Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cea de-a 15-a ediție a Târgului Internațional de Autobuze și Autocare FIAA 2024, organizat de IFEMA Madrid între 22 și 25 octombrie, va reuni toată crema industriei de profil și va reprezenta una dintre cele mai importantă platforme de business din domeniu. Cei mai mari producători de vehicule, dintre care amintim Daimler Buses, IVECO sau Volvo, și-au confirmat deja prezența, alături de carosieri locali de renume, precum Irizar, Unvi, Ferqui, Carbus Net, Beulas și Indcar. Vor fi în total peste 100 de expozanți, din 14 țări.

Mai mult, FIAA 2024 va găzdui vizite confirmate de la principalii operatori de transport public și privat din Europa, o zonă special dedicată pentru networking urmând să fie amenajată în acest sens. De asemenea, sunt planificate sesiuni de dezbateri cu principalele companii municipale de transport și cu consorții regionale din toată Spania.

Eveniment va cuprinde un program important de activități, inclusiv decernarea trofeului internațional Minibusul Anului 2025, care recunoaște eforturile de cercetare și dezvoltare ale industriei. Evenimentul Minibus Euro Test va avea loc la Madrid, în zilele premergătoare târgului, fiind organizat de juriul internațional de presă Bus and Coach of the Year.

FIAA depune eforturi pentru a stimula relațiile sectoriale și pentru a genera oportunități de afaceri atât în ​​interiorul, cât și în afara Spaniei. Pentru aceasta, a dezvoltat un program ambițios pentru clienți VIP, care vizează piețele prioritare, în colaborare cu asociațiile de transport din fiecare țară.

Târgul de autobuze și autocare de la Madrid beneficiază de sprijinul principalelor asociații din industrie, inclusiv Asociația Națională a Carosierilor din Spania (ASCABUS), Asociația Națională a Angajatorilor din Transportul cu Autocarul (ANETRA), Asociația Transporturilor Publice Urbane și Metropolitane (ATUC), Confederația Spaniolă a Transporturilor cu Autobuzul (CONFEBUS), Asociația Operatorilor de Autocar (DIREBUS) și Asociația Națională de Transport de Pasageri din Portugalia (ANTROP).

FIAA are în prezent un grad de ocupare ridicat, de 85% în două hale, care acoperă 40.000 m2, iar perioada de înscriere pentru participare este încă deschisă pentru companiile care doresc să fie prezente cu stand. Cei interesați pot accesa https://www.ifema.es/en/fiaa/exhibitors/application-form.

Nu mai puţin de 7.023 de profesioniști, dintre care 15% străini – din 28 de țări diferite – au participat la cea de-a 14-a ediţie a târgului internațional de autobuze și autocare FIAA 2022, organizat de Ifema Madrid, în perioada 18-21 octombrie. Pe lângă expoziţia în sine au fost organizate mai multe conferinţe, care au reunit alţi 460 reprezentanţi din industrie, inclusiv din partea asociațiilor CONFEBUS (Confederația Spaniolă a Transporturilor cu Autobuzul), care prezidează Comitetul de Organizare al evenimentului, ANETRA (Asociația Națională a Întreprinderilor de Transport cu Autocare), ATUC (Asociația Transporturilor Publice Urbane și Metropolitane), DIREBUS (Asociația Companiilor de Autocare) și ANTROP (Asociația Națională de Transport de Pasageri din Portugalia) și a EMT (Consorțiul Regional de Transport din Madrid).

De altfel, Uniunea Internațională a Transporturilor Publice (UITP) a organizat – împreună cu oficialii EMT – dezbateri privind inițiativele JIVE și CBEP (proiectul H2020 JIVE, „Joint Initiative for hydrogen Vehicles across Europe”, urmărește promovarea comercializării autobuzelor cu pilă de combustibil pe hidrogen).

FIAA 2022 a beneficiat de susținere instituțională puternică, afișând cel mai inovator profil al acestei industrii. Evenimentul a fost inaugurat de María Jose Rallo, Secretarul General pentru Transport și Mobilitate, însoțită de Ministrul Regional pentru Transport și Infrastructuri al Guvernului Regional din Madrid, David Pérez, Consilierul pentru Departamentul pentru Mediu și Mobilitate al Primăriei Madrid, Borja Carabante, și ministrul regional pentru Lucrări Publice din Castilla La Mancha, Ignacio Hernando.

În cadrul FIAA a fost decernat şi trofeul Minibusul Anului 2023, câştigătorul fiind modelul Shaula al carosierului spaniol Car-Bus.net.

Ifema Madrid a început deja pregătirile pentru ediţia următoare, care va avea loc la Recinto Ferial în perioada 22-25 octombrie 2024.