Volvo Trucks începe producția de serie a camioanelor electrice grele la Gent (Belgia), cea mai mare fabrică a sa, cu o capacitate anuală de circa 45.000 de unități, alături de care mai are trei centre unde se produc camioane electrice în Europa și unul în SUA.
La Gent vor fi asamblate – pe aceeași linie ca vehiculele diesel și pe gaz, într-un sistem care conferă un grad înalt de flexibilitate în gestionarea diferitelor variante – modelele FH, FM și FMX Electric, cu o masă totală de 44 t și adaptate unei game largi de necesități de transport. Iar pachetul de baterii vine de la recent inaugurata uzină de asamblare de baterii din Gent, situată chiar lângă linia de producție.
Prima fabrică Volvo de camioane electrice a fost în Blainville (Franța), unde a început în 2019 producția de modele pentru colectarea deșeurilor și pentru distribuție. Un an mai târziu a început producția de serie a VNR Electric pentru transport regional în New River Valley (SUA). În 2022 a intrat în producția de serie, în premieră mondială pentru un producător de camioane, cea mai grea gamă, la fabrica din Tuve (Suedia).
Până în prezent, Volvo Trucks a primit comenzi, inclusiv scrisori de intenție de cumpărare, pentru aproape 6.000 de camioane electrice, din 42 de țări de pe șase continente. „În urmă cu doar câțiva ani, mulți credeau că electrificarea transportului greu cu camioane este imposibilă. Dar noi am decis de timpuriu că ea este principala noastră cale către emisii zero. Acum, putem oferi o gamă, lider în domeniu, de camioane electrice specializate, aflate în operare peste tot în lume”, reamintește Roger Alm, președintele Volvo Trucks. „Totuși, pentru ca marea trecere la electric să se poată produce, guvernele trebuie să acționeze acum și să ofere programe de stimulare pentru aceia care investesc în noua tehnologie, să dezvolte capacitatea rețelei electrice și să introducă taxe pe CO2, pentru a face transportul sustenabil mai competitiv.”
ICA este unul dintre cei mai importanți retaileri alimentari din Suedia, cu circa 1.300 de magazine și o cotă de piață de circa 36% în această țară, are o flotă ce parcurge zilnic circa 125.000 km pentru a aproviziona întreaga rețea și, în procesul de trecere la un transport electric, începe să utilizeze, în prima jumătate a acestui an, un camion electric Volvo Trucks FE 6×2, de 26 t, cu patru baterii de 66 kWh fiecare, cu agregat frigorific alimentat de la bateriile camionului, pentru transport în zona Stockholm. În afară de faptul că nu folosește combustibil fosil, deci poluarea este redusă, vehiculul produce și un nivel scăzut de zgomot.
Această livrare este primul pas în colaborarea dintre Volvo Trucks și ICA, anunțată în noiembrie 2020, pentru identificarea de soluții electrificate care să scadă impactul transportului de mărfuri asupra mediului. Pentru a determina rutele potrivite pentru electrificare, experții celor două companii în materie de electromobilitate au studiat împreună parametri precum capacitatea de încărcare, ciclurile de condus și soluțiile de carosare, ajungând astfel la o configurație optimă a camioanelor. Au fost analizate mai multe rute de transport din rețeaua logistică a ICA din Suedia, cu ajutorul unul simulator Volvo Trucks, iar informațiile au fost foarte importante pentru a calcula consumul de energie necesar transportului, inclusiv la încărcare și descărcare, în condiții reale de trafic.
Noul camion complet electric comandat de ICA nu are nevoie de încărcare suplimentară în timpul zilei, pentru ruta pe care merge, ceea ce face foarte ușoară înlocuirea de către el a vehiculului folosit anterior.
Cele două companii au deja experiență în reducerea impactului vehiculelor asupra mediului, retailerul având ca țintă eliminarea combustibililor fosili din flota sa folosită în Suedia până în 2030, iar pentru distribuția în orașe chiar până în 2025. Deci va face investiții mari în tehnologii noi și va analiza cum poate susține inițiativele pentru creșterea producției naționale de biocombustibili.
O parte importantă a colaborării cu Volvo presupune soluții electrificate, atât pentru centrul orașelor, cât și pentru rutele mai lungi între orașe. Cele două companii vor lucra împreună pentru a pune bazele unor soluții de transport electric utilizând produse și servicii deja existente și testând împreună noi tehnologii, și vor continua să studieze posibilitățile electrificării pe viitor a transportului ICA în Suedia Reamintim că Volvo FL și FE Electric au fost printre primele camioane electrice care au intrat în producția de serie, în 2019, și sunt folosite mai ales pentru distribuție urbană și colectarea deșeurilor. În plus, producătorul desfășoară teste cu modelele electrice FH, FM și FMX pentru transport regional și operațiuni de construcții, pentru care vânzările vor începe în 2021, iar producția de serie în 2022.
02.10.2020
Ultimul număr: Martie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit