Cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din Europa Centrală și de Sud-Est, GRAMPET Group a semnat cu Knorr-Bremse România un acord pentru vânzarea activității de revizie a componentelor de frânare. Tranzacția depinde de îndeplinirea unor condiții suspensive uzuale și este estimată să se finalizeze în ianuarie 2026. Knorr-Bremse Romania este filiala locală a grupului Knorr Bremse, liderul mondial de piață și tehnologie pentru sisteme de frânare și un furnizor de top al altor sisteme pentru vehicule feroviare și comerciale.
Cu o tradiție de 120 de ani, Knorr-Bremse este lider în tehnologiile pentru mobilitate și transport, iar produsele sale sporesc siguranța, sustenabilitatea și eficiența energetică pe căile ferate și șoselele din întreaga lume. Knorr-Bremse se remarcă prin inovație și prin soluții avansate de sisteme conectate.
„Preluarea activității de revizie a componentelor de frânare din România de la Knorr-Bremse România reprezintă un pas important în strategia noastră de creștere și diversificare. Această achiziție ne permite să ne consolidăm expertiza tehnică și să oferim soluții de cea mai înaltă calitate pentru sectorul feroviar și de transport comercial.”, a precizat Gruia Stoica, președinte și fondator GRAMPET Group.
Integrarea strategică de extindere a grupului GRAMPET în domeniul reviziei componentelor de frânare va oferi soluții de mobilitate mai inovatoare, sigure și eficiente, atât local, cât și internațional. Achiziția consolidează poziția sa de jucător cheie în industria feroviară și reafirmă statutul său de contributor semnificativ la dezvoltarea economiei românești.
Consolidarea unei companii locale cu expertiză globală în sisteme critice de siguranță va spori autonomia tehnologică a României și va reduce dependența de furnizori externi. De asemenea, achiziția contribuie la dezvoltarea sectorului feroviar, la creșterea competențelor tehnice și la întărirea competitivității economice a țării.
Comisia Europeană a adoptat un pachet global privind transporturile, care va permite accelerarea dezvoltării rețelei feroviare europene de mare viteză și va stimula investițiile în combustibili regenerabili și cu emisii reduse de carbon pentru sectoarele aviației și transportului maritim.
Măsurile prezentate acoperă două domenii cheie: transportul feroviar, în care Europa este deja lider în materie de durabilitate, și combustibilii, în care Europa trebuie să accelereze investițiile pentru tranziția sa energetică.
Noul plan de acțiune pentru transportul feroviar de mare viteză definește măsurile necesare pentru a crea, până în 2040, o rețea europeană mai rapidă, mai interoperabilă și mai bine conectată. Acesta vizează reducerea duratei călătoriilor și transformarea transportului feroviar într-o alternativă mai atractivă la zborurile pe distanțe scurte, pentru a crește numărul de pasageri și a stimula economiile regionale și turismul.
Bazându-se pe rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T), planul prevede conectarea principalelor noduri la viteze de 200 km/h și mai mari. Pasagerii vor putea astfel să călătorească de la Berlin la Copenhaga în patru ore, în loc de șapte ore în prezent, și de la Sofia la Atena în șase ore, în loc de 13 ore și 40 de minute. Noile legături transfrontaliere vor permite, de asemenea, călătorii mai rapide și mai simple, cum ar fi Paris-Lisabona via Madrid, și o mai bună conectivitate între capitalele baltice.
Pentru a concretiza această viziune, Comisia propune patru axe de acțiune cheie:
Pe lângă reducerea duratei călătoriilor, acest plan va permite reducerea congestiei și eliberarea de capacități pe liniile convenționale, facilitând astfel trenurile de noapte, transportul de marfă și mobilitatea militară, consolidând în același timp competitivitatea Europei în domeniile turismului și industriei.
A doua inițiativă adoptată, Planul de investiții în transportul durabil (STIP), definește o abordare comună menită să stimuleze investițiile în combustibili regenerabili și cu emisii reduse de carbon, punând accentul pe transportul aerian și naval.
Pentru a atinge obiectivele RefuelEU Aviation și FuelEU Maritime, vor fi necesare aproximativ 20 de milioane de tone de combustibili durabili (biocombustibili și e-combustibili) până în 2035. Pentru a realiza acest lucru, vor fi necesare investiții de aproximativ 100 de miliarde de euro.
STIP transmite un semnal clar investitorilor, indicându-le că obiectivele europene rămân actuale și că această tranziție va fi sprijinită de Comisia Europeană către o economie neutră din punct de vedere climatic. Prin accelerarea producției naționale de combustibili biologici și nebiologici, Europa poate reduce dependența sa de combustibilii fosili importați, poate consolida competitivitatea industriilor sale și poate conduce tranziția către o energie curată la scară mondială.
Principalele măsuri de investiții menite să mobilizeze cel puțin 2,9 miliarde de euro prin intermediul instrumentelor UE până în 2027 includ:
Pe lângă aceste măsuri, Comisia și statele membre se pregătesc să lanseze, până la finalul anului, un proiect-pilot alCoaliției eSAF Early Movers, care vizează mobilizarea a cel puțin 500 de milioane de euro pentru proiecte legate de combustibilii de aviație sintetici. Comisia va depune eforturi și pentru a consolida condițiile favorabile investițiilor de pe piață, în vederea acoperirii deficitului de investiții.
Pe termen mediu, Comisia va depune eforturi pentru a institui un mecanism care să pună în legătură producătorii și cumpărătorii de combustibil, în vederea garantării securității veniturilor și a reducerii riscurilor legate de investiții. Planul va consolida, de asemenea, parteneriatele internaționale pentru a crește producția mondială de combustibil și a atrage importuri care îndeplinesc criteriile de durabilitate ale UE, garantând în același timp o concurență loială pentru producătorii și utilizatorii din UE.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit