La mijlocul lunii trecute, prin deschiderea unei noi locatii in retea, EVW Truck Center Pantelimon, EVW Holding a inaugurat si cel mai mare depozit si magazin de piese Truck Related Parts (TRP) din reteaua de peste 100 de locatii TRP din lume. Investitia totala, despre care importatorul DAF spune ca este si cel mai mare service multimarca de vehicule comerciale grele, a fost de peste sase milioane de euro si se afla in partea de est a Capitalei, pe Soseaua de Centura la nr. 48.
Brandul de piese TRP este prezent pe piata din Romania inca din 2015, atunci cand EVW Holding, importatorul DAF, a adus acest concept printr-un proiect pilot demarat la Pitesti, care s-a dovedit de succes. Ideea din spatele proiectului a fost de a promova mai eficient brandul TRP pe plan local si de a forma in viitor o retea de magazine TRP pe teritoriul Romaniei. Dupa cum a punctat EVW Holding, depozitul, alaturi de magazinul de piese TRP, inaugurate in cadrul service-ului din Pantelimon, judetul Ilfov, sunt cele mai mari din reteaua de peste 100 de locatii TRP din lume. „In momentul de fata stocul de piese este in jur de 500.000 de euro, insa avem in vedere sa-l crestem pentru a satisface nevoile clientilor care vin in service, in special pe gama de TRP si multimarca“, ne-a declarat Dan Marin, directorul dealerului EVW Pantelimon. Livrarea pieselor se face din Paccar Distribution Centre Budapest, unul din cele mai mare depozite ale companiei din Europa, in cazul in care piesa nu este disponibila acolo existand variantele altor depozite din Olanda, Marea Britanie, Spania si chiar Rusia. Potrivit lui Jeroen Paijmans, director de marketing Paccar Parts Europe, rata de aprovizionare a ajuns in acest moment la un procentaj record de 98% in cadrul grupului. „Este un pas important pe care il facem alaturi de EVW, pentru ca intram practic in zona de service multimarca. Credem ca prin acest concept putem oferi clientilor servicii mai bune, nu numai pentru camioane, dar si pentru autobuze“, ne-a mai spus acesta.
Investitii de peste sase milioane de euro
In privinta service-ului, dupa cum afirma Dan Marin, investitia din Ilfov este conceputa ca un service multimarca, afiliat DAF prin programul TRP. „Asteptarile sunt mari din punct de vedere al locatiei, ridicate la cele mai inalte standarde, care ofera clientilor service multimarca, magazin de piese, linie ITP si spalatorie. In plus, liniile din service sunt special concepute pentru interventii rapide la autocare. Nu in ultimul rand, pentru un transportator multimarca este mult mai usor sa aiba un singur punct de contact, o singura factura pentru toate marcile de camioane pe care le are in parc.“ Investitia in Truck Center Pantelimon insumeaza circa 2,7 de milioane de euro in cladire si teren, alaturi de alte 3,45 de milioane euro in echipamente si stocul de piese. Suprafata totala pe care a fost dezvoltata este de 17.000 m2, din care 2.504 construiti. Lungimea unui canal este de 26 m, suficient pentru a fi reparate simultan trei autotractoare sau doua tractoare si o remorca. „In momentul de fata atelierul de service are sapte linii functionale, din care una pentru ITP. Avem si o linie dedicata pentru spalatorie. Toate vehiculele ajung in service pe baza de programare“, a mai afirmat Dan Marin. Legat de forta de munca, una deficitara si pe acest segment, directorul de service spune ca schema nu este completa inca, fiind angajati 13 mecanici. „De asemenea, avem doi tehnicieni master la nivel de instalatie electrica si diagnoza, iar echipamentele folosite sunt de ultima generatie, ceea ce faciliteaza reparatiile.“ Specializarile tehnicienilor de la EVW Truck Center Pantelimon includ: diagnoza electrica, mecanica generala, reparatii motoare si cutii de viteze, geometrie roti. Evenimentul s-a bucurat de prezenta unor importanti reprezentanti oficiali ai TRP: Evert Kneepkens (Market Development and Intelligence Manager), Jeroen Paijmans (Marketing Director Paccar Parts Europe), Marcel van Liempd (Country Parts Manager PACCAR Parts) si Daniele Lenci (International District Parts Manager).
Vanzarile de vehicule de salubrizare nu au fost in ultimii ani chiar la nivelul dorit de furnizori, dar vor continua sa creasca la noi in tara, nemaiavand unde sa scada, deoarece nici acum nu sunt volume prea mari, iar multi operatori au masini vechi sau foarte vechi. Oferta de sasiuri si suprastructuri este bogata, numerosi producatori oferind si vehicule mai ecologice, cu propulsii alternative, pentru care insa infrastructura din Romania nu este inca pregatita. Cu mici exceptii, importatorii de sasiuri nu comercializeaza astfel de vehicule rulate – desi cereri mai exista – tendinta generala fiind ca ele sa fie folosite pana la finalul vietii si apoi casate.
In opinia lui Valeriu Zaharia, managing director Truck & Bus Mercedes-Benz Romania, piata locala a autovehiculelor grele de salubrizare a cunoscut in ultimii ani o tendinta de crestere, mai ales datorita necesitatii de a ne alinia la standardele UE in ceea ce priveste dezvoltarea durabila si sustenabila a acestor servicii. „Si ne asteptam ca in 2018 sa continue ritmul de crestere, mai ales in contextul in care in 2017 au fost initiate o serie de proiecte de salubritate aflate acum in curs de desfasurare.“
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit