Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Confederația Națională pentru Antreprenoriat – CONAF a organizat o dezbatere publică la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” din Târgu Mureș, cu participarea a aproape 500 de persoane, inclusiv reprezentanți ai autorităților centrale și locale, directori de școli, profesori, consilieri și mediatori școlari, precum și elevi din întregul județ.

Scopul evenimentului a fost reducerea abandonului școlar, având în vedere problema alarmantă a maternității juvenile în județul Mureș, care a condus la una dintre cele mai mari rate de abandon școlar din țară. CONAF a subliniat importanța colaborării intersectoriale pentru a aborda această problemă și a evidențiat necesitatea mobilizării continue a resurselor pentru a asigura un viitor mai bun pentru tineri și comunitățile lor.

În județul Mureș s-au identificat mai multe soluții pentru a combate abandonul școlar. Acestea includ implementarea Garanției Europene pentru copii, acordarea de atenție și suport special pentru reintegrarea mamelor minore în sistemul educațional, adaptarea rapidă a sistemului de învățământ la nevoile pieței muncii prin promovarea liceelor tehnologice, reducerea birocrației, accentuarea acțiunii colective și a responsabilității comunităților, precum și încurajarea descoperirii vocației.

Președinta CONAF, Cristina CHIRIAC, a deschis dezbaterea cu un apel la acțiune colectivă în fața problemei majore a natalității juvenile în județul Mureș.

„Suntem la capătul a trei ani consecutivi, în care județul Mureș este în topul natalității juvenile, la nivel național, dar și european, iar acesta este un abuz nu numai prin lipsa unui sistem capabil să remedieze un fenomen, dar mai ales prin indiferență.

Creionăm strategii bazate pe soluțiile fiecărui profesor sau elev prezent la aceste dezbateri, mobilizăm sistemul instituțional în direcția bună, dar trebuie să înțelegem cu toții că fără o implicare la nivelul comunităților, nu putem aduce o rază de speranță pentru aceste copile.

Am reușit de-a lungul acestor 11 dezbateri, poate cea mai mare mobilizare de forțe, plecând de la masa caldă în instituții de învățământ în care sărăcia ținea copiii sub pătura ruptă, la burse dedicate mamelor minore care aleg să se întoarcă la școală, dar ceea ce încercăm să oferim cu ajutorul dumneavoastră, este o inimă caldă pentru copiii României.

Nu suntem aici să aruncăm cu piatra, nici să scoatem în față eșecurile sistemului. Am venit aici, pentru ca alături de dumneavoastră, în cele peste 80 de ateliere ale Pactului pentru Tineri, să corectăm, să plantăm semințele unei societăți mai incluzive și echitabile față de cetățenii ei. Aveți curajul să ridicați steagul roșu pentru fiecare caz pe care îl aveți în bancă și am credința că doar așa putem schimba ceva.

Cum poate o coaliție ca cea a Pactului pentru Tineri, cum poate un minister, un guvern chiar, să croiască o haină pentru copiii aflați în sărăcie, vulnerabili și captivi într-un mediu abuziv, altfel decât cu ajutorul comunității? Acestea sunt crezul și valoarea care ne fac să ducem acest pact, dincolo de cele 12 dezbateri.

Vreau să înțelegeți ca suntem datori, noi cele care am devenit mame să lăsăm copiilor noștri nu doar o viață mai bună, ci și o comunitate mai responsabilă.

100 de cazuri de mame minore într-un an, poate nu pare mult, dar analizând pe orizontală și verticală, proiectând în viitor acest fenomen, avem imaginea magnitudinii presiunii puse pe sistemul medical, pe bugetul asigurărilor sociale, pe o piață a muncii insuficient calibrată și ne vom întâlni în același loc, peste încă o generație, să găsim soluții unui sistem în comă.

Mulțumesc doamnei Ligia DECA – Ministru al Educației, doamnei Dumitrița GLIGA – Președintă a Comisiei pentru învățământ a Camerei Deputaților, domnului Rareș Petru ACHIRILOAIE – Președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, domnului Ciprian DOBRE – Prefect Mureș, domnului Zoltán SOÓS – Primar al Municipiului Târgu Mureș, reprezentanților Agenției Naționale Antidrog, Inspectoratului Școlar Județean, CJRAE, DGASPC, Asociației Forumul Agricultorilor si Procesatorilor Profesioniști din România, Consiliului Județean al Elevilor, și fiecărui profesor venit astăzi alături de noi în această coaliție de forțe a unei societăți ce-și cere dreptul la sincronicitate cu Europa și invit fiecare om la care ajung demersurile noastre, să fie conștient de drama sărăciei, de abuzurile la care ajung să fie supuse minorele devenite de multe ori fără voia lor mame și să privească copiii României cu înțelegere, dacă nu cu iubire.”,

a declarat Cristina CHIRIAC, Președinta CONAF.

