru cerințele pieței.
Aceste certificări însă trebuie și dovedite, deci compania primește din partea clienților mari tot mai multe cereri de audituri inițiale și periodice, complexe și bine documentate, cu instrumentare amănunțită, astfel încât să fie garantată trasabilitatea end-to-end a transportului, în timp real.
Unul dintre panelurile din cadrul Galei Tranzit de transport de marfă de la Cluj-Napoca, de pe 6 noiembrie, a vizat certificările și acreditările pe care le pot obține operatorii de transport și logistică, investițiile de timp și bani necesare pentru a respecta condițiile impuse pentru obținerea lor și măsura în care acest efort este răsplătit printr-o mai mare eficiență și o intrare mai ușoară la clienții cu standarde înalte de calitate.
Claudia Barbu, consultant în taxe europene și strategie de comunicare în transport și logistică și co-fondator Drivion, a vorbit cu această ocazie despre avantajele competitive pe care le aduc certificările de sustenabilitate, accentuând faptul că pentru firmele de transport a fi sustenabil nu înseamnă numai a fi verde, ci a avea eficiență operațională și control financiar, adică a-și gestiona costurile, procesele și resursele astfel încât să rămână competitive pe termen lung.
Pentru aceasta este nevoie ca ele să folosească instrumentele potrivite de monitorizare, analiză de rută, comparatoare de preț de carburant, date despre consum ș.a. pentru a lua decizii economice mai bune.
Când vine vorba despre mediul de afaceri și tendințele macro de la nivel european există câteva repere clare, cunoscute – nu viitoare – privind sustenabilitatea în transport: taxarea în funcție de emisiile de CO2 atât la utilizarea infrastructurii rutiere, cât și la achiziția de carburant, solicitările clienților de a se folosi carburanți alternativi (biodiesel, HVO și soluții de mobilitate electrică), standardele și procedurile impuse de certificări ca EcoVadis sau TAPA, cerute deja de parteneri și clienți, și raportarea ESG, obligatorie în scurt timp pentru toate companiile. Toate acestea trebuie integrate în strategia de afaceri de azi, deoarece sunt „diferențiatori reali și palpabili, capabili să influențeze profitabilitatea, accesul la contracte și încrederea partenerilor“.
Certificările de mediu, subliniază reprezentanta Drivion, nu sunt o obligație birocratică, ci un instrument de control intern care arată exact unde se risipesc resursele și unde pot fi optimizate costurile. Deci în afară de investițiile în camioane cu propulsii alternative există și soluții mai simple, dar cu impact real, printre care optimizarea rutelor și reducerea kilometrilor fără încărcătură, monitorizarea consumului și întreținerea predictivă, controlul flotei prin telematică integrată și raportarea transparentă a indicatorilor de eficiență.
Faptul că scorul de sustenabilitate este cât se poate de palpabil este dovedit inclusiv de modul în care influențează acordarea de credite. „Deci dacă o firmă nu este conștientă de importanța lui o vor face partenerii săi – în acest caz băncile – să conștientizeze.“
Dar o companie care dispune de certificări trebuie să le și integreze în comunicare (în ofertare, în prezentări și în poziționarea pe piață a mărcii și imaginii sale) pentru a valorifica la maximum investiția de timp și bani pe care a făcut-o. Astfel, certificările nu numai că validează procesele interne și oferă transparență, dar și justifică un tarif premium. Ca să nu mai vorbim de faptul că tot mai multe licitații includ astăzi criterii ESG, deci transportatorii certificați devin automat eligibili pentru proiecte mai valoroase.
În concluzie, „într-un domeniu atât de sensibil la preț, certificarea transmite un mesaj clar: noi livrăm predictibilitate și încredere, nu doar kilometri parcurși. Iar comunicarea, pentru a avea impact real, trebuie să iasă din zona «eco» și să intre în limbajul financiar: să vorbească despre optimizare, stabilitate, reducerea riscurilor și profitabilitate. Aici în sală sunt mulți profesioniști care știu bine ce au de făcut, dar trebuie să și certifice ceea ce fac deja și să comunice în mod asumat și coerent în legătură cu activitatea lor, cu serviciile și certificările oferite, și să dialogheze și cu autoritățile, de al căror sprijin avem nevoie, deoarece viețile oamenilor sunt în pericol dacă ne orientăm doar spre soluții cât mai ieftine de transport.“
02.10.2020
Ultimul număr: Noiembrie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit