Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Marian Manescu, managerul M.M.M. Trans Company din Arad spune ca pana la aceasta ora compania a inregistrat mai multe situatii legate de izolarea soferilor. Volumele au scazut, dar compania isi continua activitatea. 
 
Patru dintre soferii M.M.M. Trans, care lucrau in echipaj si care s-au intors din zone rosii sau galbene, au intrat in carantina la solicitarea Directiilor Judetene de Sanatate Publica, in doua locatii inchiriate de companie. Nu au fost probleme, explica Marian Manescu, dar timp de doua saptamani au fost departe de familie. ,,In cazul a doi dintre ei, dupa aparitia Ordonantei Militare nr. 1, dupa 10 zile, la solicitarea lor, DSP-ul le-a ridicat starea de carantina. In prezent, cele doua echipaje sunt la lucru’’. O a doua problema, spune managerul companiei aradene, este legata de presiunea creata de autoritatile locale din mediul rural, care se prezinta la domiciliul soferilor cu intentia de a-i carantina. ,,Sunt solicitari verbale, nimic scris, dar exista o presiune, inclusiv dupa emiterea Ordonantei Militare in care soferii sunt exceptati’’. In cazurile fericite, doua, trei la numar, explica Marian Manescu, autoritatile au raspuns favorabil la solicitarea soferilor care au prezentat exceptiile prevazute de lege, art. 4, alin. (2), din Ordonanta nr. 1, insa ,,in alte sapte raspunsul a fost negativ, iar soferii se tem’’, astfel ca la ora actuala M.M.M. Trans Company are soferi blocati, desi, spune managerul, nu prezinta simptomatologie specifica COVID-19. Un al treilea caz este acela a doi soferi, carantinati la momentul de fata, care au prezentat simptome si s-au izolat la domicliu, anuntand autoritatile. Problema, spune oficialul, consta in faptul ca nu exista kituri de testare. ,,Ei sunt bine, joi, 27 martie, fac o saptamana de cand sunt izolati. Deocamdata au fost indrumati de catre medicul de familie si DSP sa stea izolati. Ar fi mult mai simplu daca in situatii de suspiciuni, oamenii sa fie testati’’.
 
In momentul de fata, compania aradeana nu intentioneaza sa suspende contractele de munca ale angajatilor introducandu-i pe acestia in somaj tehnic. Cu toate acestea, soferii, un numar de ,,15-20’’ refuza sa mai plece in cursa si ,,cer lichidarea deoarece considera ca se expun la riscuri majore’’. Si pentru ca volumele au scazut si nu justifica, astfel, folosirea intregii flote, Marian Manescu afirma ca ,,am ramas in stand-by’’. Mai mult, compania se confrunta cu aceleasi ,,temeri si dificultati operationale si la personalul din birouri’’. ,,Transportul este un domeniu vital si nu dorim sa fim pusi in situatia de a nu mai munci. Chiar daca volumele au scazut, noi ne continuam activitatea’’, conchide managerul. 
 
Incasarile au scazut destul de mult
O alta problema in momentul de fata o reprezinta incasarile, despre care oficialul companiei aradene spune ca au scazut foarte mult in perioada asta. Este foarte important, considera acesta, ca acum sa ai un cash flow sanatos, ,,pentru ca eu nu pot sa-i spun furnizorului de combustibil ca nu-i mai platesc facturile’’. ,,Avem clienti care ne-au spus ca sunt blocaje si la momentul deblocarii isi doresc si spera sa reia operatiunile la acelasi nivel, dar este foarte relativ spus, pe de-o parte este si normal sa fie asa, pentru ca nimeni nu stie cum va evolua situatia’’. Pentru a-si stabiliza lichiditatile in companiei, Marian Manescu spune ca va solicita in urmatoarele saptamani o amanare de plata a ratelor pe urmatoarele 3 luni catre compania de leasing cu care a incheiat un contract.