După modelul Camion Fest cu vehicule uzate, AIC Trucks a replicat acum conceptul de eveniment și pe segmentul construcțiilor, nu mai puțin de 50 de companii confirmând participarea la „Construction Day. Power at Work”, organizat vinerea trecută la cariera TCS de lângă Ciolpani, județul Ilfov. Două camioane Ford Trucks de construcții, din seria F-Line, cu bene basculabile, au fost disponibile pentre testare în condiții care le reproduc cu fidelitate pe cele de pe șantier.
Faptul că, pe lângă discuțiile de business, clienții au posibilitatea să testeze vehiculele în condiții reale de operare reprezintă un avantaj net în cadrul acestui tip de evenimente. „Am vrut să creăm o atmosferă relaxată, în care partenerii noștri să participe la discuții interesante, pentru că din schimburile de experiență pot apărea mereu idei noi”, a declarat Stefano Albarosa, CEO AIC Trucks, importatorul oficial al Ford Trucks pe piața românească.

Evenimentul a fost cu adevărat cuprinzător, bazat pe sinergiile specifice ale industriei, alături de camioanele Ford Trucks fiind expuse autovehicule de teren Ford, echipamente de construcții furnizate de Titan Machinery și soluții de carburant oferite de Oscar Downstream.
Următorul eveniment marcat AIC Trucks este programat pentru săptămâna aceasta, la Odorheiu Secuiesc.
OSCAR Downstream a obținut recertificarea Deloitte Romania Best Managed Companies 2024, care validează performanța și excelența în management, în baza unei evaluări riguroase după o metodologie internațională.
Programul de business Romania Best Managed Companies, aflat la a treia ediţie, a fost susţinut în acest an de Deloitte Private, Banca Transilvania, Black Sea Trade & Development Bank, Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare (BERD) și Academia de Studii Economice.
Juriul independent care a evaluat și acordat certificările a fost format din Radu Hanga (preşedintele Bursei de Valori Bucureşti), Victoria Zinchuk (Director pentru România, BERD), Cristian Popa (membru CA al BNR), Cristian Nacu (Senior Country Officer, International Finance Corporation) și Nicolae Istudor (rectorul Academiei de Studii Economice).
„Recertificarea Deloitte Best Managed Companies, care vine în continuarea recunoașterii primite la ediția din 2023, confirmă că locul OSCAR Downstream este în eșalonul de top al mediului de afaceri românesc. Totodată, aceasta validează un model de business sustenabil, inovator şi agil, prin care reușim să ne menținem poziția de lider şi să creştem pe o piață strategică şi competitivă”, a declarat Nicolae Bănică, CEO OSCAR Downstream. „Liderii de business știu foarte bine cât este de greu să ajungi în top și, totuși, cât de ușor poți pierde această poziție, mai ales într-un context marcat de incertitudine și instabilitate. În astfel de perioade, numai companiile sănătoase pot face performanță sustenabilă. Mulțumim echipei Deloitte și juriului de la această ediție pentru recunoaștere, dar și pentru recomandările și perspectivele valoroase pe care le vom aprofunda și integra în planurile noastre viitoare”.
Recunoașterea Deloitte Best Managed Companies se adaugă unui portofoliu reprezentativ de validări primite de compania românească anul trecut.
În noiembrie 2024, OSCAR Downstream a obţinut o recunoaștere europeană remarcabilă, intrând în Topul realizat de Financial Times și compania de cercetare Statista al primilor 300 de campioni europeni care au înregistrat creștere organică a veniturilor în perioada 2013-2023.
În aprilie 2024, compania şi-a păstrat titlul de cel mai atractiv angajator din industria locală de Oil & Gas, în urma evaluării Randstad Employer Brand Research, cea mai cuprinzătoare cercetare de brand de angajator din lume.
Totodată, campania Caravana Reciclării Creative, derulată de OSCAR Downstream în parteneriat cu Asociația PlaYouth, a obținut mai multe premii pentru impactul generat în comunitate: distincția GOLD la categoria Reduce Reuse Recycle în clasamentul Community Index 2024, Premiul II la categoria Mediu în cadrul Romanian CSR Awards – Gala Companiilor Sustenabile, Premiul Sustainable Business Hero la Gala Biz Sustainability Awards 2024 și Premiul pentru Țintele Atinse în cadrul Obiectivului de Dezvoltare Durabilă Quality Education la Gala Dezvoltăm România Sustenabil.
Aflată în top 5 jucători din piața distribuției de carburant din România, OSCAR Downstream are un portofoliu de peste 5.000 de clienți din industrii cheie, precum transport, construcții, industrie sau agricultură.
În 2024, compania a continuat să investească, în linie cu viziunea sa pe termen lung. Astfel, și-a extins flota la peste 100 de autocisterne moderne, a început construcția primelor benzinării B2C sub brandul propriu și a continuat să inoveze, inclusiv prin lansarea în premieră pentru clienții B2B a facilității de plată prin telefonul mobil (plata la pompă). În paralel, OSCAR Downstream și-a consolidat cota de piață pe segmentul de retail, prin extinderea rețelei de benzinării în franciză RO concept OSCAR la peste 90 de unități plasate strategic în întreaga țară.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit