Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Peste 400 de elevi au început anul școlar în învățământul profesional dual având la dispoziție sedii de la Continental în Carei, Sibiu și Timișoara. Din aceștia, peste 120 sunt elevi de clasa a IX-a, care vor învăța o meserie, combinând educația teoretică cu pregătirea practică oferită de Continental.

Pe parcursul acestui an școlar, elevii sprijiniți de Continental vor beneficia de masă și cazare în internatele liceelor partenere. De asemenea, Continental este partener, de bursă privată, precum și de mentori care îi vor învăță deprinderile de care au nevoie pentru a învăța competențele necesare în meserii, precum operator CNC, electrician, electronist, electromecanic, mecanic și lăcătuș.

După finalizarea celor trei ani de pregătire teoretică la liceu și practică în cadrul companiei Continental, elevii au șansa de a se angaja pe poziții de tehnician sau operator în producție. De asemenea, ei pot continua studiile la seral și ulterior la facultate. O noutate pentru acest an este crearea unei noi clase de învățământ dual, profil electromecanic, la Liceul Tehnologic „Avram Iancu” din Sibiu. Potrivit lui Ilie Lăutaru, Directorul Liceul Tehnologic „Avram Iancu” din Sibiu, colaborarea între liceu și Continental Sibiu a fost una de succes, compania sprijinind modernizarea unei săli de clasă și oferind kit-uri pentru începutul anului școlar, consolidând astfel această parteneriat educațional.

Pentru acest an școlar, Continental Sibiu a oferit 68 de locuri noi în clasele a IX-a în sistem dual, toate ocupate încă din prima sesiune de înscrieri. Dintre acestea, 26 de locuri sunt la Colegiul Tehnic Energetic, specializarea „Electronist aparate și echipamente”, 26 la Liceul Tehnologic „Independența”, specializarea „Electromecanic utilaje și instalații industriale”, iar 16 locuri la Liceul Tehnologic „Avram Iancu”, specializarea „Electromecanic utilaje și instalații industriale”.

În Timișoara, sediile Continental Automotive și Anvelope colaborează cu Liceul Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I” pentru a sprijini educația profesională duală. În acest an, liceul a pus la dispoziția elevilor 42 de locuri, distribuite astfel: 23 de locuri la specializarea „Electrician aparate și echipamente electrice și energetice”, 15 locuri la „Mecanic echipamente hidraulice și pneumatice” și 4 locuri la „Electromecanic utilaje și instalații industriale”.

„Dezvoltarea abilităților practice ale elevilor nu ar fi posibilă fără implicarea companiilor, care cunosc cerințele de pe piață, au echipamentele de care au nevoie elevii pentru a învăța și pun la dispoziția elevilor mentori care îi învață și îi inițiază într-o specializare ce le va deveni meserie în viitor. Iar colaborarea cu Continental a adus mereu un plus în creșterea profesională a tinerilor.”,

a declarat Luminița Filip, directorul Liceului Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I” Timișoara.

La Carei, ContiTech susține 6 noi elevi în anul școlar 2024-2025 și a început o colaborare cu Liceul Teologic Romano-Catolic „Ham Janos” pentru specializarea de electronist aparate și echipamente.

Continental a inițiat reintroducerea educației profesionale în sistemul de învățământ, iar în ultimii 12 ani, peste 700 de elevi au efectuat stagii de practică în diverse sedii ale companiei din Carei, Timișoara, Brașov și Sibiu, mulți dintre aceștia devenind angajați ai companiei. Pentru anul școlar 2024-2025, Continental oferă la nivel național peste 120 de locuri pentru tineri care doresc să învețe o meserie, contribuind astfel la modelarea viitorului mobilității.

Mult prea putini someri aleg sa lucreze in sectorul transporturilor prin programele de formare profesionala oferite de stat. Din datele puse la dispozitia Tranzit de catre Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM) in 2017, din cei aproape 24.000 de someri care au participat la aceste cursuri, sub 300, adica  circa 1,25%, s-au indreptat catre transporturi, cea mai cautata specializare fiind cea de „mecanic auto“, in timp ce pentru 2018 sunt asteptati circa 700 de persoane.
 

In anul 2017, la programele de formare profesionala, organizate de ANOFM prin AJOFM, au participat 23.598 de someri. In ceea ce priveste cursurile din sectorul transporturilor, cifrele nu depasesc 300 de cursanti la nivelul intregii tari, cumulati pe mai multe meserii, dupa cum urmeaza:
• mecanic auto: 130, cei mai multi in judetele Dambovita (24), Ialomita si Harghita (cate 14) si Constanta, Ilfov si Tulcea (14);
• ajutor mecanic auto: 54, cei mai multi in Bacau (21) si Galati (17);
• mecanic vulcanizator: 41, toti din Calarasi;
• electrician electronist auto: 42, cei mai multi din Mures (16) si Satu Mare (14);
• tinichigiu carosier: 18, toti din Botosani.
Pentru 2018, ANOFM estimeaza ca va pregati circa 658 someri in domenii conexe transporturilor: 311 mecanici auto si 44 ajutoare mecanic auto, 28 mecanic vulcanizator, 141 confectioneri cablaje auto (in Bihor si Oradea) si 81 tinichigii (carosieri si vopsitori).