Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Carrier Transicold a lansat platforma telematică Lynx Fleet în Europa. Potrivit companiei, aceasta le oferă clienților vizibilitate şi conectivitate sporite în cadrul operațiunilor din lanțul frigorific, contribuind astfel la reducerea pierderilor de alimente, la scăderea amprentei de carbon în operare și la îmbunătățirea eficienței, mai ales pentru încărcăturile sensibile la temperatură, precum produse alimentare, medicamente și vaccinuri. De asemenea, platforma ajută operatorii să maximizeze timpul de funcționare și să reducă reparațiile neașteptate. „Zgomotul, emisiile de CO2 și de particule trebuie reduse, pentru a respecta reglementările de mediu. Astfel, industria se va îndepărta de combustibilii fosili tradiționali şi se va îndrepta către surse alternative de energie”, a declarat Victor Calvo, președinte, International Truck & Trailer, Carrier Transicold.

Soluția Lynx Fleet utilizează tehnologie avansată IoT,  învățare automată și analiză a datelor pentru a automatiza procesele cheie și a oferi vizibilitate și informații în timp real pe parcursul transportului. „Suita de instrumente Lynx Fleet formează un ecosistem puternic, unic, ce le oferă clienților informații despre operațiunile din lanțul de frig. Această soluție poate îmbunătăți conectivitatea în lanțul frigorific și poate contribui la creșterea disponibilităţii flotei și la optimizare, dar şi la reducerea riscului de deteriorare a mărfii”, a mai spus Victor Calvo.