Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

IVECO România își continuă strategia de dezvoltare a rețelei de service prin parteneriatul cu Auto Schunn Sibiu. În acest moment, IVECO are 24 de puncte de vânzare și service și deține una dintre cele mai capilare rețele din România.

„Suntem prezenți în Sibiu de mai mulți ani, rețeaua IVECO fiind întotdeauna o rețea construită după nevoile clienților. Județul Sibiu, în sectorul afacerilor de transport și logistică, se poziționează în plutonul fruntaș al județelor din România care au nevoie de vehicule comerciale și servicii aferente, ocupând locul 8 după cifra de afaceri și locul 10 ca dimensiune a parcului rulant cu licențe de transport. Distanța medie între două ateliere IVECO pe coridoarele cele mai tranzitate din România este de 130 km. Prin noile ateliere pe care le vom deschide anul acesta, vom reduce media la 120 km și vom continua reducerea distanței, pentru a oferi clienților opțiunile de servicii prin creșterea capilarității rețelei, astfel încât aceștia să nu facă în medie mai mult de o oră până la cel mai apropiat atelier IVECO” , a declarat Eduard Jiroș, Network Development Manager, IVECO România. Noua unitate are o capacitate de deservire a peste 1000 de vehicule comerciale anual și include 3 canale de lucru cu o capacitate de 6 posturi, 4 elevatoare și spații de lucru la sol. Facilitatea va mai include un atelier de vopsitorie cu două cabine de vopsit pentru masini mici și camioane și 6 posturi de pregătire, un atelier de tinichigerie cu 4 posturi de lucru, precum și o spălătorie profesională pentru toate tipurile de vehicule. Prin evenimentul de marcare a investiției de 3,5 mil euro și aducerea punctului la cele mai înalte standarde, Auto Schunn Sibiu a celebrat și aniversarea celor 30 de ani de la intrarea pe piața din România.

Peste 250 de specialiști ai industriei de expediții și logistică au participat anul acesta la Gala Tranzit 2023, care a avut loc la București, ieri, pe 23 martie.

Cele 5 paneluri pe facilități la achiziția de autocamioane electrice, raportarea pe sustenabilitate – obligatorie pentru firmele cu peste 250 de angajați din 2025 (pe activitatea din 2024, însă) – evoluția volumelor și prețurilor pe piața de transport rutier, maritim și feroviar în 2022/2023, provocările pieței de curierat ți RO eTransport – au fost completate de un Studiu de Caz prezentat de Alexandru Păun, managerul primei companii de transport din România care operează nu unul, ci trei camioane elecrice.

În paralel, participanții au putut vedea prima expoziție de autovehicule electrice din România: un Renault Kangoo ZE, Renault Master ZE, Ford eTransit, Volvo Trucks FH Electric, Mercedes-Benz eActros și două camioane Scania BEV. Expoziția a fost completată de un Iveco Daily Air Pro, un Iveco S-Way și un autoșasiu Ford Trucks pregătit special pentru activități de curierat și distribuție.

Oferta de autovehicule a fost completată de furnizori de stații profesionale de spălat camioane (Iwash Eurocleaner și Kaercher), burse de transport (TimoCom și Trans.eu), sisteme de fleet management (EuroWag WebEye) și carduri de combustibil (AS24).

Evenimentul s-a încheiat cu o ceremonie de premiere a celor mai eficienți operatori de curierat, distribuție, logistică și expediții și un concert semnat Anna Lesko.

Mulțumim sponsorilor și participanților care au rezistat acestui eveniment maraton!