Ministrul Educației, Ligia DECA, a vorbit despre angajamentul ministerului în promovarea incluziunii și adoptarea de măsuri pentru reducerea abandonului școlar. De asemenea, a subliniat importanța distribuirii informației și sprijinului către cei care au nevoie de ele și a apreciat colaborarea cu CONAF pentru coagularea forțelor în acest sens.

„Prevenirea abandonului școlar și menținerea la școală nu pot fi doar misiunea Ministerului Educației, însă avem un rol important în creșterea incluziunii. Iar pentru mine asta a fost o prioritate – nu ne mai putem permite, ca țară, să irosim resursă umană.

Pentru reducerea abandonului școlar beneficiem de cel mai mare program pe care România l-a avut vreodată, PNRAS, de intervenții directe prin burse sociale, peste 700.000 în anul acesta școlar, de extinderi fără precedent ale programelor care asigură accesul copiilor la școală, cum este Programul Național Masă Sănătoasă, cu peste 450.000 de beneficiari. Acordăm sprijin pentru participarea școlară a mamelor minore și am prevăzut măsuri integrate, precum consiliere.

La nivel central facem programe, încercăm să gândim măsuri sistemice, însă avem nevoie de sprijinul comunității, astfel încât copiii să beneficieze de acestea.

Mulțumesc pentru un astfel de eveniment, cu ajutorul căruia punem reflectorul pe problemele sociale, cu dorința de a găsi soluții!”,

a precizat Ligia DECA, Ministrul Educației.

Președinta Comisiei pentru învățământ a Camerei Deputaților, Dumitrița GLIGA, a subliniat importanța unui sistem de educație centrat pe nevoile copiilor. Totodată, a precizat că acest lucru implică nu doar existența specializărilor variate, ci și corelarea acestora cu cerințele pieței muncii.

„În opinia mea, dezvoltarea în parteneriat cu mediul de afaceri, cu mediul antreprenorial a sistemului de învățământ profesional dual, este una din cele mai importante soluții pentru prevenire a abandonului școlar. Sistemul dual se fundamentează pe conceptul colaborării în parteneriat cu mediul privat, în care agentul economic identifică nevoia de formare, resursele umane și materiale, devenind furnizor de formare profesională inițială în parteneriat cu școala, în care elevul este deopotrivă pregătit din punct de vedere al cunoștințelor teoretice de către școală, iar agenții economici îi dezvoltă abilitățile practice, motivația pentru muncă și integrarea în cultura organizațională proprie. Astfel, doar prin sistemul de formare în sistem dual, forța de muncă este pregătită exact pentru solicitările și nevoile angajatorului, iar elevul are la absolvire un loc de muncă asigurat de companie. învățământul dual are un rol important în dezvoltarea economiei, prin asigurarea unui număr crescut de muncitori calificați, clasa de mijloc a societății, bine pregătiți și specializați în diverse domenii.”,

a declarat Dumitrița GLIGA, Președinta Comisiei pentru învățământ a Camerei Deputaților.

Prefectul Județului Mureș, Ciprian DOBRE, a adus în discuție importanța respectării drepturilor copilului și a subliniat rolul crucial al unei educații informate și responsabile în combaterea abandonului școlar. „Sărăcia este principala cauză a abandonului școlar. Este un fenomen despre care am vorbit la Târgu Mureș, alături de ministrul Educației, doamna Ligia Deca.

Faptul că încă mai avem comunități subdezvoltate, fără apă, canalizare și asfalt, ne aduce în punctul în care procentele abandonului școlar și ale mamelor minore au ajuns la cote îngrijorătoare.

Pe lângă gradul de dezvoltare, avem nevoie de sancțiuni mai dure atunci când drepturile fundamentale ale copilului nu sunt respectate. Copiii mici care nu sunt sprijiniți de autorități chiar de la cea mai fragedă vârstă ajung școlari care abandonează instituția de învățământ.

Trebuie să venim cu o legislație coerentă în domeniul drepturilor părintești. România trebuie să se hotărască dacă prevalează drepturile părintești în anumite situații sau ale copiilor.

Felicit CONAF pentru un proiect care a adunat o susținere masivă la nivel național: Guvern, UNICEF, peste 20 de ONG-uri și companii private!”, a afirmat Ciprian DOBRE, prefectul județului Mureș.

Primarul Municipiului Târgu Mureș, Zoltán SOÓS, a discutat despre măsurile și provocările întâmpinate de administrația locală în combaterea abandonului școlar. A evidențiat angajamentul său pentru sprijinirea tinerilor și reducerea acestui fenomen.

