În Olanda există 29 de municipalități care au anunțat că introduc o zonă cu emisii zero – unde după o anumită dată nu mai au acces decât utilitarele nepoluante – dar cele mai mari dintre ele au decis recent că șasiurile Euro 6 cu data primei înmatriculări cuprinsă între 1 ianuarie 2017 și 31 decembrie 2019 și clasă de emisii Euro 6 vor primi o derogare până la 1 ianuarie 2028, așa cum informează asociația olandeză de transport și logistică TLN. Deci ele pot fi utilizate în continuare, o vreme, în viitoarele zone cu emisii zero.
Motivul pentru care s-a dat această decizie este acela că municipalitățile s-au îndoit că acordurile încheiate anterior erau fezabile din punct de vedere financiar. Așa că antreprenorii au mai mult timp la dispoziție pentru a achiziționa vehicule cu emisii zero sau pentru a-și ajusta operațiunile.
Șasiurile pot fi utilizate în zonele cu emisii zero dacă nu au mai mult de 8 ani la 1 ianuarie 2025. În ceea ce privește autotractoarele și șasiurile mai tinere, ele pot intra în zonele cu emisii zero chiar până la 1 ianuarie 2030.
TLN amintește că regimul tranzitoriu inițial, cu distincția între autoșasiuri și tractoare, a fost făcut în 2019, pe baza posibilităților tehnice de la momentul respectiv și a disponibilității preconizate pe piață. Deși evoluțiile tehnice au fost rapide, numărul vehiculelor fără emisii de pe piață este încă mic, dar pe de altă parte TLN crede că schimbarea regulilor jocului într-o etapă atât de târzie este dificilă, deoarece multe firme au făcut deja investiții bazate pe vechile reguli. Însă asociația apreciază că acum măcar este claritate.
Încă de la începutul dezvoltării zonelor cu emisii zero, TLN a subliniat importanța armonizării, deoarece municipalităților li se permite să își stabilească propriile reguli, dar pentru antreprenori este dificil să aibă de-a face cu cerințe diferite de la un oraș la altul. În plus, în multe regiuni rețeaua electrică este deja folosită la capacitate, deci firmele încă nu pot trece complet la camioane electrice. De aceea TLN discută în continuare cu ministerul și cu municipalitățile pentru a găsi o soluție pe care toate orașele cu o zonă cu emisii zero să o recunoască. Modificarea convenită pentru autoșasiuri este unică și nu este menită să întârzie în mod inutil tranziția către vehicule cu emisii zero. Acordul tranzitoriu se va încheia în continuare în toate zonele cu emisii zero la 1 ianuarie 2030, după care numai camioanele și camionetele fără emisii vor avea voie să circule acolo. Dar pregătirea în timp util rămâne importantă, inclusiv din cauza presiunii asupra rețelei electrice.
Sursă foto: TLN
Camioanele mai lungi și/sau mai grele (LHV) care au cabină aerodinamică vor putea fi în curând mai lungi în Olanda decât LHV-urile obișnuite, anunță asociația olandeză de transport și logistică TLN, deoarece, după un lobby îndelungat din partea sectorului de transport, RDW (instituția care se ocupă de omologările de tip, de înmatriculările de vehicule și de acordarea licențelor), Poliția și compania feroviară Prorail au convenit asupra unei lungimi suplimentare de 50 cm, care va intra în vigoare după aprobarea din partea autorităților rutiere.
TLN se declară mulțumită de noua reglementare și amintește că, împreună cu DAF, a investit mult timp și energie în adaptarea ei. Lungimea mai mare admisă face posibilă și în cazul LHV utilizarea noii generații de cabine aerodinamice, mai lungi, fără pierderea lungimii de încărcare, ceea ce ajută și mediul, și eficiența operațiunilor de logistică.
Asociația olandeză amintește că la finalul anilor 2020 legislația UE privind dimensiunile și greutățile vehiculelor rutiere le va oferi producătorilor mai multă libertate pentru a propune cabine cu formă mai aerodinamică, deci cu un consum mai mic și cu mai puține emisii de CO2, dar și cu un câmp vizual mai bun, care îmbunătățește siguranța rutieră, și cu mai mult spațiu și confort pentru șofer. La final de 2021 DAF a fost primul constructor care a comercializat camioane cu cabină aerodinamică, iar între timp tot mai mulți vin cu astfel de modele.
În prezent există aproape 3.000 de LHV pe drumurile din Olanda, iar mulți transportatori cu cabine noi pentru camioane doresc să le utilizeze și în aceste combinații mai lungi și/sau mai grele, dar nu s-ar încadra de multe ori în cei 25,25 m autorizați legal. Legislația UE nu prevede nicio dispoziție în acest sens, deci este la latitudinea țărilor membre să adopte o astfel de măsură. Iar Olanda este pe cale să o facă dacă LHV cu lungime mai mare se încadrează în raza de bracaj existentă și pot folosi în siguranță rețeaua rutieră disponibilă pentru ele – o condiție dificil de îndeplinit a ProRail.
TLN și DAF au efectuat teste pe pista de testare RDW din Lelystad, cu un LHV cu lungime totală de 25,75 m (50 cm în plus), iar acesta a trecut cu succes ambele teste și de aceea RDW, Poliția și ProRail au convenit asupra unui amendament la regulamentul european, care prevede că LHV cu cabină extinsă aprobată în temeiul legislației UE pot fi cu până la 50 cm mai lungi decât LHV-urile obișnuite dacă respectă cerințele legate de folosirea infrastructurii disponibile pentru ele.
Propunerea trebuie aprobată oficial pe 28 martie de către instituția care se ocupă de excepții și scutiri la nivel național și la care sunt afiliate toate organizațiile implicate și autoritățile rutiere, iar apoi, la scurt timp, noua normă poate fi publicată și poate intra oficial în vigoare.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit