Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Atât situația economică tensionată din Europa, în special din Germania, cât și factorii geopolitici continuă să aibă repercusiuni asupra volumelor de bunuri care tranzitează portul Hamburg. În ciuda acestora, cel mai mare port maritim din Germania ar putea înregistra o creștere de 7,7% a volumelor de mărfuri în vrac, la 19 milioane de tone. În schimb, volumele de mărfuri generale au fost cu 11,1% mai mici în primul semestru, totalizând 39,2 milioane de tone.

Operatorii de terminale din Portul Hamburg au manipulat 58,2 milioane de tone de mărfuri maritime, ceea ce reprezintă o reducere cu 5,8% mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent. Fiind unul dintre cele mai mari porturi feroviare din lume, traficul din interiorul continentului este un aspect semnificativ. Cu un tonaj total de 23,1 milioane de tone, cu 2,1% mai mic, calea ferată aproape că a menținut volumul de transport în port.

„Toate porturile din Marea Nordului sunt supuși acelorași circumstanțe dificile predominante”,

subliniază Axel Mattern, CEO Marketing Port of Hamburg.

Redresare în al doilea trimestru în ceea ce privește manipularea containerelor

Manipularea containerelor în Portul Hamburg s-a îmbunătățit în fiecare lună a primului semestru. În iunie, aceasta a fost cu 10,2 procente mai mare decât în ianuarie. Comparația primelor două trimestre indică o creștere de 4,6% a traficului de containere. De regulă, ratele de creștere în această perioadă sunt de aproximativ 0,6%. În total, 3,8 milioane TEU au traversat cheiurile atunci, ceea ce reprezintă o scădere de 11,7% în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent. Traficul de containere în funcție de tonaj a totalizat 38,7 milioane de tone, fiind cu 10,8% mai mic.

Totalul mărfurilor în vrac a crescut

Tendința pozitivă a încărcăturilor în vrac a fost atribuită tuturor sectoarelor. Cu 3,5 milioane de tone manipulate, volumele de produse agricole vrac au crescut cu 18,6% în prima jumătate a anului. Cu o creștere de 18,1 la sută și 5,3 milioane de tone, tendința în ceea ce privește volumele de mărfuri lichide au fost la fel de pozitive, în timp ce încărcăturile de tip vrac neagricole, cu 10,2 milioane de tone, s-au situat aproape la nivelul anterior.

Evoluții pozitive în America de Nord și Asia

În mod tradițional, China este în fruntea listei celor mai importanți zece parteneri comerciali, păstrându-și primul loc și în primul semestru al anului 2023, cu 1,1 milioane de TEU. Evoluțiile pozitive sunt evidente în comerțul cu alte piețe, de exemplu în America. SUA continuă să ocupe locul al doilea reușind să își consolideze și mai mult această poziție cu o creștere de 7,4 % – 313.000 TEU.

Canada a avansat cu 6,7 procente, ajungând la 95.000 TEU. Cu 108.000 TEU, America Centrală a obținut un avans de 6,3 procente. Pe aceste rute se așteaptă o creștere suplimentară în anii următori, pe măsură ce portul Hamburg se dezvoltă ca un hub energetic.

„Mai ales pe fondul creșterii incertitudinii și al tulburărilor globale, ne propunem să stabilim relații comerciale strânse cu un spectru larg de țări partenere. Relațiile mai strânse cu America de Nord și de Sud, alături de India, ca piață de creștere semnificativă, reprezintă un indicator extrem de promițător în acest context.”,

a declarat Dr. Melanie Leonhard, senator pentru economie al orașului Hamburg.

Evoluții pozitive sunt, de asemenea, evidente în multe părți ale Asiei. Cu o creștere de 9,3 la sută a volumului față de aceeași perioadă a anului precedent, până la 99.000 TEU, India a crescut cel mai mult ca pavilion operat în Portul Hamburg în ultimii patru ani. Comerțul cu Japonia și Thailanda a fost, de asemenea, în creștere. Una dintre companiile din Hamburg care implementează în mod activ această tendință este specialistul în ambalaje și digitalizare Deufol Group, care este și proprietarul terminalului Wallmann.

Mai multe nave de containere mega, de ultimă generație

Tendința de a folosi nave container tot mai mari persistă și în portul Hamburg. 135 de nave din clasa Megamax, cea mai mare, au făcut escală la Hamburg, ceea ce reprezintă o creștere de 15,4 %. Navele de containere mai mari, cu capacități de sloturi de peste 10.000 TEU, au avut cu 6,2% mai multe escale în Portul Hamburg față de aceeași perioadă a anului precedent.

În plus, s-a înregistrat o creștere puternică – de 31,2% – pentru VLCCS – Very Large Containerships – cu 8.000-9.999 TEU, și de 31,9% pentru navele tradiționale de dimensiuni Panamax cu 4.000- 5.999 TEU. Multe dintre aceste nave vor putea utiliza în viitor energia de la țărm în portul Hamburg, care avansează astfel pe drumul spre neutralitatea climatică.

„Circumstanțele economice și geopolitice dificile persistente nu permit realizarea unor previziuni ferme cu privire la evoluția volumelor în Portul Hamburg. Presupunem că cel puțin tendința ușor pozitivă din al doilea trimestru va continua. Modul în care va evolua anul în continuare depinde în mod direct de starea de spirit economică din Germania și de evoluțiile geopolitice”,

subliniază Axel Mattern.

Suprastructurile pentru transport de cereale detin o pondere mica, dar constanta, din vanzarile producatorilor – cu exceptia celor dedicati realizarii de bene – astfel ca volumele nici nu au scazut semnificativ pe timp de criza si nici nu au crescut spectaculos la primele semne ca aceasta ar fi trecut. Iar fondurile europene sprijina achizitiile. Daca ai insa astfel de vehicule in flota nu depinzi doar de cat de bun este anul agricol – pentru care trebuie sa te pregatesti dinainte, deoarece stocuri nu prea exista, iar daca te decizi sa le cumperi dupa ce ai remarcat ca recolta este bogata, risti sa le primesti mai spre iarna – cat si de variatia sezoniera. In aceste conditii, ideale sunt modelele care se preteaza si la alte tipuri de marfuri, si primele care ne vin in minte sunt materialele de constructii usoare, care au nevoie, in general, tot de bene.

Daca ne gandim insa mai bine, si acest domeniu este sezonier, ba, mai mult, perioadele de varf se suprapun peste cele din agricultura. Dar oferta producatorilor consacrati vine sa suplineasca acest neajuns si sa propuna solutii si pentru extrasezon: multe vehicule existente azi pe piata se preteaza si la cereale, si la materiale de constructii usoare, dar si la alte marfuri vrac cu densitate mica, marfuri granulate sau paletizate, la role de hartie, gunoi menajer, carbuni s.a.

Prezenta activa mai noua pe piata noastra, Benalu a livrat in 2011 in Romania sapte semiremorci pentru transport de cereale, iar pana la finalul anului Andras Verba, director de vanzari pentru tara noastra, estimeaza sa ajunga la 15. Unii dintre clienti le-au achizitionat pe baza fondurilor europene si mai exista si altii care doresc sa aplice pentru astfel de programe, „dar procedura este foarte lenta“.
Firma nu a vandut in 2010 suprastructuri second-hand pentru cereale, anul acesta a fost livrata una, iar pe stoc se gasesc cateva LandLiner de 48 m3.
Modelul cel mai apreciat la noi este semiremorca basculabila de volum mare OptiLiner (47-79 m3 si lungimi de 9,5-13,3 m), care se preteaza si la marfa vrac cu densitate mica, granulata sau paletizata (pana la 33 de paleti). Aceasta are peretii din aluminiu extrudat, cu doua fete netede, si e dotata cu sistem de acoperire rulabil lateral, pentru protectia incarcaturii, dispozitiv automat de blocare si deblocare a benei de sasiu, pentru reducerea poluarii fonice, pasarela din aluminiu, in conformitate cu standardele actuale de siguranta, distanta optimizata intre axe la 1.350 mm, cadru al sasiului in treapta pe lungimea benei, picioare de sprijin spate (standard la semiremorcile de peste 12 m lungime), structura a cutiei la partea din spate a sasiului care ofera stabilitate la descarcare, picioare de sprijin cu montaj transversal, avertizor sonor la mers inapoi si la descarcare, pentru securizarea perimetrului de lucru, aripi complete cu bavete anti-noroi, arcuri telescopice si chingi pretensionate sub fiecare arc rezistente la o forta de impingere de 4,5 t s.a. Semiremorca are centru de greutate jos, pentru un plus de stabilitate, iar peretii laterali sunt proiectati pentru longevitate sporita.
Benalu are circa 10 semiremorci pentru transport de cereale pe stoc in Franta, modelele LandLiner (de 41-50 m3, 9,5 x 2-2,2 m – Lxh, pozitionat intre benele basculabile scurte si cele voluminoase, pentru transport de cereale, morcovi, ingrasaminte s.a.), Agriliner si OptiLiner, iar pentru cele care trebuie puse in productie termenul de livrare este de 10 saptamani.
Compania mai ofera, pentru segmentul agricol, gama JumboLiner cu podea mobila si volum de 88-92 m3, pentru produse voluminoase si usoare, din care estimeaza sa vanda anul acesta 2-3 unitati. Vehiculul se preteaza mai ales la produse vrac care trebuie descarcate pe teren instabil sau in depozite, dar si la produse speciale (paleti, butoaie, role de hartie s.a.) sau la reciclarea deseurilor.
Cel mai nou model din oferta Benalu este AgriAlu, conceput special pentru transportul de cereale din camp in siloz, care are doua sau trei axe si volum util de pana la 44 m3 si este disponibil deocamdata doar pentru piata franceza, dar la comanda poate fi livrat si in Romania.
In ceea ce priveste combinatiile de tip suprastructura+ remorca, acestea se vand foarte rar, iar in Romania chiar deloc.
Din oferta Schmitz, cel mai bine vandut model, cu circa 50 de unitati in 2010 si o crestere estimata la 15% in 2011, este SKI 24 SL – 10.5, cu volum de 54 m3. Firma are pe stoc cateva unitati, iar pentru cele care trebuie puse in productie termenul este de 10-12 saptamani. Aproximativ 30% din vanzari sunt pe baza de fonduri europene.
Schmitz mai propune bena dreapta din aluminiu, de volum (27-45 m3), cu lungime interioara de 8.200 mm, care se preteaza si la transport paletizat si constituie o solutie de compromis si pentru materiale de constructii usoare sau gunoi menajer (fara materiale de densitate). Vehiculul are prelata rabatabila si platforma de lucru, oblon tip pendul intern sau extern si tip „Combi“, podea standard de 8 mm grosime pentru 3.750 mm si in rest de 7 mm.
Iar bena dreapta din aluminiu cu lungime interioara de 9.600 (volum de 45-55 m3) sau 10.500 mm (48-59 m3) poate transporta si europaleti, dar si pamant si carbuni, are usa Combi si dotari aproximativ similare modelului anterior.
Eugen Stan, director de vanzari Schmitz Cargobull, considera ca, pe acest segment, clientii tin cont de calitatea produselor, marca, experienta pe piata romaneasca, retea de service, pret de revanzare si chiar si de pretul de achizitie si de disponibilitate, si comanda mai ales specificatii standard, cu volum de 54 sau 59 m3. Insa, asa cum precizeaza Eugen Stan, „standardul Schmitz este complet echipat, cu prelata, scena de vizitare, usi oscilobatante cu usite de vizitare, axa liftanta, profile laterale sudate, roata de rezerva“.
In ceea ce priveste solutia de camion cu remorca pentru cereale, ea lipseste din oferta Schmitz.
In ciuda crizei economice, compania nu a reposedat semiremorci pentru cereale, deci nu are stocuri de vehicule rulate si pana acum a vandut doar sapte unitati.
Pe de alta parte, Schwarzmüller nu numai ca propune ansamblul caroserie+remorca basculabil pe trei parti, dar primeste, pe acest segment, peste 65% din cererile pentru astfel de combinatii. Iar semiremorcile cerealiere, de diverse dimensiuni, detin restul de 35%. Anul trecut, compania a vandut la noi circa 25 de vehicule pentru transport de cereale, iar in 2011 se estimeaza ca se va ajunge la 40 de unitati, aproximativ 80% din clientii care activeaza in agricultura primind fonduri europene pentru achizitia de vehicule.
Schwarzmüller a pus in productie semiremorci sau ansambluri pentru transport de cereale, dar, cum fiecare vehicul este personalizat, nu are stocuri. Iar termenul de livrare, in functie de optiunile solicitate, este de 4-6 saptamani. Asa cum declara reprezentantii companiei, clientii se orienteaza mai ales in functie de calitate, dar si de pret si termen de livrare.
Schwarzmüller a livrat anul trecut la noi si patru vehicule second-hand, iar in primele luni din 2011, inca doua. Cum insa astfel de modele se vand repede, ele nu exista pe stoc. In plus fata de ansambluri si semiremorci, Schwarzmüller mai propune remorci agrare, la inceput pe piata noastra, din care reprezentantii firmei spera sa vanda anul acesta macar 4-5 unitati.