„Numărul mare de școli modernizate în ultima perioadă confirmă cât de importantă este educația pentru orașul nostru și de ce trebuie să prioritizăm investițiile în îmbunătățirea întregului sistem, pentru a servi copiilor noștri și viitorului lor.

Realitatea din județul Mureș este foarte diferită de statistică. Peste 15% din populație este de etnie romă, în unele comune această etnie este chiar majoritară. Primăriile nu reușesc să facă față, având lipsă de personal. Aici sunt majoritatea mamelor minore pentru care încă nu există un program guvernamentale care să ajute integrarea lor. Ajung să facă prostituție și să cerșească. În Târgu Mureș peste 80% sunt din afara municipiului. Poliția locală îi adună, îi duce la centrele de plasament. Problema este că peste 2 ore acești copii sunt înapoi în stradă. Am avea nevoie de o legislație care să permită ca acești copii să nu mai fie dați familiei și astfel să nu mai fie nevoiți să cerșească.

În Târgu Mureș, în 2023 s-a încheiat prima anchetă socială și acum știm cum stăm, există 600 de gospodării cu probleme sociale. Avem în jur de 8.000 de persoane de etnie romă, peste 50% dintre acestea sunt bine integrate.

Abandonul școlar este o problemă mare însă, sunt convins că prin implicarea noastră, a tuturor actorilor importanți, vom reuși să-l diminuăm.”,

a declarat Zoltán SOÓS, Primarul Municipiului Târgu Mureș.

Secretarul de Stat la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Rareș Petru ACHIRILOAIE, a abordat fenomenul abandonului școlar dintr-o perspectivă amplă, prezentând mecanismele și obiectivele asumate de autorități pentru combaterea acestuia.

„Avem multe lucruri de rezolvat în țara asta, nimeni nu contestă asta. Însă, unele politici publice și investiții trebuie prioritizate. Haideți să prioritizăm copiii și nevoile lor, pentru că astfel garantăm că vom avea în țara asta și viitori adulți responsabili, cu simț civic pe măsură. În viziunea mea, cel mai important mecanism pe care îl avem acum la dispoziție pentru a implementa măsuri în această direcție este Garanția pentru Copii. Obiectivul este ca până în 2030 să reducem numărul copiilor aflați la risc de excluziune socială și sărăcie cu 500.000. Dacă facem asta, rezolvăm multe lucruri, de la abandonul școlar, până la fenomenul mamelor minore.”,

a menționat Rareș Petru ACHIRILOAIE, Secretarul de Stat la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

„Cred că societatea noastră trebuie să fie mai incluzivă. Depinde de fiecare dintre noi să nu tratăm cu indiferență tinerii care sunt mai puțin norocoși. Am construit programe prin care fermierii noștri contribuie financiar în susținerea claselor de învățământ dual. Sculptor de fermieri este programul de învățământ dual al FAPPR pe care l-am implementat în câteva licee din județe, precum Vrancea, Galați, Iași, Ialomița, Constanța, care pregătesc elevii pentru meseriile din domeniu. Asta înseamnă Pact pentru Tineri ca și noi antreprenorii să ne implicăm mai mult, împreună cu societatea civilă și instituțiile statului.”,

a declarat Alina CREŢU, Director Executiv Asociația Forumul Agricultorilor si Procesatorilor Profesioniști din România.

„Consiliul Elevilor din județul Mureș mulțumește CONAF pentru invitația de a participa la un proiect amplu și deosebit de util tinerilor din școlile noastre. Oportunitatea de a fi unul dintre speakerii acestui eveniment a fost una valoroasă pentru noi, oferindu-ne posibilitatea de a sensibiliza comunitatea școlară și de a promova conștientizarea asupra fenomenului de abandon școlar.

Este o încurajare să vedem cum astfel de inițiative pot influența pozitiv cadrul comunității școlare. În urma discuțiilor și prezentărilor desfășurate în cadrul evenimentului organizat de CONAF, ne-am propus ca principal obiectiv schimbarea mentalității elevilor cu privire la importanța educației în viața lor.

Prin crearea unui mediu cât mai prietenos și incluziv în instituțiile de învățământ, ne dorim să reducem tendințele de abandon școlar și să încurajăm pe cât posibil implicarea activă și continuă în procesul educațional.

Ne angajăm să colaborăm strâns cu CONAF și alte organizații implicate în acest domeniu pentru a implementa și dezvolta programe și inițiative menite să sprijine elevii în parcursul lor școlar și să contribuie la construirea unei societăți educate și echitabile.”,

a precizat Bogdan ANDONE, Președintele Consiliului Județean al Elevilor Mureș.

