Numarul cumulat al contractelor de munca suspendate si incetate inregistrate de la introducerea starii de urgenta a depasit un milion, potrivit cifrelor publicate joi de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale.
Numarul contractelor individuale de munca suspendate inregistrate joi la Inspectia Muncii era de 862.557, iar numarul de contracte individuale de munca incetate se ridica la 173.834. Cumulat, un total de 1.036.391 de contracte de munca nu mai sunt active de la declararea starii de urgenta, potrivit cifrelor publicate joi de Ministerul Muncii.
Dintre cele 862.557 de contracte suspendate, un numar de 239.279 de contracte erau in industria prelucratoare, 171.454 in comertul cu ridicata si cu amanuntul/repararea autovehiculelor si motocicletelor, iar 115.080 in hoteluri si restaurante. Din cele 173.834 de contracte inregistrate joi ca fiind incetate, 34.273 erau in comertul cu ridicata si amanuntul/repararea autovehiculelor si motocicletelor, 30.200 erau in industria prelucratoare, iar 21.431 in domeniul constructiilor.
In acest moment sunt 800.000 de contracte individuale de munca suspendate si aproape 100.000 de contracte incheiate, dar nu am semnale ca toate acestea sunt incheiate in forme abuzive, a declarat, miercuri seara, ministrul Muncii si Protectiei Sociale, Violeta Alexandru, intr-o emisiune televizata.
,,In acest moment sunt 800.000 de contracte suspendate. Am observat intr-adevar o tendinta de a recurge la suspendare, intreruperea temporara a contractelor pentru a accesa aceste fonduri guvernamentale. Subliniez faptul ca acesti angajatori care adreseaza aceasta nevoie si solicita banii sunt oameni care pleaca de la premisa ca trebuie sa le asigure angajatilor lor o sursa de venit in aceasta perioada de criza, ca vor sa-i tina aproape si odata ce criza trece sa lucreze cu ei mai departe. Acestia sunt oamenii pe care ii inteleg si pentru care am gandit aceasta masura. Ii apreciez pentru faptul ca trec prin greutati, nu au dorit sa inchida contractele (…). Sunt oameni care cauta solutii pentru mentinerea angajatilor, pentru ca prin acesti angajati au facut ca propria companie sa aiba venituri”, a declarat ministrul Muncii, la Realitatea Plus. Aceasta a precizat ca in prezent exista si aproape 100.000 de contracte incheiate, multe din ele din cauza panicii, care in acest moment a fost depasita atat de angajatori, cat si angajati.
Potrivit datelor anuntate de Ministerul Muncii, la 1 aprilie numarul contractelor individuale de munca suspendate a ajuns la 795.291, iar cel al contractelor incetate la 155.675. Astfel, cele mai multe contracte de munca suspendate – 207.688 – se inregistreaza in industria prelucratoare, 56.361 in comert cu ridicata si cu amanuntul; repararea autovehiculelor si motocicletelor, iar 110.667 au fost consemnate in domeniul hoteluri si restaurante. Pe de alta parte, din cele 155.675 de contracte individuale de munca incetate, 30.873 au fost inregistrate in sectorul comert cu ridicata si amanuntul; repararea autovehiculelor si motocicletelor, 27.174 in industria prelucratoare si 19.254 in constructii.