Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

E.ON Energie Romania a inaugurat, recent, in Iasi, in incinta statiei MOL din cartierul Pacurari, cea de-a cincea statie de incarcare rapida a autovehiculelor electrice din cele 19 unitati pe care si-a propus sa le instaleze in Romania in cadrul proiectului NEXT-E, sustinut din fonduri europene, prin intermediul programului  Connecting Europe Facility (CEF).
Amplasata in perimetrul benzinariei MOL din cartierul iesean Pacurari, statia are o putere maxima de 93 kW. Astfel, timpul mediu de incarcare a unei masini electrice va fi de aproximativ 40 de minute pentru 80% din baterie, se arata intr-un comunicat. Aceasta nu este prima statie de incarcare din judet, alte doua fiind deschise in Targu Frumos si Cristesti, in timp ce in zona Moldovei mai functioneaza alte doua, una in Tasca (jud. Neamt) si alta in Adjud (jud. Vrancea).  Totodata, se are in vedere finalizarea si punerea in functiune, in luna martie a altor statii in localitatile Piatra Neamt si Roman (jud. Neamt), precum si in localitatea Scheia (jud. Suceava). In fiecare locatie va fi instalata cate o statie de tip fast charge 2×50 kW (curent continuu) + 1×43 kW (curent alternativ). De asemenea, fiecare statie va avea minimum 2 locuri de parcare.

Pana la sfarsitul anului viitor, E.ON isi propune sa implementeze proiectul pe ruta Iasi – Gheorghieni – Tg. Mures, care va deveni astfel o „autostrada electrica“ de care vor putea beneficia toti posesorii de autovehicule prietenoase cu mediul avand asigurata infrastructura de incarcare pe intreg traseul. O alta „autostrada electrica“, care va lega municipiul Iasi de Bucuresti, se afla in plina dezvoltare.
„Statisticile care arata o crestere semnificativa de la an la an a numarului de autovehicule electrice vandute in Romania sunt extrem de imbucuratoare, pentru ca indica o orientare clara catre unul dintre cele mai nepoluante si sustenabile mijloace de transport, la fel cum se intampla in lumea intreaga. In acest context, se pune tot mai serios intrebarea daca va reusi infrastructura de incarcare sa tina pasul cu aceasta tendinta. Noi credem ca este esential sa venim in intampinarea dorintelor si a nevoilor posesorilor de autovehicule electrice si nu numai, oferindu-le un acces facil la statiile de incarcare. Practic, vrem sa fim alaturi de ei in toate calatoriile lor electrice astfel incat sa aiba o experienta cat mai placuta”, a declarat Dan Morari, director general al E.ON Energie Romania.
Toate cele 40 de statii din cadrul proiectului NEXT-E (dintre care 19 vor fi instalate de E.ON, iar 21 de catre MOL Romania) vor fi amplasate pe rutele: Suceava-Bacau-Calarasi, Constanta-Bucuresti-Timisoara si Iasi-Tirgu Mures – Alba Iulia. Prin aceasta initiativa, infrastructura de statii de incarcare pentru autovehicule electrice aferenta coridoarelor rutiere strategice europene (TEN-T) se va completa cu infrastructura de statii de incarcare pentru autovehicule electrice din Romania, facilitand transportul rutier cu emisii reduse de CO2 si impact redus asupra mediului.

MOL Romania si Fundatia Pentru Comunitate au anuntat rezultatele concursului de proiecte din cadrul editiei jubiliare a Programului MOL pentru sanatatea copiilor. Proiectele de terapie prin arta si terapie emotionala sustinute prin Program vor ajuta 650 de copii si tineri cu nevoi speciale, cu deficiente, cu boli cronice sau care se afla in curs de recuperare dupa afectiuni grave.
 

„In cei zece ani de existenta a Programului MOL pentru sanatatea copiilor au fost inscrise in concurs peste 1.000 de proiecte de terapie prin arta si terapie emotionala, dintre care 190 au obtinut finantare totala de peste 3,2 milioane lei. Provocarea majora a fost insa aceea de a imbunatati in mod real calitatea vietii celor peste 11.000 de copii si adolescenti, beneficiari ai proiectelor, precum si a familiilor acestora”, a declarat Camelia Ene, Country Chairman & CEO MOL Romania.
In cadrul editiei jubiliare a Programului s-au inscris 92 de organizatii non-profit care deruleaza proiecte de terapie prin arta si terapie emotionala pentru copii si tineri cu deficiente, cu boli cronice sau aflati in curs de recuperare dupa afectiuni grave, solicitand finantare totala de peste 2 milioane lei. Organizatiile inscrise provin din 29 de judete: 16 din Bucuresti, 11 din Cluj, 9 din Iasi, cate 7 din Bihor si Covasna, cate 4 din Harghita si Mures, cate 3 din Bacau, Sibiu, Timis, cate 2 din Alba, Brasov, Constanta, Neamt, Prahova, Suceava si cate una din Arad, Braila, Bistrita-Nasaud, Botosani, Calarasi, Dolj, Galati, Gorj, Ilfov, Satu Mare, Salaj, Tulcea si Vaslui. Dintre cele 92 de organizatii, 38 au participat si la editii precedente ale Programului. In urma jurizarii au fost selectate pentru finantare integrala sau partiala 20 proiecte care vor fi implementate in perioada decembrie 2018 – august 2019. Fondurile alocate pentru aceasta editie a Programului sunt de 400.000 lei. Dintre cele 20 de ONG-uri castigatoare, 9 obtin finantare pentru prima data, in timp ce 11 au mai beneficiat de sprijin si la editiile anterioare. Organizatiile castigatoare provin din Bucuresti si din judetele Alba, Bacau, Bihor, Botosani, Calarasi, Cluj, Covasna, Harghita, Iasi, Mures, Salaj, Satu Mare si Timis.