La dezbaterea moderată de jurnalista Adriana STOIAN au participat mai mulți speakeri importanți, printre care Francisc Oscar GAL – Subsecretar de stat la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Paula Maria DĂRĂBAN – Inspector Școlar General ISJ Mureș, Adriana CERGHEDI – Director CJRAE Mureș, Katalin Hajnal MIKLEA – Director DGAPSC și Radu POP – Expert Prevenire Agenţia Naţională Antidrog. După discursurile acestora, dezbaterea a continuat cu 8 ateliere situaționale, în care peste 100 de elevi, profesori, psihologi și părinți au participat la un exercițiu de empatie, punându-se în locul celor afectați de abandon școlar sau aflați în risc de abandon. Experiența profundă de înțelegere obținută în cadrul acestor ateliere a servit drept bază pentru elaborarea unor propuneri inovatoare, menite să reintegreze în sistemul de învățământ acei elevi confruntați cu situațiile prezentate în studiile de caz. Toate propunerile vor fi centralizate și transmise în cadrul unui comitet interministerial pentru analiză, dezbatere și eventuală transpunere în modificări legislative în vederea reducerii abandonului școlar.

Coordonatorul atelierelor situaționale a fost Dana NUȚĂ, Primvicepreședinta CONAF și fondatoarea Ability Hub, precum și Președinte al FPEAS (Federația Patronatelor pentru Educație Antreprenoriat Social). Facilitatorii au fost Președinta CONAF Bihor, Psiholog clinician, Coach și Trainer în antreprenoriat și dezvoltare personală, Elisabeth Balla, Mentor, Coach Specialist în Programare Neuro – Lingvstică, Trainer în domeniul dezvoltării personale, Flori Bicăzan, Psiholog, Trainer și Mentor în domeniul dezvoltării personale, Emese Balog, Director Executiv Asociația SAMAS, Sînziana Ioniță Ciurez, Președinte Asociația Platforma Educație Competitivă, Violeta Vijulie.

#PactulPentruTineri este un program național dedicat reducerii abandonului școlar, inițiat de CONAF în colaborare cu mai multe ministere și organizații, inclusiv Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și UNICEF. Programul beneficiază de susținerea sponsorului principal, OMV Petrom și a partenerului media principal, Euronews România. Ediția a doua a programului va încheia cu a douăsprezecea dezbatere, programată pentru luna aprilie. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul www.pactulpentrutineri.ro.

În cadrul Săptămânii Meseriilor, Routier European Transport (RET), o companie de transport cu capital integral românesc, a deschis ușile garajului său pentru doi elevi, Raul și Alin, de la Liceul Tehnologic Aurel Vlaicu din Cluj Napoca.

Inițiativa face parte dintr-un angajament mai larg al companiei de a sprijini educația practică și formarea profesională a tinerilor din comunitate. În contextul colaborării cu Liceul Tehnologic Aurel Vlaicu din Cluj, cei doi elevi au avut oportunitatea să pună în aplicare cunoștințele teoretice acumulate la școală, transformându-le în abilități practice și înțelegere aprofundată a meseriei. Entuziasmul și dorința lor de a învăța au fost o sursă de inspirație pentru toți din echipă, ceea ce a confirmat valoarea inestimabilă a acestui schimb de experiență.

Prin parteneriatul strategic cu instituțiile de învățământ, Routier European Transport oferă elevilor șansa de a aplica cunoștințele teoretice într-un mediu de lucru real, pregătindu-i pentru cariera în domeniul lor profesional ales. Raul și Alin au beneficiat de experiența de lucru alături de profesioniști experimentați din cadrul companiei, îmbunătățind cunoștințele și dezvoltând noi abilitățile practice esențiale pentru viitorul lor profesional.

„Suntem mândri să contribuim la dezvoltarea viitoarei generații de profesioniști. Acest parteneriat nu doar că oferă elevilor o perspectivă valoroasă asupra industriei, dar ne permite și să descoperim talente noi, care pot juca un rol crucial în inovația și succesul companiei noastre.”,

a declarat Ioana Stoian, HR Manager Routier European Transport.

Contract de parteneriat

Routier European Transport nu oferă doar o experiență de practică, ci și suport financiar continuu prin acordarea de burse de practică pentru elevii care își desfășoară această activitate în cadrul companiei. De asemenea, compania oferă oportunități de angajare pentru absolvenții școlilor de profil, demonstrând angajamentul său față de viitorul comunității și al domeniului său de activitate. RET îndeamnă comunitatea locală și mass-media să sprijine aceste inițiative și să urmărească progresul parteneriatului în cursul anului.