Anul 2024 marchează un moment istoric pentru compania DAF, care celebrează 75 de ani de la lansarea primului său camion. Pentru a onora această ocazie, DAF lansează o ediție limitată a unui camion aniversar, dedicat celor care au fost alături de brand de-a lungul decadelor. Acest model exclusiv va fi expus în cadrul Galei Tranzit de la Cluj, eveniment ce va avea loc pe 7 noiembrie la Grand Hotel Italia.
Camionul aniversar, disponibil în ediție limitată, oferă dotări premium și va putea fi testat și achiziționat direct în cadrul galei. Modelul este echipat cu motorul MX-13 de 483 CP, ce îmbină puterea și eficiența necesare pentru transportul pe distanțe lungi. Motorul respectă standardele de emisii Euro 6, contribuind la protecția mediului prin consumul eficient de combustibil. Sistemul de frânare MX Engine Brake, împreună cu frânele pe discuri ventilate și frâna de parcare controlată electropneumatic, asigură un nivel ridicat de siguranță.
Cabina XG+ oferă șoferului un spațiu generos, dotat cu elemente de confort și siguranță de top. Printre acestea se numără volanul din piele, scaunele ergonomice încălzite și tapițeria de calitate superioară. Designul cabinei maximizează vizibilitatea, cu geamuri laterale mari și un parbriz panoramic. În plus, modelul este dotat cu sisteme moderne de siguranță, precum DAF Corner View și un sistem de camere digitale care înlocuiesc oglinzile tradiționale. Alte facilități includ aer condiționat integrat, frigider, iluminare LED, saltea ortopedică și spațiu de depozitare extins, specific modelului XG+.
Pe lângă confort, camionul aniversar este dotat cu tehnologii de siguranță și conectivitate avansate, printre care Cruise Control Adaptiv (ACC), avertizare la părăsirea benzii și sistemul DAF de detectare a oboselii șoferului (Drowsiness Detection). Platforma Paccar Connect, destinată managementului flotei, optimizează monitorizarea performanței camionului, localizarea acestuia în trafic și contribuie la reducerea timpilor morți prin optimizarea rutelor.
Noul model se remarcă și prin eficiența sa aerodinamică, care reduce consumul de combustibil. Cabina are un design aerodinamic, cu deflectoare de aer reglabile și fuste laterale optimizate, care minimizează rezistența la aer. Sistemul de control predictiv al vitezei de croazieră anticipează schimbările de pantă, optimizând schimbările de trepte de viteză și contribuind astfel la reducerea consumului de combustibil.
Interiorul cabinei include un ecran tactil de 10 inch cu navigație DAF Truck Navigation, compatibil cu Apple CarPlay și Android Auto, precum și un sistem audio de înaltă calitate cu 8 difuzoare și subwoofer, pentru un plus de confort și divertisment pe parcursul călătoriilor.
Dacă aceste dotări și performanțe v-au captat atenția, vă invităm să descoperiți camionul aniversar pe 7 noiembrie la Grand Hotel Italia din Cluj. Modelul este disponibil pentru achiziționare prin dealerul oficial DAF în România, TH Trucks.
Digitalizarea şi Inteligenţa Artificială îşi fac loc rapid în transporturi unde legislaţia şi elementele de cost cunosc o dinamică extraordinară, iar viteza de reacţie la acceptarea şi derularea unei comenzi reprezintă un avantaj competitiv. Cunoaşterea specificului unui drum (dacă include porţiuni taxabile sau nu, poduri, tuneluri), în ce zile se poate circula şi în care nu, distanţele reale de parcurs, cu tot cu posibile ocoluri, unde se poate alimenta pe traseu şi la preţ şi mulţi alţi parametri de acest gen fac diferenţa dintre profit şi pierdere pentru transportatori. Sigur, drumurile „bătătorite” şi experienţa sutelor de curse anuale derulate de dispeceri îi fac imbatabili, însă chiar şi în cazul acestora ajutorul unui calcul automat al costurilor e de mare ajutor pentru a avea o productivitate mai bună.
Pe lângă planificatorul de curse, instrumentele care permit comunicarea dintre camion/şofer şi dispecerat sau, mai mult, comunicarea cu clientul care doreşte să aibă statusul transportului mărfurilor sale în timp real, reprezintă şi ele, dacă nu o condiţie obligatorie pentru a avea acces la anumiţi clienţi, cel puţin un avantaj competitiv. Ca să nu mai vorbim de RO e-Transport, care solicită ca transportatorul să transmită automat, în timp real, coordonatele GPS ale unei curse coroborate cu codul UIT al mărfurilor transportate.
Iar lucrurile devin şi mai complicate când vorbim de calculul corect al remuneraţiei şoferilor detaşaţi, care numai la o cursă au ore de indemnizaţie de delegare şi ore în care li se datorează indemnizaţie de detaşare transnaţională, care poate varia de la 8-9 euro/oră până la 22-24 de euro/oră. La peste 20 de şoferi, deja este greu de ţinut socoteala în Excel cu descărcările din cardurile tahograf în faţă câte ore de detaşare are fiecare şofer pe fiecare ţară. La câteva sute este chiar imposibil. Calculatorul poate fi învăţat ce porţiuni ale cursei intră sub obligaţiile de detaşare şi care nu, ce activităţi ale şoferului reprezintă timp de lucru, iar calculul efectiv al remuneraţiei la final de lună ar putea fi automatizat.
Şi pentru că automatizarea devine obligatorie pentru firmele de transport care vor să se dezvolte, Gala Tranzit de pe 7 noiembrie va prilejui o dezbatere interactivă pe marginea ofertei de soluţii şi servicii de automatizare şi de facilitare a unor procese din transporturi, cu participarea mai multor specialişti din logistică şi software.
Vă puteţi înscrie la acest workshop, care începe joi, 7 noiembrie, la 12:00, pe adresa de e-mail a redacţiei Tranzit: andreea.matei@traficmedia.ro
02.10.2020
Ultimul număr: Noiembrie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit