Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Așa cum era de așteptat, Iveco Group și Hyundai Motor Company își consolidează parteneriatul început în dezvoltarea modelelor Daily electric și pe Hidrogen și în domeniul vehiculelor grele.

Astfel, cele două companii au semnat o scrisoare de intenție (LOI), prin care își afirmă intenția de cooperare pentru dezvoltarea în comun de soluții electrice pentru camioane grele, inclusiv camioane electrice cu baterii și camioane electrice cu pile de combustie, pentru piețele europene. “Prin valorificarea tehnologiilor avansate și a activelor fiecărei părți, cele două companii se așteaptă să accelereze tranziția către un viitor sustenabil.”

De la inițierea parteneriatului lor în martie 2022, Hyundai Motor și Iveco Group au atins o serie de etape importante: în septembrie 2022 au lansat primul vehicul electric cu pilă de combustie IVECO eDaily la IAA Transportation din Hanovra. Apoi, în octombrie 2023 a venit rândul IVECO BUS E-WAY H2 să fie prezentat în premieră la Busworld din Bruxelles. Iar în februarie 2024, cele două companii au anunțat semnarea unui acord de furnizare pentru un vehicul comercial ușor complet electric sub sigla IVECO pentru Europa, bazat pe platforma eLCV de la Hyundai.

Iveco Group (EXM: IVG) și Mutares SE & Co. KGaA (ISIN: DE000A2NB650), un holding de investiții axat pe tranzacții în situații speciale, au anunțat ieri semnarea unui acord definitiv pentru transferul de proprietate al Magirus GmbH și al filialelor sale care activează în industria stingerii incendiilor.

MAGIRUS produce și vinde vehicule și echipamente de stingere a incendiilor și are peste 1.300 de angajați în Germania, Italia, Franța și Austria. În 2023, MAGIRUS reprezenta aproximativ 2% din veniturile Grupului Iveco și a înregistrat o pierdere EBIT ajustată de 35 milioane de euro.

Sub rezerva aprobării autorităților de reglementare, se preconizează că tranzacția va fi finalizată cel târziu în ianuarie 2025.

Urmare a acestei tranzacții, rezultatele Iveco Group pe 2024 vor avea un impact negativ de aproximativ 115 milioane de euro în primul trimestru al anului 2024.

Această tranzacție va oferi MAGIRUS o independență totală față de Iveco Group și va permite practic o cooperare mai facilă cu toți producătorii de autoșasiuri.

“Sub noul său acționariat, MAGIRUS va fi mai flexibilă și agilă pentru a capta oportunitățile oferind o traiectorie reînnoită, stabilă și sănătoasă, ceea ce marchează un nou capitol în istoria de lungă durată a mărcii, permițându-i să concureze și mai eficient și mai eficace pe piața sa unică”, se precizează în comunicatul de presă al Iveco Group.

Mutares este un holding de capital privat cotat la bursă, cu birouri în München (sediul central), Amsterdam, Frankfurt, Helsinki, Helsinki, Londra, Madrid, Milano, Paris, Shanghai, Stockholm, Viena și Varșovia, care achiziționează companii de dimensiuni medii în situații speciale care prezintă un potențial semnificativ de îmbunătățire operațională.

Din 1864, MAGIRUS a reprezentat o combinație de inovație și tradiție – în slujba pompierilor din întreaga lume. Cu o gamă cuprinzătoare de vehicule de stingere a incendiilor moderne și fiabile, scări rotative, vehicule de salvare și logistică, soluții speciale, pompe și pompe portabile, MAGIRUS este unul dintre cei mai mari și cei mai avansați furnizori de tehnologie de stingere a incendiilor și de control al dezastrelor din întreaga lume. Uzina centrală de producţie de la Ulm continuă să ofere şi serviciile de asistența, reparaţii şi recondiţionări.