Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Șoferii se plâng că în feriboturile din Italia nu există posibilitatea distanțării sociale, fiind patru persoane într-o cabină de 16 mp, controalele sunt inexistente și navele, în general, circulă supraaglomerate.

Situația reclamată se petrece către și dinspre Sardinia, o rută intens frecventată de turiști, în special în lunile de vară. „Trăim situații foarte grave, pe toate rutele și cu toate companiile de transport maritim”, afirmă Antonio și Mauro, ambii transportatori din Sardinia, care parcurg în mod obișnuit ruta Olbia-Livorno. „Problema implică întregul sector al transportului rutier angajat în diferitele legături Livorno-Olbia, Genova-Porto Torres, Genova-Olbia, Civitavecchia-Olbia, Civitavecchia-Porto Torres și invers cu companiile Grimaldi, Moby Lines și Tirrenia”, explică aceștia. Spațiul dintre paturi este de aproximativ 70 cm și există o singură baie/cabină. Situația nu este nouă pentru șoferi, care au avut deja de-a face cu lipsa de paturi pe feriboturile către insulă încă de vara trecută. „Anul trecut, la sfârșitul sezonului, ne-am făcut auziți și astfel ni s-a oferit posibilitatea de a călători individual plătind o suprataxă de 24,90 euro + TVA de persoană. Am acceptat, în ciuda costurilor deja ridicate, pentru a călători în siguranță“, au mai spus aceștia. De câteva luni însă, această posibilitate a fost refuzată transportatorilor și situația a revenit la cea de acum un an.

Franco Usai, un sofer din Sardara, municipalitate din Sardinia, care lucreaza pentru o companie de transport din Livorno, de la inceputul pandemiei de Covid-19 a ramas blocat pe continent, fara sa mai ajunga la familie. Pentru ca nu avea curse care sa includa Sardinia, astfel incat sa poata ajunge acasa pe camion, el a preferat sa nu mai mearga in localitatea de rezidenta, pentru ca ar trebui sa stea in carantina doua saptamani, cu riscul de a fi concediat.

Ca urmare, Franco Usai a locuit si locuieste in cabina si nu si-a mai vazut familia de cinci luni, potrivit Trasporto Europa. El si-a descris situatia pe Facebook, cerand sa se poata imbarca sa ii viziteze pe membrii familiei. „De ce trebuie sa astept sa se redeschida traficul turistic pentru a o face, in timp ce alti colegi care pot trece pe feribot cu camionul se opresc acasa cateva zile?”, se intreaba acesta.