Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Daimler Truck și-a prezentat de curând rezultatele financiare pentru primul semestru din 2023 și a anunțat creșteri ale vânzărilor pe toate segmentele de vehicule, până la 131.888 de unități în trimestrul al doilea al anului, față de 120.961 în perioada similară din 2022, deci cu 9% mai mari. Veniturile au crescut și ele semnificativ în T2 2023, de la 12,1 la 13,9 miliarde de euro, susținute de vânzările mai mari, de prețul net bun și de optimizarea activității post-vânzare. Și la fel și EBIT ajustat, de la 1.010 la 1.428 de milioane de euro, deci cu 41%, și profitul net, de la 946 la 1.004 milioane de euro.

Așadar, așa cum subliniază Jochen Goetz, CFO Daimler Truck, este vorba de performanțe care au depășit așteptările pieței, cu atât mai mult cu cât compania a obținut, pentru prima dată, o rentabilitate ajustată record a vânzărilor din sectorul industrial, de peste 10%, ca urmare a angajamentului său de a-și crește profitabilitatea.

De aceea Daimler Truck poate afirma că și-a continuat creșterea durabilă și profitabilitatea, iar CEO-ul său, Martin Daum, a declarat că, în aceste condiții, au fost modificate în plus previziunile pentru 2023, care ar urma să fie un nou an record, au fost reconfirmate ambițiile pentru 2025 și a fost anunțat un plan de profitabilitate și mai ambițios pentru 2030.

Principalele evenimente din 2023 au fost semnarea, de către Daimler Truck și Toyota Motor Corporation, a unui memorandum privind intenția de a combina activitatea Mitsubishi Fuso Truck and Bus Corporation și Hino Motors, restructurarea Mercedes-Benz Trucks în Brazilia, unde numărul de locații va fi redus de la trei la două, creșterea vânzărilor și producției datorită îmbunătățirii lanțurilor de aprovizionare, prezentarea camioanelor electrice RIZON și Freightliner eM2 pentru piața din SUA și premiera mondială, la Global Public Transport Summit 2023, a Mercedes-Benz eCitaro cu pilă de combustie și cu autonomie sporită. Activitatea Daimler Truck se va axa pe șase piloni principali: creșterea profitabilității prin implementarea unor măsuri interne de creștere a rezilienței, îmbunătățirea serviciilor, care să le aducă și clienților valoare adăugată mai mare, apariția de platforme globale pentru vehiculele cu combustie internă și pentru cele cu emisii zero, creșterea profitabilității pe segmentul greu, oferirea de camioane autonome și transformarea sustenabilă conform ESG.

Daimler Buses şi-a propus ca până la începutul deceniului următor să ofere vehicule electrice pe baterii sau cu pilă de combustie pe hidrogen (H2) pe toate segmentele de piaţă, iar până în 2039 să comercializeze în Europa doar modele neutre din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon, aşa cum a declarat Till Oberwörder, Şeful Daimler Buses, în cadrul evenimentului eMobility Days, desfăşurat la începutului lunii la Mannheim, în Germania.

Producătorul german a anunţat faptul că pentru 2023 pregăteşte lansarea unui sistem complementar, cu pilă de combustie pe hidrogen, pentru producerea energiei electrice la bord, în vederea creşterii suplimentare a autonomiei autobuzului urban eCitaro până la 400 km (350 km la autobuzul de 18 m). În acest fel, eCitaro va putea răspunde tuturor cerinţelor operatorilor urbani privind parcursul zilnic al vehiculelor.

Sistemul electric cu pilă de combustie pe H2 este furnizat de Toyota şi are o putere maximă de 60 kW. Design-ul plat îl face ideal pentru montarea pe plafonul autobuzului electric, la fel ca şi rezervoarele de H2, care înmagazinează câte 5 kg H2 fiecare. Sistemul este modular, astfel că eCitaro solo poate fi echipat cu 5 sau 6 rezervoare, amplasate în partea din faţă a plafonului, în timp ce versiunea articulată, cu 6 sau 7 rezervoare, pentru o capacitate maximă de 35 kg H2. Pachetele de baterii NMC 3, care merg împreună cu sistemul de producere la bord a energiei, au 294 şi respectiv 392 kWh.

„Optăm deocamdată pentru tandemul baterii NMC 3 performante-sistem complementar pe H2 în locul unui sistem electric integral cu pilă de combustie pe H2, deoarece energia electrică este mult mai ieftină decât H2, iar companiile de transport o pot produce individual în anumite cantităţi, utilizând panouri solare”, a declarat Michael Klein, director de Dezvoltare şi Producţie Daimler Buses.

Următorul obiectiv stabilit este creşterea autonomiei la 450 km până în 2024. Tot peste doi ani se intenţionează şi creşterea suplimentară a gamei de autobuze electrice cu modelul compact şi foarte manevrabil eCitaro K, iar pentru 2025 a fost anunţată lansarea autobuzului interurban electric. În fază de proiect este şi autocarul electric, pentru un orizont de timp puţin mai îndepărtat.