Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Recent a fost semnat contractul de finanțare europeană nr. 34/2024, de către Autoritatea de Management Programul Transport 2021-2027, prin ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu și Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, prin directorul general Mihai Teodorescu, pentru a doua etapă a proiectului „Extinderea cheurilor danelor 10 și 12 din zona Midia, inclusiv consolidări în spatele cheurilor”.

În etapa I proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare POIM 2014-2020. Iar, etapa a doua este finanțată prin Programul Transport 2021-2027, cod MySMIS 2021 320444, cu o valoarea totală a contractului de 55.647.598,10 lei (cu TVA). Totodată, beneficiază de fonduri nerambursabile UE în valoare de 23.531.729,66 lei, ceea ce reprezintă 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului, diferența de 50% fiind acoperită din bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Antreprenorul pentru aceste lucrări a fost desemnat, în urma unei licitații publice, Asocierea ABC VAL SRL & BETOANE ȘI PREFABRICATE SRL & ALMMA CONTRACTORS GROUP SRL, în timp ce consultanța și supervizarea lucrărilor vor fi asigurate de TPF INGINERIE SRL. Implementarea proiectului va continua să se desfășoară până pe 31 decembrie 2029.

Proiectul „Extinderea cheurilor danelor 10 și 12 din zona Midia, inclusiv consolidări în spatele cheurilor” implică lucrări complexe și etapizate de modernizare a infrastructurii zonei Midia și alinierea acesteia la standarde europene:

• Extinderea danei 10: Extinderea cu un cheu din blocuri pe o lungime de 53,90 m, perpendicular pe cheul existent și completarea până la digul danei 9 cu un taluz protejat cu blocuri de același tip ca protecția digului danei 9.

• Prelungirea cheului danei 12: Presupune lucrări pentru realizarea unui cheu din blocuri prefabricate din beton, pe o lungime de 306 m, precum și lucrări de dragaj pentru asigurarea adâncimilor de 8 metri, atât în lungul cheului, cât și pe șenalul de acces cu o lățime suficientă pentru manevrarea navelor. Totodată, cuprinde lucrări pentru asigurarea infrastructurii de racordare la apă și energie electrică. Proiectul face parte din planul mai amplu de modernizare a infrastructurii din zona Midia, cu scopul de a transforma zona într-un nod de transport eficient pentru produse petroliere și mărfuri lichide, precum și într-un cluster pentru servicii conexe și întreținerea utilajelor petroliere.

Traficul de marfuri inregistrat in porturile Constanta, Midia si Mangalia de la inceputul anului este in crestere, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, 2019 reprezentand un an cu trafic record.
In primele patru luni ale acestui an, traficul total de marfuri derulat prin porturile Constanta, Midia si Mangalia a inregistrat 20,46 milioane de tone, cu o crestere de 3,31 % (656.183 t) fata de cel inregistrat in perioada similara a lui 2019. Structura traficului total arata 6,04 milioane de tone de marfuri de import, 6,97 de milioane de tone de export, 5,94 de milioane de tone de marfuri in tranzit si 1,51 de milioane de tone de cabotaj. Din traficul total, 15,62 de milioane de tone reprezinta trafic maritim si 4,84 de milioane de tone sunt aferente celui fluvial.
De remarcat este evolutia spectaculoasa din sectorul cerealelor, unde cresterea de trafic este de 49,88%, 7,72 de milioane de tone fiind inregistrate in primele patru luni ale anului 2020, fata de 5,1 milioane de tone in ianuarie-aprilie 2019.
Cresteri de trafic se regasesc si in cazul ingrasamintelor (+23,54%), produselor chimice (+55,45%), mineralelor brute sau prelucrate (+13,29%), cimentului, varului (+107,8%), echipamentelor, masinilor (+3,66%).
Scaderi de trafic au fost inregistrate pentru produse petroliere (-23,06%), minereuri de fier (-31,93%), petrol brut (-2,91%) combustibili minerali solizi (-20,47%), seminte uleioase si fructe oleaginoase (-12,83%), lemn (-6,08%).
In cazul marfurilor containerizate, sector in care traficul este grav afectat la nivel mondial, in porturile maritime romanesti scaderea, la acest moment, este nesemnificativa, de doar 2,73% in ceea ce priveste cantitatea, si de 1,35% la numarul de TEU-uri.
Numarul total de nave operate in primele 4 luni ale acestui an este mai mare decat cel inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut, respectiv de 4.450, fata de 4.152 in 2019. In data de 11 mai 2020, erau in operare in porturile maritime romanesti 26 de nave, iar in perioada urmatoare sunt avizate sa soseasca 51 de nave.
Manipularea marfurilor in terminalele porturilor maritime romanesti se realizeaza normal, cu respectarea tuturor procedurilor de prevenire a imbolnavirilor cu Covid-19.