România are potențial de dezvoltare pe segmentul de cargo aerian, iar companii de top sunt interesate să își deschidă un hub la noi în țară. Çağkan Torunlar, Cargo Director Eastern Europe la Turkish Airlines, a confirmat în cadrul Galei Tranzit de Logistică faptul că operatorul turc analizează oportunitatea deschiderii unui hub aerian pe Otopeni, de unde pleacă deocamdată mărfuri către aeroportul din Istanbul încărcate pe aeronavele de pasageri – traficul este de 18 curse pe săptămână. „Flota Turkish Airlines numără în prezent 460 de aeronave, care circulă către 346 de destinații din toată lumea. Dintre acestea 25 sunt dedicate transporturilor de mărfuri. Spre deosebire de alți operatori aerieni, strategia noastră este de a fi foarte puternici în Europa de Est și să ne deschidem cât mai multe hub-uri aeriene în regiune. Avem curse cargo dedicate din Cehia, Ungaria, Austria, Serbia, dar și Azerbaidjan sau Georgia. Într-adevăr, contextul politic actual, cu două războaie în apropiere, îngreunează activitatea.“
România trebuie să atragă însă și alte linii aeriene pentru a-și asigura un rol strategic în Europa de Est pe acest segment, este de părere Vlad Feneșan, Head of Airfreight Operation în cadrul DB Schenker: „În momentul de față, cele două platforme mamut chinezești, Shein și Temu, au direcționat tot volumul de marfă spre anumite aeroporturi din Europa, inclusiv către Budapesta, fără a-i interesa neapărat costurile. Până anul acesta, foarte multe transporturi de acest fel se făceau cu chartere dedicate pe care Temu le închiria. În urma unei analize mai amănunțite, au observat că nu este rentabil acest mod de a expedia bunurile din China către Europa, astfel că au decis să încheie contracte pe termen lung cu liniile aeriene. Consecința este că expeditorii întâmpină dificultăți în găsirea capacităților aeriene necesare și este un moment prielnic pentru dezvoltarea alternativelor, cum ar fi aeroportul din Oradea, Otopeni alte aeroporturi din țară, care nu sunt la fel de pline ca cel din Budapesta.“
DB Schenker are două birouri în România dedicate serviciilor de cargo aerian, dintre care unul chiar în Oradea, fiind printre cei mai mari expeditori air&sea din țara noastră. La dezbaterea din cadrul Galei Tranzit de Logistică, Vlad Feneșan, Head of Airfreight Operation în cadrul DB Schenker, a subliniat faptul că cel mai important aspect în utilizarea unui hub este eficientizarea operațiunilor, prin reducerea costurilor pentru clienți și optimizarea capacităților.
„Este important ca terminalul să accepte marfa de la expeditorii din România și să aibă conexiuni regulate cu celelalte terminale și aeroporturi din Europa, pentru ca, de acolo, marfa să zboare mai departe. Un alt pas important ar fi ca o linie aeriană să încarce direct din Oradea. La ora actuală, liniile aeriene se uită la aeroporturi mici, din apropierea hub-urilor mari, pe care vor să le folosească, iar această practică nu este doar în Europa, ci și în China și Statele Unite. Să nu uităm că în cazul aeroporturilor mici taxele se pot negocia mai bine, nu sunt aceleași congestii și timpi de tranzit, încărcarea se poate face mai rapid etc. Principalul hub aerian pentru operațiunile DB Schenker din Europa de sud-est este la Viena, iar în prezent se dezvoltă un al doilea centru regional important la Budapesta.“ Separat, compania utilizează puncte de colectare în toată țările unde este prezentă, de unde alimentează hub-urile principale. Asta nu înseamnă însă că aeroporturile regionale nu sunt și ele importante, pentru oferă flexibilitate. Și întotdeauna este mai bine să fie mai multe variante. „Am văzut recent impactul pe care o grevă îl poate avea în destabilizarea activității unui hub aerian, astfel că este recomandat să existe soluții variate pentru aceeași problemă. Din această perspectivă, salutăm devoltarea terminalului cargo de pe Aeroportul Oradea, iar anunțuri similare au fost făcute și de către alte aeroporturi din țară“.
02.10.2020
Ultimul număr: Noiembrie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit