Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Decizia a fost păstrată, așa cum subliniază asociația olandeză de transport și logistică TLN, în ciuda tulburărilor politice din ultimele săptămâni. Dar în primele patru luni municipalitățile nu vor da amenzi, ci doar avertismente, pentru nerespectarea noilor prevederi.

Orașele care au o zonă cu emisii zero sunt Amersfoort, Amsterdam, Assen, Haga, Delft, Eindhoven, Gouda, Leiden, Maastricht, Nijmegen, Rotterdam, Tilburg, Utrecht și Zwolle, și tot în 2025 vor urma Den Bosch (1 martie), Groningen (1 aprilie), Haarlem (1 iunie) și Enschede (1 iulie).

Alte 12 orașe au indicat că vor stabili o zonă cu emisii zero în anii următori.

Mai multe detalii despre aceste zone cu emisii zero puteți găsi pe site-ul Ministerului Infrastructurii și Gospodăririi Apelor din Olanda: Where will the zero-emission zones be – On the way to ZES.

În aceste zone nu mai au voie să intre autoutilitarele care au o clasă de emisii mai mică de Euro 5. Pentru unele dintre ele există totuși un acord tranzitoriu potrivit căruia, de exemplu, autoutilitarele Euro 5 vor putea intra în zonele cu emisii zero până în 2027 și cele Euro 6 până în 2028, în timp ce șasiurile Euro 6 care nu au mai mult de cinci ani la 1 ianuarie 2025 și autotractoarele Euro 6 care nu au mai mult de opt ani la 1 ianuarie 2025 pot intra în continuare până la 1 ianuarie 2030.

În plus, se poate solicita o derogare pentru anumite tipuri de „vehicule speciale“.

TLN declară că va continua să facă lobby pentru o rețea națională de infrastructură de încărcare pentru sectorul logistic, mai ales că, deocamdată, congestia este încă o mare problemă. Ea se poate rezolva parțial dacă firmele își generează propria energie și o stochează în baterii, dar asta necesită investiții substanțiale și disponibilitatea spațiului fizic, deci asociația crede că este corect să poată fi solicitate derogări pentru zonele cu emisii zero și invocând argumentul congestiei rețelei.

În plus, se discută cu municipalitățile despre o prelungire a perioadei fără penalități, care să fie de un an, în loc de patru luni, și despre o prelungire pentru camionetele Euro 6, care să poată intra în aceste zone până la 1 ianuarie 2029 în loc de 2028. Și toate aceste decizii să se ia cât mai curând, pentru ca antreprenorii să aibă claritate și să ia decizii de investiții în cunoștință de cauză. Mai ales că, așa cum critică TLN, coaliția a creat tulburări în ultimele luni, ceea ce a provocat inutil multă incertitudine în mediul privat.

De la 1 ianuarie 2025 în Olanda apar, ca aproape întotdeauna la început de an, modificări ale legislației muncii. În ceea ce privește contractul colectiv de muncă din transportul de mărfuri nu există schimbări semnificative, însă salariile și indemnizațiile cresc, așa cum informează asociația olandeză de transport și logistică TLN.

Salariul minim brut pe oră va ajunge la 14,06 euro și el se aplică angajaților cu vârsta de peste 21 de ani – până la 21 de ei au dreptul la un anumit procent din salariul minim/oră.

Însă, așa cum atrage atenția asociația, puțini angajați care intră sub incidența Contractului colectiv de muncă pentru transportul de mărfuri sunt plătiți în funcție de salariul minim. Excepție fac cei cu vârsta de până la 20 de ani care nu au un certificat valabil de competență profesională pentru a conduce un camion sau certificat de competență profesională cerut prin lege pentru a opera o macara mobilă și care, pe baza contractului colectiv de muncă, primesc un anumit procent din salariul minim legal.

Vârsta de pensionare bazată pe Legea generală privind pensiile pentru limită de vârstă rămâne în Olanda de 67 de ani și va crește la 67 de ani și trei luni până în 2028.