Biosystems activeaza in industria farmaceutica si a produselor de sanatate si contractul cu Geodis prevede expedierea de reactivi la temperatura controlata si de instrumente de laborator in peste 35 de tari din intreaga lume. Exporturile sunt inclusiv catre regiuni unde transportul ridica numeroase provocari, ca Armenia, Afganistan si multe tari din Africa, iar operatorul logistic isi foloseste reteaua globala pentru a se ocupa si de operatiunile vamale si de facturare in functie de cerintele clientului, in cadrul unei solutii integrate.
 

Cele doua companii colaboreaza de peste 10 si noul contract inglobeaza toate destinatiile noi din lume.
Conducerea Biosystems este multumita mai ales de flexibilitatea Geodis in ceea ce priveste personalul necesar diverselor activitati si de reactia foarte buna pe care o are in situatii de urgenta. La aceste performante s-a ajuns si datorita intalnirilor periodice fata in fata pe care le au specialistii din ambele companii, pentru a discuta despre detaliile fiecarui transport, astfel incat sa se tina cont de cerintele specifice ale clientului si sa scada costurile de depozitare ale acestuia.

Pentru a se adapta la rata record de mica a somajului (circa 3%) si la provocarile din varfurile de sezon, Geodis si un client important al sau, care vinde online imbracaminte pentru femei, au inceput sa foloseasca 30 de roboti autonomi de la Locus Robotics intr-un depozit de 13.000 m2 din Indianapolis, unde sunt stocate peste 30.000 SKU si unde se face picking manual intr-o maniera complexa, care lasa putin loc de erori. Iar rezultatele au fost uimitoare: 80% dintre produse sunt picuite zilnic de roboti, productivitatea s-a dublat si timpul necesar trainingului noilor angajati s-a redus la jumatate, deoarece pe display-ul robotilor sunt afisate mesaje despre ce au ei de facut, in limba in care vor ei, ceea ce face ca informatia sa fie asimilata mai rapid si rata erorilor sa scada.
 

De aceea Geodis intentioneaza sa extinda parteneriatul cu Locus Robotics in mai multe depozite unde lucreaza pentru clienti din retail sau e-commerce.
Reprezentantii Locus Robotics se declara incantati de faptul ca au printre clienti Geodis si arata ca robotii produsi de companie fac mai mult decat sa imbunatateasca productivitatea muncii: ei cresc satisfactia lucratorilor prin faptul ca preiau anumite operatii solicitante fizic din procesul de picking.