Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Unul dintre cei mai mari distribuitori locali de băuturi premium, PPD Global va echipa centrul său logistic din București cu panouri fotovoltaice care vor avea o putere totală instalată de 405 kWp. Investiția anunțată va fi de 500.000 de euro, în timp ce investiția totală pentru ultimii cinci ani urcă la 6,2 milioane de euro.

Astfel, compania va contribui la protejarea mediului înconjurător prin reducerea emisiilor de CO2 cu 150 de tone pe an. Pe termen lung, PPD Global își întărește poziția de lider în domeniu și angajamentul față de mediu și dezvoltare durabilă. Unitatea va fi alimentată cu energie din surse regenerabile, iar surplusul va fi redirecționat în rețeaua națională, în regim de prosumator. Atât proiectarea, cât și execuția lucrărilor de instalare a panourilor fotovoltaice a fost realizată de compania Coral Construct.

În prezent, centrul logistic operat de PPD Global, amplasat în vestul Capitalei, în apropiere de autostrada A1 București – Pitești, este unul dintre cele mai moderne centre logistice din țară, având o suprafață de peste 7.400 mp. Începând cu 2019, PPD Global a investit peste 6,2 milioane de euro în această unitate cu scopul strategiei sale de a atinge excelența operațională prin integrarea celor mai inovatoare tehnologii, stabilind noi standarde în industrie.

„Suntem hotărâți să reducem impactul pe care activitățile noastre îl au asupra mediului, prin investiții în soluții inovatoare de economisire a energiei și în resurse regenerabile. Acesta este un proiect finanțat exclusiv din fonduri proprii și reprezintă un pas important în sprijinirea eforturilor globale pentru protejarea mediului înconjurător. În viitor, vom dota și sediul nostru din București cu panouri fotovoltaice.”,

a declarat Alexandru Frangopol, General Manager pentru România la PPD Global.

Vantage Towers, un important operator european de infrastructură, explorează posibilitatea de a implementa proiecte sustenabile în România, bazate pe energia verde, testate pe alte câteva piețe europene. Inițiativa vizează promovarea digitalizării sustenabile în Europa prin reducerea emisiilor de carbon în întreaga sa rețea, folosind soluții de energie curată.

În prezent, Vantage Towers utilizează panouri solare și microturbine eoliene pentru a-și opera infrastructura 100% din electricitatea sa din rețea, direct la fața locului în unele locații. De asemenea, sunt în curs de testare soluții pe bază de hidrogen în cadrul proiectelor lor sustenabile.

Cu un angajament puternic față de sustenabilitate, Vantage Towers a lansat mai multe proiecte pilot în Europa.

În Germania, compania a colaborat cu un start-up de energie eoliană, MOWEA cu sediul la Berlin, pentru a instala microturbine eoliene pe 52 de structuri, reducând astfel consumul de energie și costurile de funcționare a rețelei electrice la fiecare dintre amplasamentele Vantage Towers cu până la două treimi sau mai mult.

În Grecia, Vantage Towers a demarat un proiect pilot pentru a înlocui generatoarele diesel cu pile de combustie în în locațiile neconectate la rețeaua electrică.

În Republica Cehă, au implementat energie solară pentru o zecime din amplasamentele sale, urmând ca pentru aproximativ 400 de amplasamente să fie echipate cu o soluție de generare a energiei solare, cu posibilitatea de a stoca excesul de energie generat în baterii de rezervă.

În România, Vantage Towers are un model de afacere sustenabil, o singură investiție, un singur contract, dar mai mulți beneficiari. Ținând cont de faptul că în România există zone în care au fost construite chiar și 4 structuri metalice una lângă alta, Vantage Towers are capacitatea de a schimba și îmbunătăți întregul sistem de infrastructură.

Compania are peste 2.300 de puncte de conectivitate în România, oferind soluții de înaltă tehnologie, cu un portofoliu care cuprinde site-uri de turnuri la sol (GBT) și pe acoperiș (RTT). Cu peste 84.000 de amplasamente în zece țări europene, Vantage Towers joacă un rol crucial în conectarea oamenilor și dispozitivelor în orașe și în zone rurale, contribuind la accelerarea transformării digitale a Europei.

„Vantage Towers își propune să accelereze călătoria Europei către o conectivitate ultra-rapidă și sustenabilă către infrastructura și tehnologiile care vor juca un rol cheie. Așteptăm cu nerăbdare să replicăm cele mai bune practici și proiectele noastre de succes, care se desfășoară în prezent într-o fază pilot în alte țări europene, precum Germania, Grecia sau Republica Cehă. România a investit în extinderea acoperirii de bandă largă și în creșterea capacității rețelelor, astfel că va fi o posibilitate pentru noi de a aduce pe piață soluțiile noastre inovatoare și sustenabile bazate pe energie verde.”,

a declarat Ionel Crăciun, Business Development Manager la Vantage Towers România.