Anul trecut, ÖBB Rail Cargo Group (RCG) a transportat peste 160.000 de camioane pe autostrada rulantă (Ro-La) Brenner prin intermediul celor două conexiuni Wörgl – Brenner și Wörgl – Trento, cea mai mare valoare din ultimii zece ani.
În același timp, în 2021 ponderea transportului de tip Ro-La în totalul traficului care tranzitează regiunea Tirolului ar putea fi crescută. Potrivit grupului austriac, creșterea numărului de camioane transportate pe autostrada rulantă (Ro-La) a fost „semnificativ mai mare decât creșterea numărului de camioane care au tranzit Pasul Brenner pe șosea”, a anunțat ÖBB Rail Cargo Group la finalul săptămânii trecute.
Transportul camioanelor pe tren a „performat foarte bine” în 2021, după cum arată RCG pe toate legăturile Ro-La (Wörgl – Brenner; Wörgl – Trento și Wels – Maribor) s-au transportat în total cu 29% mai multe camioane anul trecut decât în 2020. Cifrele fiind mai mari și decât cele din 2018 și 2019. În total, peste 187.000 de camioane au folosit una dintre conexiunile Ro-La ale ÖBB anul trecut. Cele mai multe camioane pe transportul Ro-La circulă pe ruta Wörgl – Brenner și retur, acolo unde sunt disponibile aproximativ 20 de călătorii dus-întors pe zi. Chiar și cu tendința de creștere, RCG dă asigurări în comunicatul de presă că există capacitate suficientă „care poate fi extinsă în continuare dacă este necesar”.
ÖBB Rail Cargo Group şi Gebrüder Weiss continuă parteneriatul privind trenul de marfă Orange Combi Cargo (OCC), care va continua să lege nordul Austriei, prin oraşul Bludenz, de capitala Viena. Noul contract a fost semnat pe trei ani, OCC continuând să facă o escală în Hall în Tirol, unde sunt încărcate mărfuri suplimentare.
Soluţia multimodală înlocuieşte circa 60 de curse de camion zilnice, economisind astfel în jur de 9.000 de tone de CO2 în fiecare an. „Pe parcursul celor 12 ani, am reușit să relocăm aproximativ 180.000 de transporturi de marfă de pe rutier pe calea ferată”, spune Walter Konzett, director de gestionare al transporturior rutiere în cadrul Gebrüder Weiss. Cele două companii au convenit acum să pună în aplicare o serie de măsuri pentru a diminua zgomotul, vagoanele existente urmând să fie înlocuite treptat cu vagoane containere mai puţin zgomotoase.
Călătoriile feroviare pot fi continuate în mod direct către România sau Turcia prin centrul intermodal Viena al ÖBB. În curând vor fi şi disponibile şi alte măsuri de integrare a transportului pentru a oferi clienţilor soluţii mai convenabile și mai ecologice de conectare la destinații din sud-estul Europei. „Prin extinderea rețelei de-a lungul axei est-vest a Austriei, aducem o contribuție semnificativă la eforturile de protecție a mediului, dar şi promovăm utilizarea într-un procent mai ridicat a căii ferate în viitor”, a declarat Bernhard Ebner, șeful Intermodal Divizia ÖBB RCG.
02.10.2020
Ultimul număr: Mai 2023
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit