Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Potrivit asociației belgiene de transport și logistică TLB, guvernul flamand are în plan extinderea cu aproximativ 500 km, de la 1 iulie 2024, a rețelei rutiere pentru care trebuie plătită taxă/km. Asta după ce începând cu 1 ianuarie 2024 a mai avut loc o extindere, care în opinia asociației de transport și logistică din Belgia TLB încă nu a putut fi evaluată în ce măsură îndeplinește obiectivele vizate – îmbunătățirea siguranței rutiere, combaterea blocajelor în trafic și transferul unor volume de mărfuri pe intermodal, cu efecte pozitive asupra mediului.

În absența unei astfel de evaluări și a unei justificări din partea guvernului, TLB este de părere că extinderile succesive nu au decât scopul de a genera resurse financiare suplimentare pentru buget, „iar sectorul transporturilor s-a săturat de aceste taxe, care afectează în principal firmele belgiene, pentru că ele folosesc cel mai mult infrastructura locală“.

Reprezentanții TLB condamnă taxa/km arătând că ea nu a avut niciodată un impact pozitiv asupra mobilității. Dimpotrivă, de la introducerea sa în aprilie 2016, congestiile în trafic au fost mai mari și mai dese, ceea ce afectează negativ activitatea de transport, în plus față de sumele de opt ori mai mari plătite comparativ cu perioada anterioară, când se folosea eurovineta. „Deci, este timpul să transformăm această măsură stupidă într-un instrument inteligent în slujba mobilității. Cum? Pur și simplu prin introducerea, pentru toți participanții la trafic, a principiului «Utilizatorul plătește», care se aplică în prezent la 2% din parcul auto sau aproximativ 15% din trafic. O taxă pe kilometru pentru toți participanții la trafic nu ar trebui să lipsească din următoarele acorduri de coaliție regională. Lumea politică trebuie să aibă curajul de a merge până la capăt pe această cale“, este de părere și președintele asociației profesionale belgiene FEBETRA.

Sursă foto: FEBETRA (Editorial of the month – Febetra)

Federația operatorilor de transport și logistică din Belgia (FEBETRA) anunță că pe 22 februarie este programată întreținerea tunelului Liefkenshoek pe direcția Gent/Beveren și pe 23 februarie pe direcția Olanda/Stabroek și că în aceste zile sensurile de deplasare respective vor fi complet închise traficului de la ora 21:00, până la ora 05:00 a doua zi, fiind prevăzută în schimb o rută ocolitoare.

Tot în această perioadă, în Belgia se lucrează la infrastructură pe mai multe autostrăzi din Anvers și din jurul orașului: pe A12 la nord de Anvers, spre Olanda, la intersecția cu R2, de miercuri seara, 21 februarie, până joi dimineața, 22 februarie, între 22:00 și 05:00, pe A12 în direcția Anvers, puțin după intersecția cu R2, de joi seara 22 februarie până vineri dimineața 23 februarie, de la 22:00 la 05:00, și pe A12 în direcția Anvers, între podul peste Ekersesteenweg (N114) și intersecția cu R1, de vineri seara 23 februarie până sâmbătă dimineața 24 februarie, între 21:00 și 08:00.

Pe A12, traficul se va desfășura pe câte o bandă cât timp vor dura lucrările, iar pe 23 februarie seara conexiunea de la A12 la R1 va fi închisă.

În martie se vor efectua lucrări la R1 spre Olanda, la ieșirea Merksem, de pe 11 până pe 12 martie, între 21:00 și 05:00, și la E313 în direcția Hasselt, lângă intersecția Anvers-Est, de pe 12 pe 13 martie, între 21:00 și 05:00 și de pe 13 pe 14 martie între 21:00 și 05:00.

În timpul lucrărilor la R1 și E313 vor fi disponibile pentru trafic una sau două benzi. Pe 12 și 13 martie noaptea va fi închis drumul către E313 în direcția Hasselt și traficul va fi deviat prin Noordersingel (R10) către Borgerhout, iar în noaptea de 13 spre 14 martie va fi închisă bucla de legătură de la R1 în direcția Gent la E313 în direcția Hasselt și traficul va fi deviat prin Borgerhout.

Cum însă lucrările de asfaltare sunt întotdeauna sensibile la intemperii, în caz de vreme ploioasă și/sau temperaturi scăzute programul se poate modifica, subliniază FEBETRA, astfel că informațiile actualizate sunt disponibile pe www.wegenenverkeer.be/antwerpen.