CEO-ul METRO România din 2020, Adrian Ariciu a fost promovat la nivelul conducerii grupului METRO și va deține funcțiile de Vice-Președinte Executiv pentru Europa de Est și Membru al Comitetului Executiv al Boardului. În noile sale roluri, Adrian Ariciu se va implica activ în stabilirea strategiei regionale a companiei pentru următorii ani.
Adrian Ariciu este primul executiv român care ocupă o poziție de top în ierarhia globală a companiei METRO. De asemenea, va asigura interimatul la nivel local până la numirea noului CEO al METRO România.
În mandatul său la conducerea METRO România, Adrian Ariciu a obținut performanțe remarcabile, cu afaceri în creștere de două cifre în ultimii trei ani, propulsând compania în topul celor mai performante din comerțul modern local. Evoluția METRO România a fost susținută de dezvoltarea francizei LaDoiPași, care numără peste 2.300 de magazine, de transformarea multicanal a business-ului, esențială pentru industria Horeca și comerțul tradițional, și de dezvoltarea continuă a capabilităților celor 4.000 de angajați.
Doctor în economie, Adrian Ariciu are peste 20 de ani de experiență în dezvoltarea și implementarea strategiilor de business, construirea și coachingul echipelor din sectorul de comerț, în special în industria wholesale. Între 2013 și 2017, ca Chief Commercial Officer, a contribuit cu succes la transformarea modelului de afaceri METRO Ucraina. De asemenea, deține o experiență locală și internațională în politicile comerciale, concentrându-se pe planificarea eficientă a resurselor și dezvoltarea business-ului prin deschiderea de noi unități, bazându-se pe strategii în afaceri și standarde de performanță eficiente.
„Sunt onorat să devin Vice-Președinte Executiv al grupului METRO, o companie în care m-am format profesional și unde am evoluat treaptă cu treaptă. Ultimii ani au fost incredibil de provocatori și de alerți, iar ca CEO METRO România am reușit alături de o echipă extraodinară să avem creșteri ale business-ului într-un context dificil, atât economic, cât și social. Inovația, excelența și reziliența vor continua să-mi fie călăuze în noile roluri, unde îmi propun să continuu în regiune impactul pozitiv, pentru a ne sprijini clienții, colegii și furnizorii.”,
a declarat Adrian Ariciu.
Una dintre cele mai mari companii din lume de alimente și băuturi, Nestlé anunță retragerea lui Marco Settembri din funcția de vicepreședinte executiv și director general al Nestlé pe zona din Europa. Marco Settembri se va pensiona la finalul lui iunie, după o carieră de peste 36 de ani în cadrul companiei.
Începând cu angajarea sa la Nestlé Italia în 1987, Marco Settembri a ocupat mai multe poziții de conducere în diverse afaceri ale companiei. Sub conducerea sa, Purina PetCare a devenit una dintre cele mai mari și mai profitabile afaceri ale Nestlé în Europa. În 2017, a fost numit șef al regiunii EMENA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Nord), iar în 2022, odată cu reorganizarea geografică a Nestlé, a devenit șeful regiunii pe Europa.
Guillaume Le Cunff, directorul general al Nespresso, va prelua funcția de CEO pe Europa, fiind și membru al Comitetului Executiv al grupului începând cu 1 iulie 2024. Cu o experiență de peste două decenii în cadrul Nestlé, Le Cunff și-a început cariera în 1998, ocupând diverse poziții în domeniul auditului intern și al finanțelor. Din 2007, el a fost implicat în managementul Nespresso, ajungând să conducă divizia din SUA în 2015, unde a avut un rol important în succesul lansării Vertuo și în consolidarea poziției Nespresso pe piața americană.
În calitate de CEO global al Nespresso din 2020, Guillaume Le Cunff a fost responsabil pentru extinderea geografică și creșterea organică a brandului. A introdus inițiative inovatoare, precum programul Reviving Origins, menit să sprijine regiunile de cafea afectate de conflicte sau dezastre naturale, promovând și dezvoltarea capsulelor compostabile pentru uz casnic.
„În numele Consiliului de Administrație și al Comitetului Executiv, aș dori să-i mulțumesc din inimă lui Marco pentru anii excepționali în cadrul companiei Nestlé. Îi dorim mult succes și împliniri în această nouă etapă a vieții sale. În același timp, suntem încântați să anunțăm că Guillaume va prelua funcția de director general pe Europa. Guillaume este un lider de afaceri inspirat și experimentat, cu o vastă experiență în construirea de branduri, inovație, comerț electronic și sustenabilitate. El este liderul ideal pentru a duce zona Europei la următorul nivel. Îi dorim mult succes lui Guillaume în noul său rol.”,
a precizat Mark Schneider, CEO Nestlé.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit